carne



CARNE.

I. În Vechiul Testament

În VT cuvântul principal este basar (găsit de 269 de ori), deşi mai întâlnim cuvântul se’er (de 16 ori, de 4 ori este tradus „carne" în VSR). Termenul basar desemnează constituentul principal al trupului, fie uman (Geneza 40:19), fie animal (Levitic 6:27). Al doilea sens duce la ideea de carne folosită pentru hrană şi la carnea animalelor de jertfă, fie că era mâncată, sau nu. Din primul sens al termenului s-a ajuns la utilizarea cuvântului „carne" cu sensul întregului trup (Proverbe 14:30) şi printr-o extensie firească la sensul de om, în totalitatea sa, cum este Psalmul 16:9 în care psalmistul spune: „Trupul (evr. „carnea") mi se odihneşte în linişte". Aceasta duce la ideea unirii unei persoane cu alta. Soţul şi soţia sunt „un singur trup" („o singură carne" - Geneza 2:24), iar omul poate spune despre rudeniile sale: „Sunt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră" (Judecători 9:2).

De asemenea, ideea de carne - în sensul de trup omenesc în întregimea sa - a dat naştere la expresia „toată suflarea" („toată carnea"), care desemnează totalitatea oamenilor, iar uneori include şi regnul animal. Uneori întâlnim ideea slăbiciunii cărnii: „Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic; ce pot să-mi facă nişte oameni? („ce poate să-mi facă carnea?") (Psalmul 56:4). Aici nu este vorba de slăbiciune morală (probabil că de această idee ne apropiem cel mai mult în Psalmul 78:39). Aici este vorba de fragilitatea fizică a omului.

II. În Noul Testament

Termenul corespunzător lui „carne" în limba gr. din NT este sarx. Acest termen redă cel mai bine sensul termenului basar din VT. Desemnează partea cărnoasă a trupului, cum este cazul când se referă la carnea de mâncat (Apocalipsa 19:18, etc.) sau la tot trupul (Galateni 4:13 ş.urm.). Cuvântul poate să însemne „omul în totalitatea sa", cum este în 2 Corinteni 7:5: „Trupul (lit. „carnea") nostru n-a avut odihnă... de afară lupte, dinlăuntru temeri", sau în Romani 7:18: „în mine, adică în firea mea pământeascâ" (lit. „carnea mea"). La fel ca şi în VT, soţul şi soţia sunt „un singur trup" („carne") (Matei 19:5 ş.urm.) şi există pasaje care se referă la „orice făptură" (lit. „carne") (Ioan 17:2). Slăbiciunea cărnii este menţionată în legătură cu neputinţa apostolilor de a veghea în Ghetsimani (Matei 26:41; Marcu 14:38).

Dar termenul din NT are de asemenea câteva sensuri distincte. Există pasaje în care sensul este asemănător, însă nu identic cu sensul din expresia din VT „os din oasele mele şi carne din carnea mea". Astfel, Cristos este „născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul" (Romani 1:3). Pavel vorbeşte despre „Israelul după trup" (1 Corinteni 10:18), iar israeliţii sunt „rudele mele trupeşti" (gr. „după carne") (Romani 9:3).

„Carnea" poate avea sensul de existenţă fizică, în totalitatea sa, şi există texte care vorbesc despre a fi „în trup" („în carne") (Coloseni 2:1). Nu este un sens peiorativ şi, de fapt, ni se spune de mai multe ori despre Cristos că a fost „în trup" (Efeseni 2:15; 1 Petru 3:18; 1 Ioan 4:2; etc.). A fi „în trup" nu este incompatibil cu a fi „în Domnul" (Filimon 16). Carnea poate fi pângărită (Iuda 8) sau poate fi purificată (Evrei 9:13). Viaţa de creştin pe care o trăia Pavel era „în trup" („în carne") (Gai. 2:20).

Dar, prin definiţie, carnea este partea pământească a omului. Ea are „pofte" şi „dorinţe" (Efeseni 2:3). Dacă oamenii se concentrează asupra acestora se poate spune că „umblă după lucrurile firii pământeşti (cărnii)" (Romani 8:5). Iar umblarea după lucrurile cărnii „este moarte" (Romani 8:6). Lucrul acesta este explicat ca fiind „vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu" (Romani 8:7). Omul, al cărui orizont este limitat datorită cărnii este, prin însăşi faptul acesta, împotrivitor faţă de Dumnezeu. El trăieşte „după îndemnurile cărnii" (Romani 8:13), acea carne care „pofteşte împotriva Duhului" (Galateni 5:17). Pentru o listă înfricoşătoare a „faptelor firii pământeşti (cărnii)", vezi Galateni 5:19-21. Carnea, în sensul acesta, denotă întreaga personalitate a omului organizată în direcţia greşită, urmărind dorinţe pământeşti şi nu slujirea lui Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE
K. Grayston în TWBR; D. E. H. Whiteley, The Theology of St. Paul, 1964; J. A. T. Robinson, The Body, 1952; E. Schweizer, F. Baumgärtel şi R. Meyer în TDNT 7, p. 98-151; H. Seebass, A. C. Thiselton, în NIDNTT 1, p. 671-682.

L.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: