cămilă



CĂMILĂ (în ebr. gamal; în gr. kamelos) . Un patruped din deşert, renumit pentru capacitatea sa de a traversa regiuni de deşert deoarece depozitează în ţesuturile sale rezerve de apă pentru câteva zile . Termenul ebr. (la fel ca şi în cazul folosirii populare în limba română n.tr.) nu face distincţie între cele două tipuri caracteristice de cămilă: cea cu o cocoaşă (Camelus dromedarius) sau „dromaderul" din Arabia , şi cea cu două cocoaşe (Camelus bactrianus) sau cămila bactriană , din regiunea de NE a Iranului (Bactria, în prezent Turkmenia şi NV Afganistanului). În antichitate ambele feluri de cămilă au fost reprezentate pe monumente.

În Scriptură cămilele sunt menţionate pentru prima oară în zilele Patriarhilor (cca. 1900-1700 î.Cr.). Ele au făcut parte din averea lui Avraam şi Iacov (Geneza 12:16; 24:35; 30:43; 32:7, 15) şi a lui Iov (1:3, 17; 42:12). Numai în două ocazii ni se arată că Patriarhii au folosit cămilele pentru transport : când slujitorul lui Avraam a mers în Mesopotamia ca să caute o soţie pentru Isaac (Geneza 24:10 ş.urm.) şi când Iacov a fugit de la Laban (Geneza 31:17,34) - nici unul dintre acestea nu a fost un eveniment cotidian. În rest, în această perioadă cămilele sunt atribuite numai ismaeliţilor sau madianiţilor, negustori din deşert (Geneza 37:25). Utilizarea foarte limitată a cămilelor în epoca patriarhală este în armonie cu cunoştinţele noastre despre folosirea limitată a cămilelor în prima parte a mileniului al 2 -lea î.Cr. (vezi mai jos).

În secolul al 13-lea î.Cr., animalele egiptene de povară care au fost afectate de boli au fost caii (cele mai valoroase animale), măgarii (cele mai obişnuite) şi cămilele (o raritate), afară de alte animale (Exod 9:3); în Lege era interzisă folosirea cămilelor pentru hrană (Levitic 11:4; Deuteronom 14:7).

Menţionarea cămilelor în Pentateuh, în special în Geneza, a fost atacată de unii ca un anacronism, în timp ce alţii o apără cu tărie. Lucrurile se pare că stau în felul următor. Începând din secolul al 12-lea î.Cr. cămila (şi nomadismul folosind cămile) se pare că a devenit un aspect obişnuit în lumea biblică (afară de Egipt, unde a continuat să fie o raritate). Înainte de această dată, cămilele au fost folosite, dar pe o scară foarte limitată. Dovezile pe care le avem, deşi limitate şi imperfecte, arată clar că încă în anul 3000 î.Cr. erau cunoscute cămile domestice şi că ele au continuat să fie folosite pe scară limitată ca animal de povară (încet la mişcare) în mileniul al 2-lea î.Cr.; principalul animal de povară a fost măgarul (asinul). (*ANIMALE DIN BIBLIE.)

Dovezi arheologice. Din dovezile disponibile putem cita aici numai câteva care au legătură cu Geneza sau Exodul. În primul rând, cămila (domestică) este menţionată într-o tăbliţă cuneiformă de la Alalah, în N Siriei (secolul al 18-lea î.Cr.), sub numele GAM.MAL; vezi Wiseman, JCS 13, 1959, p. 29 şi Goetze, ibid., p. 37, textul 269, rândul 59. Lambert (BASOR 160, 1960, p. 42-43), însă, contestă referirea la cămilă în textul de la Alalah şi în schimb aduce dintr-un text din Ugarit dovezi cu privire la cunoaşterea cămilei în perioada babiloniană veche (cca. secolul al 19-lea î.Cr.). La Byblos există figurina unei cămile îngenunchiate, datând dintr-o perioadă similară (Montet, Byblos et 1’Égypte, 1928, p. 91 şi placa 52, nr. 179). Obiecţia lui Albright (JBL 64, 1945, p. 288) că animalul nu are cocoaşă (şi prin urmare nu este cămilă) este eliminată deoarece figura este incompletă şi are un soclu cu ajutorul căruia se putea fixa o cocoaşă şi povara, care erau modelate separat (faptul acesta este observat de R. de Vaux, RB 56, 1949, p. 9, n. 4-5). Un maxilar de cămilă a fost găsit într-un mormânt de la Tell el-Fara’, lângă Nablus (cca. 1900-1550 î.Cr.), datând de la jumătatea Epocii Bronzului (de Vaux, op. cit., p. 9, n. 8). Prin aceasta nu am epuizat dovezile despre perioada patriarhală.

În provincia egipteană Fayum a fost găsit un craniu de cămilă datat din perioada „Olărit A", adică, din cca. 2000-1400 î.Cr., perioada de la patriarhi până la Moise; vezi O. H. Little, Bulletin de l’Institut d’Égypte 18, 1935-6, p. 215. Din regiunea Memphis provine o figurină de cămilă cu două ulcioare de apă (o dovadă clară despre domesticirea cămilei în Egipt); pe baza materialului arheologic asociat poate fi datată în cea secolul al 13-lea î.Cr. (Petrie, Gizeh and Rifeh, 1907, p. 23, placa 27). Albright (JBL 64, 1945, p. 287-288) a încercat să modifice datarea acestei figurine; dar întrucât el nu reuşeşte să aducă nici un fel de dovezi în sprijinul afirmaţiei sale, obiecţia lui trebuie abandonată. Din Palestina avem câteva dovezi despre existenţa cămilelor în această perioadă. Prin urmare, referirile din Exodul, Leviticul şi Deuteronom nu sunt mai puţin valabile decât cele din Geneza.

În perioada judecătorilor, Israelul a fost atacat de madianiţii care călăreau pe cămile (respinşi de Ghedeon, Judecători 6-8) şi de alţii, cum sunt hagareniţii (1 Cronici 5:21); de asemenea, Saul şi David au luptat cu amaleciţi care foloseau cămile (1 Samuel 15:3; 27:9; 30:17). Arabii au folosit cămilele ta timp de pace şi în timp de război - la fel ca şi regina din Seba (1 Împăraţi 10:2; 2 Cronici 9:1) şi locuitorii din Chedar şi „Haţor" (Ieremia 49:29, 32). Hazael, arameul, a adus din partea lui Ben-Hadad 40 de cămile încărcate cu daruri pentru Elisei (2 Împăraţi 8:9). Vezi şi imaginile asiriene, arabe şi aramaice de cămile menţionate la sfârşitul acestui articol. Evreii care s-au întors ta Iudea împreuna cu Zorobabel după exil au avut 435 de cămile (Ezra 2:67; Neemia 7:69). În vremea NT, părul de cămilă a fost folosit pentru hainele lui Ioan Botezătorul (Matei 3:4; Marcu 1:6), iar cămilele sunt folosite în două ilustraţii foarte plastice ale lui Cristos (Matei 19:24 = Luca 18:25; Matei 23:24).

BIBLIOGRAFIE
Pentru cămilele cu o cocoaşă, vezi ANEP, p. 20, fig. 63, p. 52, fig. 170, p. 58, fig. 187, p. 132, fig. 375 (cămile asiriene şi arabe), p. 59, fig. 188 (aramee). Pentru cămile cu două cocoaşe, vezi ANEP, p. 122, fig. 355 = IBA, p. 57, fig. 51, pentru perioada asiriană, şi H. Frankfort, Art and Architecture of the Ancient Orient, 1954, placa 184B din perioada persană.

Deosebit de valoroase pentru studiul cămilei din antichitate stat lucrările bogat documentate ale lui R. Walz, în Zeitschrift der Deutschen Morgenländischen Gesellschaft 101, s.n. 26, 1951, p. 29-51-ibid. 104, s.n. 29, 1954, p. 45-87; şi în Actes du IVe Congres Internationale des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques, 3, Viena, 1956, p. 190-204. Lucrări mai recente: F. S. Bodenheimer, Animal and Man in Bible Lands, 1960, în secţiunea despre „camelide", şi W. Dostal, în F. Gabrieli, W. Dostal, G. Dossin, etc., L’antica societa beduina, ed. Gabrieli, 1959; G. S. Cansdale, Animals of Bible Lands, 1970.

K.A.K.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: