botez



BOTEZ

I. Botezul lui Ioan

Au fost făcute diferite sugestii cu privire la originea botezului creştin - spălările ceremoniale evreieşti, ritualurile de purificare de la Qumran, botezul prozeliţilor, botezul lui Ioan. Cel mai probabil candidat este ultimul dintre acestea, şi anume actul ritual care i-a dat lui Ioan Botezătorul porecla: după cum Ioan este un premergător al lui Isus, tot aşa botezul lui are un caracter premergător al botezului creştin. O legătură directă este stabilită chiar prin botezarea lui Isus de către Ioan; este aproape cert că unii dintre primii ucenici ai lui Isus au fost botezaţi de Ioan (Ioan 1:35-42). Se pare că Isus, sau unii dintre ucenicii Săi, au continuat botezul lui Ioan la începutul lucrării lui Isus (Ioan 3:22 ş.urm., 26; vezi şi 4:1 ş.urm.); în cazul ucenicilor de la Rusalii şi al lui Apolo, este evident că nu s-a considerat necesar să completeze botezul lui Ioan cu botezul în Numele lui Isus (Faptele Apostolilor 2; 18:24-28). Prin urmare, este foarte probabil că botezul creştin îşi are originea în această practică mai veche care a fost reluată începând de la Rusalii şi a fost ratificată de Cristosul înviat fiind făcută în Numele Lui (Matei 28:19; Faptele Apostolilor 2:38; etc.). Probabil că botezul lui Ioan în sine trebuie privit ca o adaptare a spălărilor rituale ale evreilor, cu unele influenţe mai ales de la Qumran.

Botezul lui Ioan a fost în principal un botez al pocăinţei (Matei 3:11; Marcu 1:14; Luca 3:3; Faptele Apostolilor 13:24; 19:4). Prin acceptarea botezului lui Ioan, persoanele care se botezau exprimau pocăinţa lor (Matei 3:6; Marcu 1:5) şi dorinţa lor de a primi iertare.

A fost de asemenea un act simbolic pregătitor. Îl pregătea pe cel botezat pentru lucrarea Celui care avea să vină; de asemenea, simboliza judecata pe care avea să o aducă El. După cuvintele pitoreşti ale lui Ioan, judecata aceea avea să fie ca şi curăţirea unui pom sau a ariei (Matei 3:10,12; Luca 3:9,17), ca şi un botez cu Duhul şi cu foc (Matei 3:11; Luca 3:16). Este foarte puţin probabil ca Ioan să se fi referit aici la un alt act ritual asemănător cu al său. Dimpotrivă, probabil că el a împrumutat imagini pline de forţă din pasaje cum sunt Isaia 4:4; 30:27 ş.urm.; 43:2; Daniel 7:10 (poate sub influenţa comunităţii de la Qumran - cf. IQS 4. 21; IQH 3. 29 ş.urm.). Dacă judecata divină putea fi asemănată cu un râu de foc din suflarea (=Duh - acelaşi cuvânt în ebraică şi în greacă) de foc a lui Dumnezeu, atunci lucrarea de judecată a Celui ce avea să vină putea fi asemănată, pe bună dreptate, cu o scufundare în acel râu de foc. Cei care se supuneau unui act care simboliza judecata aceea, ca o expresie a pocăinţei lor în faţa acelei judecăţi, aveau să descopere că este o judecată care purifică şi curăţă. Cei care au refuzat botezul lui Ioan şi care au refuzat să se pocăiască, aveau să treacă prin toată grozăvia „botezului" Celui ce avea să vină şi aveau să fie mistuiţi de el, la fel ca şi pomii fără rod şi la fel ca şi pleava (Matei 3:10-12).

II. Botezarea lui Isus de către Ioan

Faptul că Isus a trecut prin botezul pocăinţei a creat unele dificultăţi pentru primii creştini (cf. Matei 3:14 ş.urm.; Ieronim, Contra Pelag. 3. 2). Acest botez trebuie să fi fost pentru Isus o expresie a dedicării Sale voii lui Dumnezeu şi lucrării care-I stătea înainte, fiind poate o expresie a identificării Sale voluntare cu poporul Său înaintea lui Dumnezeu.

După botezul Său, Duhul a venit peste Isus (Matei 3:16; Marcu 1:10; Luca 3:21 ş.urm.). Mulţi au văzut aici arhetipul botezului creştin - botez în apă şi Duh. Dar deşi evangheliştii leagă coborârea Duhului de botezul lui Isus (urmează imediat după botezul Său), ei nu pun semnul de egalitate între cele două evenimente şi nu le leagă într-un singur termen - „botez". De asemenea, nici un scriitor din NT nu vorbeşte despre botezul lui Isus ca despre un model pentru botezul creştin. În fiecare caz evanghelistul concentrează atenţia cititorilor săi asupra ungerii Duhului şi asupra vocii cereşti (Ioan 1:32 ş.urm. nici măcar nu menţionează botezul lui Isus; cf. Faptele Apostolilor 10:37 ş.urm.; 2 Corinteni 1:21 - Dumnezeu ne aşează în Cristos şi ne-a „botezat" sau ne-a „uns"-1 Ioan 2:20, 27).

Nu ni se spune de ce Isus nu a continuat cu botezul lui Ioan. Poate că, fiind un simbol al judecăţii, era mai puţin potrivit pentru accentul pus de lucrarea lui Isus pe împlinirea Scripturii şi pe binecuvântarea escatologică, pe judecata amânată, şi nu pe judecata înşine (cf de ex. Matei 11:2-7; Marcu 1:15; Luca 4:16-21; 13:6-19). Botezul cu judecata de foc, paharul mâniei divine, era ceva ce El însuşi avea să îndure (pentru alţii) în moarte (Matei 10:38; 14:24, 36; Luca 12:49 ş.urm.).

III. Botezul în creştinismul primar

Oricare ar fi originea precisă a lui, botezul a fost o parte integrantă a creştinismului încă de la început. Cei dintâi convertiţi au fost botezaţi (Faptele Apostolilor 2:38,41).

Pavel, care a fost convertit la 2 sau 3 ani după înviere, a considerat ca un lucru de la sine înţeles faptul că botezul marchează începutul vieţii creştine (vezi mai jos, IV.) şi nu cunoaştem nici un creştin în NT care să nu fi fost botezat, fie de Ioan, fie în Numele lui Isus.

La fel ca în cazul botezului lui Ioan, şi botezul primilor creştini era o expresie a pocăinţei şi credinţei (Faptele Apostolilor 2:38,41; 8:12 ş.urm.; 16:14 ş.urm.; 18:8; 19:2 ş.urm.; cf. Evrei 6:1 ş.urm.). Mulţi spun că la început se credea că iertarea păcatelor este mediată de botez (Faptele Apostolilor 2:38; 10:43; 22:16; 26:18). Alţii susţin că botezul creştin primar era considerat mai mult ca un apel al celui care se botează pentru ca Dumnezeu să-i dea „un cuget curat" (1 Petru 3:21), iar darul Duhului era recunoscut ca un act de acceptare din partea lui Dumnezeu şi de înnoire (în special în Faptele Apostolilor 10:43; 45; 11:14 ş.urm.; 15:8 ş.urm.). Este cert că era un pas de angajare hotărâtă a viitorului creştin, pas care trebuie să fi avut ca rezultat adesea ostracizarea sau chiar persecutarea sa de către foştii prieteni.

Spre deosebire de botezul lui Ioan, botezul creştin a fost îndeplinit de la bun început „în Numele lui Isus" (Faptele Apostolilor 2:38; 8:16; 10:48; 19:5). Această expresie probabil că indică fie că botezătorul se considera că acţionează ca reprezentant al lui Isus, care era înălţat (cf. în special 3:6,16 şi 4:10, cu 9:34), fie că persoana botezată considera că botezul este un act de angajare de a fi ucenic al lui Isus (cf. 1 Corinteni 1:12 şi mai jos, IV). Este foarte probabil că s-a considerat că expresia însumează ambele aspecte.

Prin urmare, este clar că încă de la început botezul în Numele lui Isus a funcţionat ca ritual de intrare sau de iniţiere în cadrul celor care chemau Numele lui Isus (Faptele Apostolilor 2:21,41; 22:16; cf. Romani 10:10-14; 1 Corinteni 1:2). Botezul era completat uneori prin punerea mâinilor şi trebuie să fi exprimat de asemenea într-un mod plastic acceptarea celui botezat de către comunitatea celor care credeau în Isus, la fel ca şi el (Faptele Apostolilor 8:14-17; 10:47 ş.urm.; 19:6; Evrei 6:2).

Relaţia dintre botez şi darul Duhului este un subiect foarte controversat în cartea Faptelor Apostolilor. Unii argumentează că Duhul a fost dat (a) prin botez, (b) prin punerea mâinilor, sau (c) prin amândouă, iar cele două acte rituale erau privite ca părţi integrante ale unui singur act sacramental. Fiecare tabără poate pretinde că are sprijin biblic în Faptele: (a) 2:38; (b) 8:17; cf. 9:17; (c) 19:6. Dar fără a avea un sprijin mai puternic este foarte dificil să susţinem că a existat în creştinismul primar o concepţie consecventă despre acest subiect sau că Luca a încercat să promoveze o anumită concepţie. Este mai probabil că pentru Luca şi pentru primii creştini darul Duhului era factorul de importanţă crucială care să demonstreze realitatea predării unei persoane şi acceptarea ei de către Dumnezeu; prezenţa Duhului putea fi observată uşor prin efectele venirii Sale asupra primitorului (Faptele Apostolilor 1:5; 2:4; 2:38; 4:31; 8:17 ş.urm.; 10:44-46; 11:15-17; 19:2). În acest contact divin-uman, botezul (şi uneori punerea mâinilor) avea un rol important, mai ales ca o expresie de pocăinţă şi predare, ca un semn de intrare în şcoala uceniciei lui Isus şi în comunitatea ucenicilor Lui, şi Duhul era dat şi primit de obicei în contextul acestui contact divin-uman. O concepţie „mai înaltă" despre botez are o bază prea nesemnificativă pentru a o susţine.

IV. Botezul în Epistolele lui Pavel

Singurele referiri certe la botez în scrierile lui Pavel sunt în Romani 6:4; 1 Corinteni 1:13-17; 15:29; Efeseni 4:5; şi Coloseni 2:12. Cea mai clară dintre acestea este 1 Corinteni 1:13-17 unde este evident că Pavel considera de la sine înţeles faptul ca botezul era îndeplinit „în (eis) Numele lui Isus". Probabil că aici el foloseşte o formulă familiară în contabilitatea din vremea aceea, întrucât „în numele..." însemna „în contul..." Cu alte cuvinte, botezul a fost privit ca un document (titlu) de transfer, un act prin care cel botezat se preda pe sine ca să fie proprietatea sau ucenicul celui în numele căruia era botezat. În Corint a apărut problema că prea mulţi se purtau ca şi cum ei ar fi devenit ucenici ai lui Pavel, Chifa sau Apolo, cu alte cuvinte, ca şi cum ar fi fost botezaţi în numele lor şi nu în Numele lui Isus.

Dintre celelalte texte, Efeseni 4:5 confirmă ca botezul era una dintre pietrele de temelie ale comunităţii creştine. Iar 1 Corinteni 15:29 probabil că se referă la practica botezului înlocuitor, prin care un creştin se boteza în locul unei alte persoane care era deja moartă (Pavel nu indică aici dacă aprobă sau dezaprobă obiceiul).

Cele mai surprinzătoare texte sunt Romani 6:4 şi Coloseni 2:12; amândouă vorbesc despre botez ca despre un mijloc sau un instrument de îngropare cu Cristos sau ca un context în care viitorul creştin era îngropat cu Cristos. Pavel foloseşte aici simbolismul puternic al botezului (probabil prin scufundare) care reprezintă îngroparea (ascunderea din vedere) vieţii vechi. În Romani 6:4 el nu identifică ieşirea din apă cu un simbol al învierii - învierea cu Cristos continuă să fie ceva de domeniul viitorului (6:5). S-ar putea ca el să facă această asociere în Coloseni 2:12; deoarece acolo învierea cu Cristos este privită ca un lucru de domeniul trecutului (Coloseni 3:1), dar textul grec din Coloseni 2:12 nu impune această interpretare. Ar trebui să ne aducem aminte că Pavel nu priveşte moartea cu Cristos ca pe un eveniment unic din trecut; identificarea cu Cristos în suferinţele şi moartea Lui este un proces care ţine toată viaţa (Romani 6:5; 8:17; 2 Corinteni 1:5; 4:10; Galateni 2:20; 6:14; Filipeni 3:10). Prin urmare, se poate ca Pavel să fi considerat botezul ca pe un simbol permanent al acestui aspect al existenţei creştine, în timp ce Duhul indică viaţa nouă în Cristos (Romani 8:2, 6, 10 ş.urm., 13; 1 Corinteni 15:45; 2 Corinteni 3:3, 6; Galateni 5:25; 6:8).

Au fost propuse multe alte texte despre botez în Epistolele lui Pavel. Mulţi susţin că expresia „botezaţi în Cristos" se referă direct la botez (Romani 6:3; 1 Corinteni 10:2; 12:13; Galateni 3:27). Alţii susţin cu tărie că „în Cristos" este o prescurtare a expresiei „în Numele lui Cristos". Dacă este aşa, Pavel a înţeles că actul de botez este bogat în semnificaţia sa sacramentală şi în acţiunea sa. Alţii susţin că „botezaţi în Cristos" este o prescurtare în loc de „botezaţi în Duhul în Cristos" (expresie folosită explicit în 1 Corinteni 12:13). În cazul acesta Pavel ar folosi o metaforă al cărei început este legat de Ioan Botezătorul, şi expresia nu indică actul ritual ci unirea cu Cristos (în moartea Lui) pe care o simbolizează atât de plastic botezul (prin scufundare) (cf. Marcu 10:38; Luca 12:50).

Alte pasaje sugerate ca referiri la botez sunt textele care vorbesc despre spălări în 1 Corinteni 6:11, Efeseni 5:26; şi Tit 3:5; pecetluirea Duhului, în 2 Corinteni 1:22 şi Efeseni 1:13; 4:30. Dacă Pavel a avut o concepţie puternic sacramentală despre botez, atunci aluziile la botez ar fi convingătoare, cu atât mai mult dacă Pavel a fost influenţat în privinţa aceasta de cultul misterelor. Pe de altă parte, 1 Corinteni 1:13-17 şi 10:1-12 arată că Pavel s-a opus acestui gen de sacramentalism. În afară de aceasta, celor care insistau că şi creştinii trebuie să se taie împrejur el nu le prezintă ca şi contra-argument botezul (ca o alternativă creştină mai eficace) ci credinţa lor şi realitatea Duhului pe care L-au primit prin credinţă (Galateni 3:1-4:7; Filipeni 3:3). Se poate ca Pavel să fi interpretat spălările ca acte direct spirituale şi nu în termeni sacramentali (cf. Faptele Apostolilor 15:9; Tit 2:14; Evrei 9:14; 10:22; 1 Ioan 1:7, 9). Dacă ţinem seama de caracterul tangibil al prezenţei Duhului în creştinismul primar nu mai este necesar să spunem că „pecetluirea Duhului" se referă la altceva decât însăşi darul Duhului.

V. Botezul în scrierile lui Ioan

Este greu să evaluăm concepţia lui Ioan despre botez, întrucât simbolismul bogat al Evangheliei poate căpăta interpretări diferite. Unii găsesc aluzii sacramentale pretutindeni (de fiecare dată când este menţionată „apa"). Alţii susţin că Ioan este un antisacramentalist (de ex. 6:63, care limitează orice aluzii la Cina Domnului în 6:51-58).

În Ioan 3:5 („născut din apă şi din Duh" - cea mai probabilă referire la botez) începutul vieţii noi în Cristos este conceput fie rezultând din botezul în apă şi darul/puterea Duhului; fie rezultând din puterea curăţitoare şi înnoitoarea Duhuui (cf. Isaia 44:3-5; Ezechiel 36:25-27); sau poate ca o cerinţă a naşterii din Duhul (3:3,6-8), pe lângă naşterea naturală (3:4). Este clar că ideea dominantă este lucrarea Duhului. Dacă avem în vedere contrastul dintre botezul în apă şi botezul în Duhul, în 1:33, ar trebui să nu ne grăbim să înlocuim în 3:5 „botezat în" cu „născut din". Nu există nici un lucru care să sugereze că vreun scriitor al NT ar fi pus semnul de egalitate între botez şi naşterea din nou (cf. Iacov 1:18; 1 Petru 1:3, 23; 1 Ioan 3:9).

În altă parte în scrierile lui Ioan probabil că „apa" simbolizează fie Duhul Sfânt dat de Isus (4:10-14; 7:37-39; 19:34 - a doua aluzie plauzibilă la botez), fie contrastul dintre vechi şi nou (1:26, 31, 33; 2:6 ş.urm.; 3:23-36; 5:2-9). În 1 Ioan 5:6-8 „apa"se referă la botezul lui Isus ca o mărturie permanentă a realităţii întrupării lui Isus.

VI. Botezul copiilor mici

A fost practicat botezul copiilor mici (nou născuţi) în creştinismul primului veac? În NT nu există nici o referire directă la botezul copiilor mici, dar nu poate fi exclusă posibilitatea existenţei unor copii mici în familiile botezate în Faptele Apostolilor 16:15, 33; 18:8 şi 1 Corinteni 1:16. Faptul că şi copiii mici ai credincioşilor fac parte din familia credinţei este un lucru care poate fi susţinut pe baza textului din 1 Corinteni 7:14, ca să nu menţionăm Marcu 10:13-16. Pe de altă parte, în Galateni 3 Pavel argumentează tocmai faptul că apartenenţa la Cristos nu derivă prin naşterea fizică şi nu depinde de un act ritual (circumcizia), ci vine prin credinţă şi nu depinde de nimic altceva decât de credinţă şi de darul Duhului primit prin credinţă.

Pe scurt, cu cât mai mult este privit botezul ca o expresie a credinţei celui care se botează, cu atât este mai greu să argumentăm în favoarea botezului copiilor mici. Dacă botezul este privit ca o expresie a harului divin, este mai uşor să argumentăm în favoarea botezului copiilor mici. În orice caz, creştinii ar trebui să se ferească de supraevaluarea botezului în felul în care iudaizatorii au supraevaluat circumcizia. („ÎNMORMÂNTARE, *CIRCUMCIZIE, *CREDINŢĂ, *JUDECATĂ, *PUNEREA MÂINILOR, *POCĂINŢĂ, *SACRAMENT, *DUH, *APĂ.)

BIBLIOGRAFIE
K. Aland, Did the Early Church Baptize Infants?, 1963; J. Baillie, Baptism and Conversion, 1964; K. Barth, Church Dogmatics, IV/4, 1970; G.R. Beasley-Murray, Baptism in the New Testament, 1962; Baptism Today and Tomorrow, 1966; C. Buchanan, A Case for Infant Baptism, 1973; J. D. G. Dunn, Baptism in the Holly Spirit, 1970; A. George, ş.a. Baptism in the New Testament, 1964; J. Jeremias, Infant Baptism in the First Four Centuries, 1960; The Origins of Infant Baptism, 1963; G. W. H. Lampe, The Seal of the Spirit, 1967; J. Murray, Christian Baptism, 1962; J. K. Parratt, „Holy Spirit and Baptism", ExpT 82, 1970-71, p. 231-235, 266-271; A. Schmemann, Of Water and the Spirit, 1976; R. Schnackenburg, Baptism in the Thought of St. Paul 1964; G. Wagner, pauline Baptism and the Pagan Mysteries, 1967; G. Wainwright, Christian Initiation, 1969; G. R. Beasley-Murray, R. T. Beckenwith, în NIDNTT 1, p. 143-161.

J.D.G.D.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: