car de război



CAR DE RĂZBOI.

I. În Orientul Apropiat antic

Vehicule cu roţi masive, grele, trase de asini erau folosite pentru război şi pentru ceremonii în Mesopotamia de S în mileniul al 3-lea î.Cr., aşa cum arată descoperirile de la Ur, Kish şi Tell Agrab. Adevăratele care de război, însă, care aveau o construcţie mai uşoară şi care erau trase de cai iuţi, nu au apărut decât în mileniul al 2-lea. Caii (*ANIMALE DIN BIBLIE) probabil că au fost introduşi de locuitorii din stepa Rusiei de S şi au accelerat multe mişcări de popoare în mileniul al 2-lea; probabil că în multe dintre limbile Orientului Apropiat antic, inclusiv în ebr. (sus), cuvintele folosite pentru „cal" au derivat de la un cuvânt de origine indo-europeană, sugerând că aceste popoare au jucat un rol important în introducerea calului. În inscripţiile cuneiforme, cuvântul „cal" este scris de obicei cu o logogramă care înseamnă „măgar străin", iar în scrierea fonetică (sisu), în care apare de asemenea, este întâlnit pentru prima oară în tăbliţele din secolul al 19-lea î.Cr. de la Kultepe, în Asia Mică, indicind probabil influenţa lingvistică a precursorilor nomazilor din N, care au intrat în Orientul Apropiat în număr mare la scurtă vreme după aceea. Poate ca rezultat al acestor prime contacte, locuitorii din N au confecţionat care de război uşoare, trase de cai, iar în prima jumătate a mileniului al 2-lea când o serie de popoare noi au intrat în lumea antică, hitiţii în Anatolia, casiţii în Mesopotamia şi hicsoşii în Siria-Palestina şi Egipt, aceste popoare au adus cu ele carele de război.

Originea străină a carelor de război este confirmată de faptul că în multe limbi semitice din lumea antică termenul pentru „car de război" a fost format de la rădăcina rkb, „a călări"- cuvintele care au rezultat au fost, de exemplu, narkablu în acadiană, mrkbt în ugaritică, merkaba în ebraică şi această formă a fost adoptată în Regatul Nou din Egipt (mrkb. t). În a doua jumătate a mileniului, o clasă socială ai cărei membri erau cunoscuţi sub numele de maryanu este atestată la Alalah, Ugarit, în scrisorile de la Amarna şi în Regatul Nou din Egipt. Numele acesta desemna un om de rang mai înalt, caracterizat în special prin faptul că poseda un car de război sau o căruţă, şi în multe cazuri cea mai bună traducere a termenului ar fi „războinic din car". De obicei se consideră că termenul este de origine indo-europeană (deşi unii preferă o origine huriană), şi faptul acesta poate ilustra modul în care a fost introdus în Orientul Apropiat. Acest lucru este indicat şi de un tratat despre antrenarea cailor, de un anume Kikkuli din Mitanni, care a fost găsit în arhivele cuneiforme de la Boghaz-Koi (*HITŢI). Această lucrare, scrisă în limba huriană, conţine o serie de termeni tehnici care este dar că sunt de origine indo-europeană, grupul de limbi ai stăpânitorilor din Mitanni, care au fost printre cei nou veniţi cu cai şi care de război în mileniul al doilea.

În jumătatea a doua a mileniului al 2-lea, cele două mari puteri, hitiţii şi egiptenii, erau înzestrate cu care de război trase de cai, la fel ca şi multe dintre oraşele-state aramee şi canaanite din Siro-Palestina; acesta a fost cadrul în care se aflau israeliţii când au cucerit Palestina. În mileniul 1 asirienii au dezvoltat această maşinărie la baza uneia dintre armele lor principale şi a devenit într-adevăr un element esenţial în războiul purtat în câmpie.

În general, carul de război era construit din materiale uşoare - lemnul şi pielea fiind întrebuinţate pe scară largă - şi numai îmbinările necesare erau din bronz sau fier. Carul era de obicei deschis în spate, iar în faţă şi pe laturi erau amenajări pentru scuturi, tolbe pentru suliţe şi pentru echipamentul arcaşilor. Roţile erau în general cu 6 spiţe, dar uneori aveau numai 4, iar unele care asiriene de mai târziu aveau 8. Deşi roţile erau de obicei înalte până la mijlocul unui om, un basorelief al lui Asurbanipal arată o roată cu 8 spiţe cât un om de înaltă, cu o obadă de fier ţintuită cu cuie. Obiceiul de a pune coase la roţi probabil că nu a fost introdus decât în vremea perşilor. De obicei erau folosiţi doi cai - deşi în vremea lui Asurbanipal II asirienii aveau un al treilea cal, de rezervă, obicei care a fost abandonat mai târziu - şi caii erau înjugaţi de o parte şi de alta a oiştii, care era curbată în sus, plecând de la podul carului. Jugul, care a fost construit pentru boi, nu era potrivit pentru cai, dar hamurile mai practice nu au ajuns să fie folosite decât după începutul erei creştine.

Echipajul consta din doi până la patru oameni. Egiptenii preferau doi: un conducător şi un luptător, dar asirienii au adăugat un al treilea, salsu rakbu, „al treilea călăreţ", care manevra un scut ca să-i protejeze pe ceilalţi. Acesta era numărul cel mai obişnuit şi a fost folosit şi de hitiţi, dar pe vremea lui Asurbanipal a fost adăugat uneori în vehiculele asiriene un al patrulea om.

Carele de război erau folositoare în principal în campaniile din zone de câmpie şi puteau fi un handicap în teren neregulat, aşa cum se arată pe Porţile de Bronz ale lui Salmanaser II, care descriu dificultăţile întâmpinate într-o campanie de la izvoarele Tigrului.

II. În Vechiul Testament

La fel ca şi celelalte popoare semitice din antichitate, evreii au descris carele de război mai ales prin cuvinte derivate de la rkb. Forma cea mai obişnuită, folosită de peste 100 de ori, este rekeb; merkaba este folosită de 44 de ori, iar rikba (Ezechiel 27:20) şi rekub (Psalmul 104:3) câte o dată. Cuvântul merkab, deşi este folosit pentru a descrie un car de război în 1 Împăraţi 4:26, pare să aibă mai mult sensul de „şa" în Levitic 15:9 şi Cântarea Cântărilor 3:10. De la rkb derivă rakkab, tradus „cărăuş" în 1 Împăraţi 22:34; 2 Împăraţi 9:17 (în unele traduceri este redat „călăreţ" pe cal, pe baza relatării din v. 18-19, dar se putea să fie un „cărăuş" călare) şi 2 Cronici 18:33. Dintre termenii care nu derivă de la rkb, cel mai obişnuit este ‘agala, care probabil înseamnă de obicei căruţă sau *car, deşi într-o expresie poetică în Psalmul 46:9 s-ar părea că înseamnă car de război. În Ezechiel 23:24 se spune despre o invazie ca în vreme de război, când „ei vin împotriva ta cu hosen rekeb...", unde hosen este un hapax legomenon care are un sens incert. VA traduce aceşti termeni „care de război, căruţe"; VR: „arme, care de război", iar VRR „din nord cu care de război". Este de preferat să traducem rekeb cai de război şi nu căruţă. Un alt hapax legomenon, ‘appiryon, în Cântarea Cântărilor 3:9, este tradus „car de război" (în rom. „pataşcă") în VA, dar este posibil să însemne „palanchin" sau „lectică", fiind probabil un cuvânt împrumutat din limba iraniană.

Aşa cum este de aşteptat, toate referirile la care de război în Pentateuh îi privesc pe egipteni. Iosif, în bogăţia sa, a avut un car al său (Geneza 41:43; 46:29; 50:9), iar israeliţii care fugeau au fost urmăriţi de care de război (Exod 14; cf. Exod 15:4, 19; Deuteronom 11:4). Singura excepţie este în Deuteronom 20:1 şi acesta este un text care se referă la viitor, la lucrurile pe care le vor întâlni în timpul cuceririi. Deşi din punct de vedere militar carele de război erau de puţin folos în ţinuturile deluroase, şi israeliţii, care erau lipsiţi de care de război, se pare că au cucerit mai întâi această parte a ţării, „carele de fier" (adică, cu obezi de fier) ale canaaniţilor din câmpie (Iosua 17:16; Judecători 1:19) şi ale filistenilor de pe coastă (1 Samuel 13:5) au fost nişte arme formidabile. Excavaţiile de la Haţor au arătat că în această perioadă erau staţionate în cetate un număr mare de care de război (vezi Iosua 11 şi Judecători 4-5). Carele de război erau considerate simboluri ale splendorii averii unui rege (cf. 1 Samuel 8:11) şi deşi David a păstrat 100 de care de război trase de cai capturate într-o bătălie (2 Samuel 8:4; cf. 2 Samuel 15:1), abia în timpul lui Solomon au fost încorporate în armata israelită ca un detaşament important. În vremea aceea cei mai buni cai erau crescuţi în Cilicia iar cele mai bune care erau confecţionate în Egipt şi Solomon a fost implicat în comerţul cu aceste bunuri (1 Împăraţi 10:28-29). Pentru propria sa armată el a stabilit „cetăţi pentru care" la *Haţor, *Meghido, *Ghezer şi Ierusalim şi a reorganizat armata pentru a include 1.400 de care de război (1 Împăraţi 9:15-19; 10:26). Carele de război israelite aveau trei oameni, al treilea om, la fel ca şi omologiul său asirian, salsu rakbu, fiind numit salis (de ex. 1 Împăraţi 9:22; „căpeteniile", „căpitanii", „conducătorii carelor de război"). În urma împărţirii regatului după moartea lui Solomon, Israel a păstrat cea mai mare parte a carelor de război, întrucât Haţor, Meghido şi Ghezer se aflau pe teritoriul său, şi cea mai mare parte a teritoriului lui Iuda era zonă de dealuri unde carele de război erau de mai puţin folos. În Israel, Ahab a avut un detaşament mare de care de război, aşa cum se vede din afirmaţia lui Salmanaser III care spune că a adus 2.000 (ar trebui să citim probabil „200") de care de război la lupta de la Qarqar (853 î.Cr.; Stela Kurkh 2.91) şi este probabil că grajdurile descoperite la *Meghido, care până acum au fost atribuite lui Solomon, au fost de fapt ale lui Ahab, iar grajdurile lui Solomon probabil că sunt îngropate în moloz. Acest detaşament numeros a fost redus în urma înfrângerilor suferite în războaiele aramee şi ni se spune că lui Ioahaz i-au rămas nu mai mult de 10 care de război (2 Împăraţi 13:7). Samaria, fiind capitala, avea un detaşament de care de război şi este relevant faptul că atunci când cetatea a căzut în mâinile lui Sargon, el a luat numai 50 de care de război (Annals 15), indicând astfel declinul forţelor lui Israel. Regatul lui Iuda, desigur, nu a fost lipsit complet de care de război, aşa cum se vede din faptul că Iosia a avut două care personale în lupta de la Meghido (2 Cronici 35:24), dar se poate să fi fost folosite numai de oamenii de rang înalt.

III. În Noul Testament

Carele nu apar mult în NT, cel mai cunoscut exemplu fiind carul în care famenul etiopian a fost evanghelizat de Filip (Faptele Apostolilor 8). Cuvântul gr. folosit aici, harma, cuvântul obişnuit folosit de Homer pentru „car, car de război", apare în LXX ca traducere a termenului rekeb. În Apocalipsa carele sunt menţionate de două ori, Apocalipsa 9:9 harma; 18:13 rheda.

BIBLIOGRAFIE
I. V. G. Ghilde, în Singer, Holmyard şi Hali (ed.), A History of Technology, 1954, p. 724-728; S. Piggott, Prehistoric India, 1950, p. 266-267,273-281; Lefévredes Noettes, L’Attelage, le Cheval de Selle a travers les ages, 1931; O. R. Gurney, The Hittites, 1952, p. 104-106, 124-125; T. G. E. Powell în Culture and Environment. Essays in Honor of Sir Cyril Fox, 1963, p. 153-169; C. J. Gadd, The Assyrian Sculptures, 1934, p. 27-28, 30-35; A. Salonen, Die Landfahrzeuge des Alten Mesopotamien, 1951; Hippologica Accadica, 1955, p. 11-44.

II. R. de Vaux, Ancient Israel, 1961, p. 222-225, 535; Y. Yadin, The Art of Warfare in Biblical Lands, 1963, p. 4-5, 37-40, 113, 284-287, 297-302; N. Na’ aman, Tel Aviv 3, 1976, p. 97-102 (carele lui Ahab).

T.C.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: