Capernaum
CAPERNAUM.
I. Numele
În manuscrisele NT apare cel mai adesea Kapharnaoum,
deşi în scrierile minuscule bazate pe Codex Alexandrinus este redat Kopernaoum.
Este clar că forma originală este Kaphamaoum, fiind o transcriere
directă a numelui semitic kepar nahum, „satul lui Naum". Această
formă semitică este întâlnită la Qohelet Rabbah 1.8 şi 7.26. Josephus (BJ 3.
517) se referă la izvorul Kopharnaoum, echivalentul numelui semitic ‘en-
kwparnahum. În scrierea sa Vita 403 probabil că ar trebui să citim Kepharnakon
(original din MS. PRA, preferat de Thackeray). Este acelaşi cuvânt cu
terminaţia nun şi k în loc de h.
II. Localizarea
Dovezile din NT, din scrierile lui Josephus, din scrierile
pelerinilor creştini, din intinerariile evreieşti medievale, din rămăşiţele
arheologice care au dăinuit până în prezent şi din excavaţiile curente arată că oraşul Capernaum a fost situat fără
îndoială la Tell Hum şi a fost locuit în mod continuu din secolul 1
î.Cr. până în secolul al 7-lea d.Cr. Informaţiile furnizate de evanghelii
aproape că sunt suficiente pentru a stabili locul întrucât ele ne spun despre
Capernaum că (a) era situat pe malul lacului (Matei 4:13); (b) era în
apropierea unei graniţe politice, aşa încât era necesar să aibă un punct de
vamă (Marcu 2:14) şi un detaşament militar (Matei 8:5-13; Luca 7:1-10); (c) era
în apropiere de Ghenezaret (Marcu 6:53; Ioan 6:22, 59), o zonă cu un pământ
foarte fertil în partea de NV a Lacului. Pe scurt, Capernaumul era satul cel
mai apropiat de Iordan pe ţărmul de NV al Mării Galileii, poziţie ocupată de
fapt de ruinele de la Tell Hum. Acest fapt este confirmat de Josephus în Vita
403, care indică un sat în apropiere de Julias (et-Tell), pe direcţie
Magdala/Tarichaeae (Mejdel).
Capernaumul era de asemenea în apropierea celui mai puternic
izvor care uda Ghenezarerul (BJ 3.519) şi poate fi locul et-Tabgha.
Numele arab et-Tabgha este fără îndoială o alterare a numelui gr. Heptapegon
(locul celor şapte izvoare). Aceste „Şapte izvoare" sunt menţionate de
Egeria în cca. 383 d.Cr. (lat. septem fontes) şi de Theodosius (530
d.Cr.). Theodosius ne furnizează singurul itinerar detaliat în jurul ţărmurilor
de NV ale Mării Galileii, mergând spre N de la Tiberias; distanţele sunt date
în mile romane: 2 mile Magdala, 2 mile Heptapegon, 2 mile Capernaum, 6 mile
Betsaida. Astfel, Capernaumul era la 2 mile (3,5 km) N de Tabgha, care
localizează exact Tell Hum. Numele Şapte Izvoare indică un original semitic
desemnând abundenţă de ape, dar termenul care a supravieţuit este cel grec. În
limba arabă succesiunea este Mejdel, et-Tabgha, Tell Hum. Primele două nume
corespund cu lista lui Theodosius, dar Hum nu se poate să fie o prescurtare de
la Nahum - care începe cu o silabă lungă - şi aici nu există nici un tell
(movilă), ci doar khirbe sau rujm (ruină sau morman de pietre).
Itinerariile evreieşti medievale ne furnizează răspunsul. Se crede că aici se
afla mormântul lui Rabii Tanhum; printr-o asimilare firească itinerariile se
referă la acest loc numindu-l „Tanhum". Degenerarea de la Tanhum la tell
hum (movilă întunecată) este uşor de înţeles. Lista lui Theodosius
localizează Capernaumul la N de et-Tabgha. Observaţi că vechea localizare
rivală a lui Tell Hum, Khirbet Munja sau Minyeh, este la S de et-Tabgha. S-a
crezut multă vreme că numele este o formă derivată de la Munyat Hisham sau
el-Munya din sursele arabe. Excavaţiile au confirmat acest fapt prin descoperirea
unui castel Ummayad şi nu a unui sat evreiesc (IEJ 10, 1960, p. 240-243).
Monumentele sunt de asemenea importante pentru confirmarea
localizării Capernaumului. Egeria a văzut aici o sinagogă din piatră cioplită,
la care se urca pe „multe trepte" . O caracteristică neobişnuită a
rămăşiţelor sinagogii de la Tell Hum este că se află pe o platformă înaltă şi
în partea din faţă are un balcon la care se ajunge din părţile laterale pe
nişte scări. Egeria a văzut de asemenea o biserică (ecclesia) atunci când
a mers la Capernaum (cca. 383 d.Cr.). Ea spune că biserica a fost construită
din casa apostolului Petru şi că pereţii acestei case au fost încorporaţi în
ziduri şi se aflau încă în forma lor originală (ita stant sicut fuerunt).
Pelerinul din Piacenza (570 d.Cr.) ne povesteşte că a intrat în casa lui Petru
din Capernaum şi că aceasta a fost înlocuită de o biserică.
III. Istoria
Până la convertirea lui Constantin cel Mare) (306-337 d.Cr.)
comunităţile evreieşti au prosperat în Galilea sub conducerea rabinilor şi
patriarhilor lor. În jurul anului 335 d.Cr. Constantin a fost informat de un
evreu din Tiberias, convertit la creştinism cu numele Iosif, că Tiberias,
Sepphoris, Nazaret şi Capernaum erau locuite în întregime de evrei care
excludeau cu stricteţe orice ne-evrei din aşezările lor. Iosif a obţinut
imediat permisiune de la împărat să construiască „biserici pentru Cristos"
(ekklesiai) în aceste locuri (Epifanius, Haer 30. 4. 1 = PG 41.
425) şi a reuşit să transforme un templu aflat în paragină la Tiberiada datând
din vremea lui Hadrian, şi a ridicat o bisericuţă la Sepphoris. Totuşi, abia
prin secolul al 5-lea d.Cr. s-au stabilit creştini ne-evrei în acest
„ghetou" evreiesc. Este greu de spus în ce măsură a existat în tot acest
timp secta „iudeo-creştină" la Capernaum şi în alte părţi din Galilea. Din
istorisirile rabinilor aflăm că existau minim (eretici) la Tiberiada,
Sepphoris şi Capernaum (secolele al 2-lea şi al 3-lea d.Cr.). Este o singură
povestire despre Capernaum, care spune că R. Hananya a fost înduplecat de un
minim să calce legea Sabatului şi să călărească pe un măgar (cca. 110 d.Cr.).
Aceşti evrei creştini ţineau Legea, frecventau sinagoga şi evitau legăturile cu
ne-evreii; dar ei făceau vindecări şi vorbeau în numele lui Isus. Jerome spune
că fariseii îl numeau „nazarineni"; ei continuau să prospere în vremea lui
(sfârşitul secolului al 4-lea şi începutul secolului al 5-lea d.Cr. „în
sinagogile din Răsărit"- ei nu erau evrei fideli şi nici creştini
autentici.
IV. Excavaţii
Excavaţiile făcute de organizaţia franciscană Custodia di
Terra Santa, condusă de V. Corbo, au început la Capernaum (Tell Hum) în
1968 şi sunt în plină desfăşurare. Sinagoga a fost scoasă la lumină de multă
vreme (1905) de Kohl şi Watzinger şi a fost curăţată până la dalele de piatră
ale pardoseli; prin comparaţie cu monumente Severane din Siria a fost datată la
sfârşitul secolului al 2-lea sau începutul secolului al 3-lea. Planul de
construcţie scos la lumină de arheologii germani arată o sală de adunare lungă,
cu coloane, împărţită într-o navă centrală şi strane laterale; sala era
îndreptată spre S şi era legată cu partea de E printr-o anexă impresionantă, o
curte cu coloane. Amândouă sălile şi anexa erau ridicate pe o platformă înaltă
(podium) şi aveau în faţa lor un balcon la care se putea ajunge pe nişte
scări amplasate de fiecare parte. Am putea presupune că aceasta a fost sinagoga
văzută de Egeria (cca. 383 d.Cr.) la Capernaum, la care se ajungea pe o scară
„cu multe trepte".
Dar dacă datele stabilite de Devos şi acceptate de Wilkinson
pentru pelerinajul Egeriei sunt corecte (381-384 d.Cr.), ea trebuie să fi văzut
sinagoga pe când era încă în construcţie. Optsprezece şanţuri din sinagogă şi
dimprejurul ei conţin obiecte de lut (studiate cu atenţie de S. Loffreda) şi
monede care ne permit să stabilim că lucrările au început în cca. 350 d.Cr. şi
au fost încheiate în cca. 450 d.Cr. Umplutura de moloz (stratul B) din podium
este peste dărâmături de case (stratul A); este izolat printr-un strat gros şi
continuu de mortar (stratul C) în care au fost fixate dalele pardoselii.
Excavaţiile din sinagogă nu au fost încheiate încă şi vor fi publicate într-un
volum separat atunci când vor fi încheiate; publicaţiile definitive de până
acum sunt Caf, 1 şi Stud. Hier. (vezi bibliografia). Se plănuieşte săparea unui
alt şanţ pe toată lungimea sălii, de la E la V (Stud. Hier., p. 176). Potrivit
materialului publicat până în prezent, cea mai timpurie dată posibilă pentru
pavarea sălii şi a colonadei de E este 383 d.Cr., întrucât cele mai recente
monede din umplutura izolată de sub mortar sunt din 352-360 d.Cr. (Caf, 1, p.
121, 163) şi 383-408 (Stud. Hier., p. 164, sub colonada silobată din E). Cele
mai noi monede prinse în mortarul gros înainte de a fi turnat (şanţul 2,
stratul C) datează tot din 383 d.Cr. (LA 22, 1972, p. 15-16). Aceste date
târzii pentru construirea sinagogii au fost cu totul neaşteptate şi au dat
naştere la multe controverse (IEJ 21, 1971, p. 207-211; 23, 1973, p. 37-45,
184; Ariel 32, 1973, p. 29-43).
Două altare, complet diferite unul de altul, au fost
excavate în aceeaşi zonă la distanţă de numai un rând de case de sinagogă.
Altarul mai recent este bazilica văzută de pelerinul Piacenza; un monument mic
ridicat în cca. 450 d.Cr. care, are forma neobişnuită de octagon dublu. Cercul
central este situat exact deasupra camerei principale a unei case construite în
secolul 1 î.Cr. Basilica a luat locul unui altar din prima parte a secolului al
4-lea d.Cr., construit poate de Iosif din Tiberiada, care a încapsulat aceeaşi
casă veche, păstrând pereţii ei, aşa cum a văzut Egeria. Încăperea principală a
acestei case a fost scoasă în evidenţă. Pereţii au fost tencuiti şi decoraţi cu
picturi murale cu culori ţipătoare. Pe bucăţi de tencuială care au căzut au
fost găsite inscripţii în greacă (şi câteva semitice), inclusiv cuvintele amin,
Domnul şi Isus. Este clar că aceasta a fost casa tradiţională a lui Petru,
vizitată de pelerini.
Excavarea acestor monumente şi a cinci grupuri (insulae)
de case arată că satul Capernaum a fost locuit în continuu între începutul
secolului 1 î.Cr. şi secolul al 7-lea d.Cr. Casele fac parte dintr-un sat de
circa 800 pe 250 de m, aşa cum indică cioburile şi ruinele. Din zona excavată, insulae
1-3 sunt cele mai vechi, având începutul în secolul 1 î.Cr.; insulae 4-5 s-au
dezvoltat începând din secolul al 4-lea d.Cr. Casa tradiţională a lui Petru
(insula 1) şi grupul de case situate între aceasta şi sinagogă (insula 2) au
fost studiate cel mai mult de arheologi şi sunt reproduse în desene izometrice
(Ca/. J, pi. X, XV). Corbo estimează că în insula 2 au putut locui vreo
cincisprezece familii, circa 130/150 de oameni. A avut numai câteva ieşiri în
drumurile din afară şi consta din încăperi mici care comunicau cu mai multe
curţi interioare. S-au păstrat scări care trebuie să fi dus la terasele de pe
acoperişurile de pământ şi paie (ca în Marcu 2:4: vindecarea paraliticului),
întrucât zidurile din pietre de bazalt legate cu mortar de pământ nu ar fi
putut susţine un al doilea etaj. Zidurile sunt din pietre de bazalt tencuite cu
pământ. Insula 2 a fost ocupată fără întrerupere de la începutul secolului 1
d.Cr. până în secolul al 7-lea d.Cr.; zidurile originale au continuat să fie
folosite neschimbate. Pardoselile succesive conţin cioburi şi monede folosite
pentru datare.
BIBLIOGRAFIE
E. W. G. Masterman, PEQ 1907, p. 220-229; idem. Studies
in Galilee, 1909; F. -M. Abel, Capharnaum, în DBS, 1, 1928; V.
Corbo, The House of St. Peter at Capharnaum, 1969; idem, Cafarnao J:
Gli edifici della citta, 1975; idem, Studia Hierosolymitana in honore di
P. Bellarmino Bagatti, 1976, p. 159-176; S. Lofferda, Cafarnao 2: La
Ceramica, 1974; A. Spijkerman, Cafarnao 3: Cataloga delle monete della
citta, 1975; E. Testa, Cafarnao 4: I grafitti della casa di S. Pietro,
1972; R. North, Bib 58, 1977, p. 424-431;
EAEHL 1, p. 286-290.
J.P.K.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu