cartea Cronici



CARTEA CRONICI.

I. Schiţa conţinutului

Cronicile relatează istoria Israelului până la întoarcerea din exil, concentrându-se asupra problemelor importante din viaţa religioasă.

a. Introducere (1 Cronici 1-9): genealogii care urmăresc linia descendenţilor lui Adam prin patriarhi (1) la seminţia lui Iuda (cu familia regală) (2:1-4:23) şi la celelalte seminţii (4:24-8:40), continuând cu cei care s-au întors din exil (9).

b. Faptele lui David (1 Cronici 10-29): preluarea puterii (10-12), aducerea chivotului la Ierusalim şi planurile pentru construirea unui Templu permanent (13-17), victoriile sale militare (18-20) şi pregătirile pentru construirea Templului (21-29).

c. Faptele lui Solomon (2 Cronici 1-9): construirea şi dedicarea Templului şi celelalte realizări ale sale.

d. Istoria lui Iuda după răzvrătirea triburilor din N şi până la exil (2 Cronici 10-36): relatarea istoriei regatului de S şi a domniilor succesive, o atenţie specială fiind acordată reformelor religioase ale lui Ezechia şi Iosia. Încheierea (36:22-23) prefaţează întoarcerea din exil.

II. Originea

Talmudul (Baba Bathra 15a) atribuie Cronicile lui Ezra. La fel ca şi majoritatea cărţilor VT, însă, cartea Cronicilor este o lucrare anonimă şi nu se poate trage nici o concluzie cu privire la autorul ei. Interesul manifestat pentru leviţi s-a considerat că indică scrierea cărţii de către leviţi, dar această deducţie nu este necesară. Datarea poate fi puţin mai precisă. Ultimul eveniment la care se face aluzie este întoarcerea din exil (2 Cronici 36:22-23) şi Cronicile se poate să fi fost scrise la scurtă vreme după acest eveniment, în comunitatea din Ierusalim. Pe de altă parte, lista descendenţilor lui Ioiachin (Ieconia) (1 Cronici 3:17-24) pare să includă şase generaţii după exil şi astfel ajungem la cca. 400 î.Cr., ca data cea mai timpurie când a putut fi terminată cartea. Totuşi, se poate ca genealogiile să fi fost completate ulterior şi partea principală a cărţii să fi fost scrisă la scurtă vreme după exil. Nu există nici o reflectare certă a perioadei greceşti, iar începutul şi sfârşitul Imperiului Persan (537-331 î.Cr.) probabil că marchează limitele perioadei în care a fost scrisă cartea Cronicilor.

Naraţiunea din Cronici este continuată în Ezra iar ultimele versete din Cronici sunt aproape identice cu primele versete din Ezra. Faptul acesta a fost luat ca un indiciu că cel puţin Ezra 1-6 a fost iniţial o continuare a Cronicilor. O variantă posibilă este că un autor de mai târziu a vrut să furnizeze o asemena legătură (vezi H. G. M. Williamson, Israel in the Books of Chronicles, 1977).

III. Caracteristici literare

Partea principală a lucrării, 1 Cronici 10 - 2 Cronici 36, este paralelă cu 1 Samuel 31 - 2 Împăraţi 25 şi deseori cuvintele folosite sunt identice cu aceste cărţi mai vechi. Deşi aceasta ar putea indica faptul ca Cronicile şi Samuel-Împăraţi au folosit în mod independent material dintr-o lucrare mai veche care este pierdută în prezent, pare mai probabil că Samuel-Împăraţi a fost sursa principală pentru Cronici. Prin urmare, cartea Cronicilor poate fi privită în esenţă ca o ediţie revăzută a lucrării mai vechi, relaţia dintre ele fiind ca şi (potrivit teoriei obişnuite) cea dintre Evanghelia Matei şi Luca şi Evanghelia după Marcu. („Cronicile" la care se referă Cartea Împăraţi - de ex. 2 Împăraţi 20:20 - sunt analele regale mai vechi şi nu cartea biblică a Cronicilor.)

Cartea Cronicilor se pare că a folosit o ediţie diferită a cărţii Samuel-Împăraţi decât cea care apare în Biblia ebraică şi lucrul acesta face dificilă identificarea cu certitudine a punctelor în care introduce modificări faţă de Samuel-Împăraţi (vezi W. E. Lemke în HTR 58, 1965, p. 349-363). Dar se pare că materialul mai vechi a fost preluat uneori practic aşa cum a fost (de ex. 1 Cronici 19), uneori a fost modificat (de ex. 1 Cronici 21), iar alteori a fost înlocuit cu o versiune alternativă (de ex. 2 Cronici 24). Uneori au fost omise secţiuni întregi (de ex. cele privitoare la regatul de N) iar alte materiale au fost inserate (de ex. cu privire la pregătirile lui David pentru construirea Templului). Materialul vechi şi cel nou este îmbinat în secţiuni mai lungi care oferă o prezentare teologică şi istorică a unei anumite perioade (de ex. domnia lui Ezechia) şi diferitele părţi îşi iau apoi locul în cadrul complet nou în care cronicarul prezintă istoria relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său, de la creaţie şi până la întoarcerea din exil.

Metoda folosită de autor sugerează pe de-o parte că el a considerat Samuel-Împăraţi ca fiind un text religios autoritar, pe care a vrut să-l aplice epocii sale. În contextul acesta autorul a fost descris ca un exeget al lucrării anterioare (P. R. Ackroyd, „The Chronicler as Exegete", JSOT 2, 1977) iar lucrarea sa a fost carcaterizată ca un midraş interpretativ (M. D. Goulder, Midrash and Lection in Matthew, 1974: cu un capitol despre Cronici). Pe de altă parte, el a vrut să aducă un mesaj specific de la Dumnezeu, adaptat la nevoile poporului din zilele sale şi acesta este motivul care duce la prelucrarea extensivă a textului său, omiţând ce este irelevant, adăugând material care acum este relevant, modificând ceea ce putea induce în eroare, şi aşa mai departe.

Cartea Cronicilor a fost privită ca o istorie de calitate mai slabă decât Samuel-Împăraţi, deşi motivele acestei judecăţi au fost îndoielnice. Concentrarea mai mult asupra problemelor ecleziastice decât asupra celor politice face să fie mai depărtată decât Samuel-Împăraţi de idealul unui istoric modern. Unele alterări aduse la Samuel-Împăraţi ridică probleme istorice: trebuie remarcat că multe cifre financiare şi militare sunt mărite foarte mult. S-ar putea ca acest fapt să fie un echivalent antic al unui coeficient pentru inflaţie, deşi alterarea textului sau înţelegerea greşită au fost suspectate de multe ori (vezi R. K. Harrison, IOT, 1970, p. 1163-1165). Practicile religioase (de ex. aducerea jertfelor) sunt aduse în conformitate cu legea din Pentateuh şi cu obiceiurile din vremea scriitorului - în privinţa aceasta autorul se aseamănă poate cu un artist care pictează personajele din trecut îmbrăcate în haine din vremea sa. Asemenea caracteristici au făcut să fie pus la îndoială materialul suplimentar din Cronici şi care nu apare în Samuel-Împăraţi. Dar în cazurile în care acest material poate fi verificat (de exemplu, prin descoperiri arheologice) se pare că prezintă valoare istorică (vezi J. M. Myers, 1 Chronicles, AB, 1965, p. lxiii şi passim (în diferite pasaje) în două comentarii ale lui Myers),

IV. Accente

În alegerea şi tratarea materialului, Cronicile manifestă anumite accente caracteristice, preocupare pentru închinarea cu credincioşie, pentru curăţie şi pentru supunerea cu credinţă (vezi J. E. Goldingay, Biblical Theology Bulletin 5, 1975, p. 99-126).

a. Închinarea cu credincioşie. Dacă comparăm relatarea domniilor lui David şi Solomon în Samuel-Împăraţi şi în Cronici vom descoperi îndată că Cronicile nu se interesează prea mult de realizările lor politice sau militare. Ei sunt prezentaţi ca fondatorii închinării la Templu, care este „pivotul împărăţiei Domnului pe pământ" (Myers, p. lxviii). De asemenea, lucrarea profeţilor pe care îi prezintă Cronicile se concentrează asupra preocupării lor pentru închinarea adevărată şi asupra activităţii lor la Templu, iar lucrarea leviţilor este privilegiul mare de a conduce închinarea plină de bucurie la Templu. Este normal ca preoţii să-şi împlinească rolul lor de aducere a jertfelor la Templu, iar Cronicile remarcă adesea modul în care a fost respectată Legea în ce priveşte desfăşurarea închinării potrivit cu voia lui Dumnezeu.

b. Curăţie. Al doilea motiv pentru care Cronicile pun accent pe David este convingerea că seminţia lui David, Iuda, este adevăratul Israel. Dumnezeu a ales pe Iuda ca lider al triburilor (aşa cum se vede în locul proeminent ocupat în genealogii), iar din Iuda a ales pe David să fie rege peste Israel pentru totdeauna. Templul a fost situat în capitala lui Iuda şi acolo era adusă închinarea plăcută lui Iahve. Prin răzvrătirea lor, triburile din N s-au rupt de sfera harului şi a acţiunii lui Dumnezeu. Domnul nu este cu ei şi Iuda ar trebui de asemenea să se separe de ei - dar numai dacă ei persistă în răzvrătire. Uşa rămâne întotdeauna deschisă pentru întoarcerea lor şi ei continuă să apară în lista genealogiilor „împărăţiei complete a lui Dumnezeu" (M. D. Johnson, The Purpose of the Biblical Genealogiei, 1969, p. 57).

c. Ascultare cu credinţă. Multe dintre întâmplările pe care autorul le adaugă la cadrul constituit de Samuel-Împăraţi pun accentul pe puterea lui Dumnezeu, în care poporul este chemat să-şi pună încrederea în timpul crizelor cu care este confruntat. Multe dintre celelalte modificări aduse la Samuel-Împăraţi sunt menite să arate şi mai clar că dreptatea lui Dumnezeu poate fi văzută în istoria poporului Său, aşa încât oamenii care sunt credincioşi lui Dumnezeu (sau care se căiesc de păcatul lor) să găsească binecuvântare, în timp ce asupra oamenilor care se abat de la El vin necazuri (cf. versiunile întâmplărilor cu Roboam, Ioas, Manase şi Iosia).

V. Contextul şi implicaţiile ideilor conţinute în Cronici

Cartea Cronicilor este una dintre cărţile mai recente ale VT şi dovedeşte cunoaşterea multor părţi ale VT. Genealogiile se bazează pe Geneza, Iosua, etc., iar naraţiunea principală, aşa cum am remarcat, este derivată în mod substanţial din Samuel-Împăraţi. Cronicile reflectă de asemenea stilul şi modul de gândire din Deuteronom, cât şi accentul pus pe legile „preoţiei" din levitic. Citează extensiv din Psalmi care apar în Psaltire, iar omiliile pe care le include preiau expresii în special de la profeţi (vezi G. von Rad, „The levitical Sermon în 1 and 2 Chronicles", în The Problem of the Hexateuch and other Essays, 1966).

Cronicile reprezintă un curent important din gândirea post-exilică, dar, bineînţeles, nu singurul curent. Punctul de vedere pe care-l prezintă merită comparat cu altele, cum sunt cele prezentate în literatura didactică (de înţelepciune) care pune întrebări profunde şi în literatura profetică şi apocaliptică de orientare escatologică. Nu ar trebui exagerate diferenţele dintre acestea, întrucât ele sunt diferenţe de nuanţă. Contribuţia Cronicilor este să afirme că nu totul este o enigmă (aşa cum arată Iov şi Eclesiastul că înclinau unii să creadă); de asemenea, Dumnezeu nu S-a retras din istorie (aşa cum ar lăsa să se înţeleagă gândirea apocaliptică) până într-un moment aşteptat când va interveni din nou. El poate fi cunoscut în Templu şi în închinarea adusă acolo şi oamenii trebuie să se încreadă în El şi să asculte de El în viaţa de fiecare zi, cu speranţă fermă că domnia Lui milostivă va fi cunoscută în viaţa comunităţii. De asemenea, dacă au existat unele grupuri prea înclinate să asimileze păgânismul din jur, sau altele care au fost gata să se separe de oricine care nu avea sânge pur iudeu, Cronicile îndeamnă la o poziţie fermă pentru calea lui Iahve, dar subînţelege sinceritate şi acceptare pentru toţi cei care sunt gata să devină părtaşi la această poziţie.

BIBLIOGRAFIE
În afară de lucrările citate mai sus, P. R. Ackroyd, 1 and 2 Chronicles, Ezra, Nehemiah, TBC, 1973; J. M. Myers, Int 20, 1966, p. 259-273; D. N. Freedman, CBQ 23, 1961, p. 436-442; bibliografie suplimentară extensivă în H. G. M. Williamson, Israel in the Books of Chronicles, 1977.

J.E.G.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: