calendar



CALENDAR.

I. În Vechiul Testament

În limba ebraică nu există un echivalent al termenului latin calendarium, iar trecerea anului era marcată în general prin referire la lunile anului, la sezoanele agricole sau la sărbătorile principale.

a. Anul (evr. sana - numit astfel după schimbarea sau succesiunea anotimpurilor) începea toamna, în luna Tişri (luna a şaptea) - (Exod 23:16; 34:22), când începea şi anul sabatic (Levitic 25:8-10). În timp ce se aflau în Egipt, evreii se poate să fi adoptat calendarul solar alcătuit din 12 luni, fiecare de câte 30 de zile, plus încă 5 zile, ajungând la un total de 365 de zile (Herodot, 2. 4); dacă aşa stau lucrurile, ulterior a fost făcută o schimbare şi „începutul lunilor" sau prima lună din an a fost stabilită primăvara (Exod 12:2; 13:3-4; 23:15; Deuteronom 16:1,6). După aceea, anul ebraic a urmat calendarul popoarelor semitice din V, cu un an de 12 luni, corelate cu ciclul Lunii (1 Împăraţi 4:7; 1 Cronici 27:1-15). Nu se ştie cu certitudine dacă începerea anului primăvara (luna Nisan) a fost stabilită numai pentru scopuri religioase, întrucât există dovezi că anul civil se socotea că începe toamna, în luna Tişri (*CRONOLOGIA VECHIULUI TESTAMENT).

b. Lunile anului (vezi tabelul). Anul calendaristic evreiesc era împărţit în douăsprezece luni corelate cu ciclul Lunii; acestea începeau când semiluna de Lună nouă era vizibilă la apus. Ziua în care începea o lună nouă era considerată sfântă. Lunile anului (în ebr. yerah, *„Luna") erau alcătuite din 29/30 de zile şi, întrucât anul lunar era cu aproape 11 zile mai scurt decât anul solar, era necesară includerea periodică a lunii a treisprezecea, pentru ca ziua Anului nou să nu fie înainte de venirea primăverii (martie-aprilie). Nu sunt cunoscute detalii precise cu privire la metoda folosită de evrei pentru a concilia calendarul agricol cu cel lunar. Se poate ca ei să fi introdus încă o lună Adar (luna a 12-a) sau încă o lună Elul (luna a 6-a) în ciclul lunar de 3, 6, 11, 14, 17 sau 19 ani. Există unele dovezi că evreii au folosit luni intercalate după Adar (Numeri 9:11; 2 Cronici 30:2-3; cf. 1 Împăraţi 12:32-33), deşi se poate ca uneori să fi fost după luna Nisan (cf. 2 Cronici 30:2 ş.urm.), aşa cum se făcea în Mesopotamia. Un calendar solar riguros a fost folosit în cartea Jubileelor (cca. 105 î.Cr.); cf. 1 Enoh 72-82. Observarea echinocţiului de toamnă, adică „sfârşitul anului" (vezi Exod 23:16) şi a echinocţiului de primăvară, numit „anul următor" sau „înnoirea anului" (vezi 1 Împăraţi 20:26; 2 Cronici 36:10), era importantă pentru coordonarea calendarului şi a sărbătorilor. Astfel, anul începea cu luna nouă cea mai apropiată de echinocţiul de primăvară, când soarele era în constelaţia Aries (Josephus, Ant. 3. 201), iar Paştele erau în a patrusprezecea zi a lunii Nisan, ca să coincidă cu prima lună plină (Exod 12:2-6).

Numele date la început lunilor anului probabil că au fost aluzii palestiniene la sezoanele anului şi se deosebesc de numele lunilor găsite în texte din Siria (Ras Shamra, Alalah, Mari). Unele sunt cunoscute şi din texte feniciene Abib, „luna spicelor" (Exod 13:4); Ziv (1 Împăraţi 6:1,37); Etanim (1 Împăraţi 8:2) şi Bul (1 Împăraţi 6:38), al căror nume nu are un înţeles cunoscut, sunt singurele nume de luni care datează din această perioadă. În toate perioadele istorice lunile erau desemnate prin ordinea lor numerică: luna întâi, Exod 12:2; a doua, Geneza 7:11; a treia, Exod 19:1; a patra, 2 Împăraţi 25:3; a cincea, Numeri 33:38; a şasea, 1 Cronici 27:9; a şaptea, Geneza 8:4; a opta, Zaharia 1:1; a noua, Ezra 10:9; a zecea, Geneza 8:5; a unsprezecea, Deuteronom 1:3; a douăsprezecea, Estera 3:7. În perioada post-exilică au fost folosite numele lunilor din calendarul babilonian (vezi tabelul).

c. Anotimpurile - calendarul agricol. Deşi evreii au adoptat un calendar bazat pe ciclurile lunii, întrucât ei aveau o economie agricolă ei au indicat timpul anului şi prin sezoane sau anotimpuri, şi nu prin numele sau numărul lunilor. Astfel, anul care în Palestina era împărţit aproximativ în anotimpul secetos (aprilie-septembrie) şi anotimpul ploios (octombrie-martie), a putut fi subdivizat în „sezonul însămânţărilor" (noiembrie-decembrie) şi cel al „recoltatului" (aprilie-iunie; Geneza 8:22). Denumirile mai specifice indicau pentru locuitorii unei anumite zone lunile anului, de ex. seceratul grâului (Geneza 30:14; Judecători 15:1) sau al orzului (2 Samuel 21:9; Rut 1:22) corespunde lunilor martie-aprilie; „vremea seceratului" (Exod 34:21) corespunde cu martie; vremea „când încep să se coacă strugurii" (Numeri 13:20) este luna Tammuz (iunie-iulie). „Ploile timpurii" (după calendarul civil vechi începeau în luna Tişri) cădeau în septembrie-octombrie, iar „ploile târzii" cădeau în martie-aprilie. „Roadele de vară" (qayis) din august-septembrie, au împrumutat numele lor „verii", care era numita şi „căldură". Lunile Tebet şi Sebat erau numite luni „reci" (vezi coloana „Anotimpuri" din tabel).

Textele din VT menţionate mai sus pot fi comparate cu un calendar agricol scris pe piatră, care s-ar putea să fie un palimpsest scris de un şcolar din secolul al 10-lea î.Cr., descoperit la Ghezer în 1908. Traducerea este incertă, dar înşiră operaţiunile agricole pentru cele 12 luni ale anului, începând cu toamna: „Două luni pentru înmagazinat. Două luni pentru însămânţare. Două luni de creştere de primăvară. O lună de smuls cânepă. O lună de recoltat orz. O lună când se recoltează toate (celelalte). Două luni de curăţat (via). O lună de roade de vară", (cf. DOTT, p. 201-203).

d. Alte moduri de desemnare a timpului şi a vremurilor sunt discutate în articolele despre o anumită „vreme" sau sărbătoare (‘iddan, Daniel 7:25; mo’ed, Daniel 12:7; zeman, Eclesiastul 3:1; Neemia 2:6); cf. Psalmul 104:27. Evenimentele istorice sunt redate de obicei prin anii de domnie ai domnitorilor sau prin sincronizare cu un eveniment memorabil de importanţă naţională, de ex. Exodul; ieşirea din Egipt (Exod 12:40); construirea primului Templu (1 Împăraţi 6:1); exilul de 70 de ani în Babilon (Ezechiel 33:21); cutremurul de pământ din timpul domniei lui Ozia (Amos 1:1; Zaharia 14:5).

BIBLIOGRAFIE
J. Finegan, Handbook of Biblical Chronology, 1964; J. B., Segal, VT 7, 1957, p. 250-307; JSS 7, 1962, p. 212-221.

D.J.W.

II. Perioada intertestamentală

„Anul împărăţiei grecilor" (1 Macabei 1:10) este era Seleucizilor, datând oficial din prima zi a lunii macedoniene Dios (septembrie/octombrie) a anului 312 î.Cr. Aceasta este cronologia folosită în 1 Macabei, deşi în unele surse folosite în această carte (sub influenţa modului în care babilonienii socoteau începutul anului din luna Nisan) începutul erei este datat în martie/aprilie, 311 î.Cr.

III. În Noul Testament

Datele din NT sunt socotite uneori prin referire la domnitori ne-evrei. Cel mai bun exemplu este găsit în Luca 3:1 ş.urm., unde începutul propovăduirii lui Ioan Botezătorul este datat nu numai în „anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberius Cezar" (adică 27-28 d.Cr., potrivit modului de socotire din vremea Seleucizilor, când un an nou de domnie se considera că începe în septembrie/octombrie), ci şi prin referire la conducători din Iudea şi teritoriile învecinate care erau în funcţie, fie că acestea erau funcţii civile sau sacerdotale. Astfel, vezi datările făcute prin referire la împăraţii Cezar August (Luca 2:1) şi Claudius (Faptele Apostolilor 11:28), guvernatorii provinciali Quirinius (Luca 2:2) şi Galio (Fapt, 18:12), şi Irod, regele iudeilor (Matei 2:1; Luca 1:5).

În cea mai mare parte, însă, scriitorii NT au măsurat timpul potrivit cu calendarul evreiesc din vremea aceea. Scrierile sunt punctate de referiri la sărbători evreieşti sau alte ocazii sacre. Lucrul acesta este adevărat mai ales în evanghelia a patra; cf. Ioan 2:13, 23 (Paştele); 5:1 (probabil Anul Nou); 6:4 (Paştele); 7:2 (Sărbătoarea Corturilor: în v. 37, „ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului", este ziua a opta; cf. Levitic 23:36; Numeri 29:35; Neemia 8:18):10:22 (Sărbătoarea înnoirii, ziua a 25-a a lunii Chişleu; cf. 1 Macabei 4:59); 11:55 ş.urm. (Paştele). Vezi şi Matei 26:2; Marcu 14:1; Luca 22:1 (Paştele şi Sărbătoarea Azimilor); Faptele Apostolilor 2:1 (Rusaliile); 12:3 ş.urm. (Paştele şi Sărbătoarea Azimilor); 18:21 (probabil Paştele); 20:6 (Sărbătoarea Azimilor); 20:16 (Rusaliile); 27:9 (unde „postul" este Ziua Ispăşirii, când s-a încheiat călătoria pe Mediterana, odată cu venirea iernii); 1 Corinteni 16:8 (Rusaliile).

Dintre zilele săptămânii, Sabatul este menţionat frecvent. În Luca 6:1 apare un termen tehnic, „al doilea prim Sabat" (în rom. „într-o zi de Sabat") al cărui înţeles nu mai poate fi stabilit cu certitudine. Vineri este „ziua pregătirii (gr. paraskeue), adică, ziua dinaintea Sabatului (gr. prosabbaton)" (Marcu 15:42; cf. Ioan 19:31); „ziua pregătirii Paştelor" (Ioan 19:14) înseamnă „vinerea din săptămâna Paştelor" (gr. paraskeue tou pascha). „Ziua întâi a săptămânii" (gr. mia Sabatou sau mia ton sabbaton, adică, ziua după Sabat) capătă o semnificaţie nouă întrucât este ziua învierii; cf. (în afară de naraţiunile învierii din evanghelii") Faptele Apostolilor 20:7; 1 Corinteni 16:2; de asemenea, „ziua Domnului" (în gr. kyriake hemera) în Apocalipsa 1:10.

În general, calendarul evreiesc din vremea NT (cel puţin înainte de anul 70 d.Cr.) a urmat calendarul saducheilor, întrucât serviciile de la Templu erau organizate după acest calendar. Astfel, ziua de Rusalii era a cincizecea zi după ce era adus şi prezentat primul snop de orz, adică, a cincizecea zi după prima duminică după Paşte (cf. Levitic 23:15 ş.urm.); de aceea se potrivea întotdeauna duminica, la fel ca şi în calendarul creştin. Calendarul fariseilor, care a devenit standard după anul 70 d.Cr., a interpretat „Sabatul" din Levitic 23:15 ca ziua Sărbătorii Azimilor, şi nu ca un Sabat obişnuit; în cazul acesta Rusaliile cădeau întotdeauna în aceeaşi zi a lunii (un considerent important pentru cei care considerau că este o aniversare a dării Legii), dar nu cădea în aceeaşi zi a săptămânii.

Mai importante decât diferenţele minore dintre calendarele saducheiâor şi cele ale fariseilor sunt diferenţele dintre aceste calendare, pe de-o parte, şi calendarele „sectare", pe de altă parte, cum sunt cele cunoscute din cartea Jubileelor şi, mai recent, din scrierile de la Qumran. Dacă Isus şi ucenicii Lui au urmat acest calendar „sectar" s-ar putea explica de ce ei au sărbătorit Paştele înainte de arestarea Lui, în timp ce marii preoţi şi adepţii lor nu l-au ţinut decât după răstignirea lui Isus (Ioan 18:28).

BIBLIOGRAFIE
J. C. Dancy, Commentary on 1 Maccabeus, 1954, p. 48 ş.urm.; N. Geldenhuys, Commentary on Luke, 1950, p. 649 ş.urm.; A. Jaubert, La Date de la Céne, 1957, şi „Jésus et le calendrier de Qumran", NTS 7, 1960-1, p. ş.urm.; J. van Goudoever, Biblical Calendars, 1959; J. B. Segal, The Hebrew Passover from the Earliest Times to AD 70, 1963; J. Finegan, Handbook of Bible Chronology, 1963; E. J. Bickerman, Chronology of the Ancient World, 1968; E. J. Wiesenberg şi alţii, „Calendar", în EJ; W. M. O’Neil, Time and the Calendars, 1975.

F.F.B.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: