cartea lui Amos


CARTEA LUI AMOS

I. Cuprinsul

În general, textul ebraic al profeţiei lui Amos a fost păstrat foarte bine. În afară de aceasta, ordinea din scrierile sale face posibil să împărţim cartea în secţiuni care nu sunt artificiale. Cartea poate fi împărţită în patru părţi.

a. 1:1-2:16. După o introducere simplă (1:1 ş.urm.) în care Amos ne spune cine este, unde a profeţit şi de unde are autoritatea de a predica, el vesteşte judecata asupra popoarelor învecinate (1:3-2:3), asupra ţării sale natale, Iuda, şi asupra Samariei (2:4-16). Judecata vine asupra popoarelor păgâne datorită păcatului lor împotriva omenirii, datorită violării standardelor din conştiinţă care-i fac pe oameni să fie oameni; Iuda şi Israel sunt judecate pentru că s-au abătut de la revelaţia divină (2:4,11-12), abatere care a avut ca rezultat decăderea morală şi socială.

b. 3:1-6:14. Fiecare cuvântare din seria de cuvântări din această secţiune este introdusă cu o formulă precisă (3:1; 4:1; 5:1; 6:1). Accentul este pus aici pe privilegiile Samariei, dar păcătoşenia naţiunii a schimbat privilegiul într-un temei pe care Amos îşi bazează doctrina judecăţii. Privilegiul atrage pedeapsa asupra poporului lui Dumnezeu şi de aceea Amos insistă asupra faptului că statutul nu-i mântuieşte (3:1-2) şi că „ziua Domnului" va aduce întuneric şi nu lumina aşteptată (5:16-20).

c. 7:1-9:10. Urmează o serie de cinci vedenii ale judecăţii, şi în fiecare dintre ele judecata este prezentată printr-un simbol: lăcustele (7:1-3), focul (7:4-6), o cumpănă (7:7-9), coşul cu poame coapte (8:1-14) şi un sanctuar atacat (9:1-10). În 7:10-17 Amos prezintă împuternicirea pe care o are de a vorbi poporului lui Dumnezeu.

d. 9:11-15. Un epilog care descrie restaurarea regatului lui David.

II. Autorul şi data scrierii

Nu se cunoaşte nimic cu privire la Amos din alte surse în afara scrierilor sale. El a fost originar din Tecoa (1:1; cf. 2 Samuel 14:2; 2 Cronici 11:6), la vreo 16 km S de Ierusalim. Locurile din jur erau acoperite de păşuni pentru turme, şi chemarea lui Amos a fost să îngrijească turmele (1:1). În afară de aceasta, el cultiva smochine (*POMI, Sicamor) Amos 7:14. Semnificaţia acestei informaţii este că Amos nu a fost pregătit ca profet; până atunci el nu s-a considerat pe sine profet, nici nu a fost educat în şcoli profetice (7:14 ş.urm.). Din 1:1 ştim că el a trăit în timpul domniei lui Ozia, regele lui Iuda (779-740 î.Cr.) şi a lui Ieroboam II, regele Samariei (783-743 î.Cr.). Ozia şi Ieroboam II au domnit în paralel timp de 36 de ani (779-743). Nu cunoaştem data cutremurului de pământ (1:1) şi de aceea putem plasa în timp propovăduirea lui Amos numai pe baza indicaţiilor generale. Nivelul de prosperitate şi siguranţă de care se pare că s-a bucurat Israel ar putea indica o dată pe la jumătatea domniei lui Ieroboam, cca. 760 î.Cr.

III. Circumstanţele

Lucrarea şi mesajul oricărui profet evreu erau intim legate de condiţiile în care au trăit oamenii cărora le-a propovăduit şi cartea lui Amos nu face excepţie în privinţa aceasta.

a. Condiţiile sociale şi politice. Cu peste 40 de ani înainte de propovăduirea lui Amos, Asiria a zdrobit Siria, vecinul de la N al Samariei. Lucrul acesta i-a permis lui Ieroboam II să-şi extindă graniţele (2 Împăraţi 14:25) şi să întărească comerţul care a dus la formarea în Samaria a unei clase puternice de negustori. Din nefericire, bogăţia Samariei nu a fost distribuită uniform. Bogăţia a rămas în mâinile prinţilor negustori, care au cheltuit bogăţiile acumulate ca să-şi îmbunătăţească propriul lor standard de viaţă (3:10, 12, 15; 6:4) şi au neglijat complet ţărănimea, care până atunci a constituit punctul forte al economiei Samariei. Au început să apară în Samaria simptomele evidente ale unei societăţi bolnave din punct de vedere moral. În zilele lui Amos asuprirea săracilor de către cei bogaţi era un lucru obişnuit (2:6 ş.urm.), la fel ca şi indiferenţa nemiloasă a bogaţilor faţă de suferinţa celor flămânzi (6:3-6). Dreptatea era cumpărată cu bani (2:6; 8:6). În timp de secetă (4:7-9), săracii puteau merge numai la cămătari (5:11 ş.urm; 8:4-6), la care erau obligaţi să amaneteze pământul şi chiar persoana lor.

b. Starea religiei. Condiţiile sociale din Samaria au afectat obiceiurile religioase. Religia nu a fost neglijată, ci a fost pervertită. Au fost menţinute ritualurile (4:4 ş.urm.) la locurile naţionale de închinare (5:5), dar închinarea mergea mână în mână cu idolatria şi imoralitatea. Departe de a fi plăcută lui Iahve, această închinare a atras judecata Lui (3:14; 7:9; 9:1- 4); nu a redus nelegiuirea, ci a înmulţit-o (4:4). Dumnezeu nu trebuia căutat la locaşurile naţionale de închinăciune (5:4 ş.urm.) deoarece El nu putea accepta închinăciunea de acolo (5:21-23); poporul mergea după alţi zei (8:14). În afară de aceasta, ceremoniile bogate şi jertfele scumpe erau oferite pe socoteala săracilor (2:8; 5:11).

IV. Amos şi sistemul jertfelor

Amos cunoştea tradiţiile istorice (2:9 ş.urm.; 3:1, 13; 4:11; 5:6,25; 7:16), religioase (4:4 ş.urm.; 5:22; 8:5) şi legale (2:8; cf. Exod 22:26; Amos 8:5; cf. Levitic 19:35; Amos 2:4; cf. Deuteronom 17:19) ale naţiunii sale. Aceasta ne ajută să creăm cadrul pentru înţelegerea atitudinii sale aparent oştile faţă de religia pe care a văzut-o în jurul lui şi în special pentru înţelegerea respingerii sistemului jertfelor, despre care a spus că este lipsit de autorizaţia divină (5:25). La fel ca în alte versete pe această temă din scrierile profeţilor pre-exilici (cf. Isaia 1:10; 15; Ieremia 7:21 ş.urm.; Osea 6:6; Mica 6:7 ş.urm.), ceea ce avem aici nu este o condamnare a codului jertfelor ca atare, ci a modului în care se făcea abuz de el în vremea aceea (*PROFEŢIE). Dacă ar fi citit orice parte din Pentateuch, oamenii din zilele lui Amos ar fi primit învăţături despre tradiţiile patriarhale şi mozaice potrivit cărora jertfele au făcut parte întotdeauna din religia poporului lui Dumnezeu şi că El a primit jertfele. Ţinând cont de faptul că în 5:25 Amos nu face o afirmaţie ci pune o întrebare retorică, un singur răspuns este posibil: un răspuns afirmativ imediat. Textul evreiesc sugerează că Amos nu şi-a îndreptat întrebarea spre instituţia jertfelor ci spre proeminenţa care le era acordată în vremea a ceea: „Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare...?" Sensul care se potriveşte în contextul scrierii lui Amos este: „Oare a fost aceasta suma totală a religiei voastre atunci, aşa cum este acum?" V. 22-23 şi v. 24 sunt alternative doar în aparenţă - aceasta este o modalitate biblică frecvent folosită pentru a pune accent pe prioritatea cuvenită în diferite lucruri, (de ex. Proverbe 8:10a, 10b; Luca 14:26); în esenţă aceste versete sunt un apel la restabilirea unui echilibru corect, ca în legea lui Moise, în care jertfele sunt o modalitate divină de ştergere a greşelilor unui popor dornic să trăiască o viaţă de supunere etică faţă de Legea lui Dumnezeu.

V. Mesajul profetului

a. Concepţia lui Amos despre Dumnezeu este de importanţă fundamentală pentru înţelegerea mesajului său către Samaria. Domnul este Creatorul lumii (4:13) dar El continuă să fie activ în prezent ca Susţinătorul ei. El cheamă ziua şi noaptea şi El stăpâneşte valurile mării (5:8; 9:6). El hotăreşte dacă va fi foamete (4:6-11) sau belşug (9:13). În lumina acestei cunoaşteri a Dumnezeului creaţiei nu este necesar să respingem versetele 4:13; 5:8-9; 9:5-6, ca fiind adăugiri ulterioare. Ele nu sunt afirmaţii premature din punct de vedere teologic şi nici nu sunt greşit plasate în context: fiecare dintre ele face o legătură între pronunţarea anterioară a judecăţii şi înţelegerea clară a naturii şi puterii divine. Domnul stăpâneşte de asemenea destinele naţiunilor. El pune frâu unei naţiuni (1:5), ridică pe una (6:14) şi doboară pe alta (2:9). El stăpâneşte împărţirea lor (9:7). Prin urmare, El este Judecătorul lor (1:3-2:3) atunci când ele încalcă legile Lui morale.

b. Mesajul lui Amos trădează, aşa cum este firesc, un interes special pentru Israel. Într-un sens special, a fost voia lui Iahve să aleagă Israelul pentru a face un legământ cu el (3:2). Prin slujitorii Săi El le-a făcut cunoscută voia Sa (2:11; 3:7). Dar aceste privilegii mari atrag după sine o responsabilitate mare pentru Israel; neacceptarea acesteia atrage asupra poporului judecăţi mult mai aspre decât cele care cad asupra popoarelor păgâne. Când Israel a încălcat legile lui Iahve (2:4) nu le mai rămânea decât să aştepte cu frică judecata Lui (4:12).

c. Amos a avut grijă să declare că o lege încălcată prin nelegiuire nu poate fi restaurată doar prin ritualuri, sărbători sau jertfe. De fapt, Iahve stătea deja la altar şi era gata să-l lovească (9:1-4). Ritualul cel mai pompos era o urâciune pentru El, câtă vreme era oferit de un popor care nu avea nici o intenţie să se ridice la înălţimea standardelor etice expuse în legile Lui sfinte. O asemenea religie ceremonială şi rituală nu avea nimic de a face cu moralitatea şi lucrul acesta era urât de Iahve (5:21 ş.urm.).

d. Afirmaţiile de mai sus arată că preocuparea principală a lui Amos a fost să ceară de la poporul Domnului neprihănire, în Numele Domnului (5:24). Amos a considerat că neprihănirea era cel mai important atribut moral al naturii divine. Orice încălcare a legii morale, fie din partea naţiunilor păgâne (1:3-2:3), fie din partea Israelului (2:4-16), era o insultă la adresa naturii lui Dumnezeu şi, prin urmare, era o provocare la adresa justiţiei divine. Dacă Iahve este drept, atunci nedreptatea, necinstea şi imoralitatea nu pot fi tolerate de El şi trebuie să primească o plată aspră de la El.

e. Dar judecata nu a constituit cuvântul final al lui Amos pentru Samaria (5:4). De fapt, el încheie cu promisiunea unei zile mai luminoase pentru Samaria (9:11-15). Ar trebui să ne opunem celor care consideră că aceste versete nu-i aparţin lui Amos. Nu este deloc nepotrivit ca un om din Iuda să proclame speranţa davidică şi nu este nepotrivit pentru Amos (în ciuda accentului pe care-l pune pe judecată) să încoroneze sentinţa negativa despre pierderea finală (7:1-6) cu o afirmaţie pozitivă despre gloria finală.

BIBLIOGRAFIE
W. R. Harper, A Critical and Exegetical Commentary on Amos and Hosea, 1910; S. R. Driver, Joel and Amos, 1915; R. M. Gwynn, The Book of Amos, 1927; R. S. Cripps, A Critical and Exegetical Commentary on the Book of Amos, 1929; E. A. Edghill, The Book of Amos, 1914; J. Marsh, Amos and Micah, 1959; J. L. Mays, Amos, 1969; J. A. Motyer, NBCR „Amos", 1970; idem, The Day of the Lion, The Message of Amos, 1974; H. W. Wolff, Amos the Prophet, 1973; R. Gordis, „The Composition and Structure of Amos", HTR 33, 1940, p. 239-251; H. H. Rowley, „Was Amos a Nabi?" Eissfelt Festschrift, 1947; J. D. Watts, Vision and Prophecy in Amos, 1958; E. Hammershaimb, The Book of Amos, 1970.

J.G.S.S.T.
J.A.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: