biruinţă



BIRUINŢĂ. Afirmaţia biblică principală este că biruinţa este a lui Dumnezeu (Iona 2:9; 1 Corinteni 15:54-57; Apocalipsa 7:10). Lucrul acesta este exprimat succint în expresia „bătălia este a Domnului" (1 Samuel 17:47), adică, biruinţa aparţine în exclusivitate Domnului: El este Cel care o dă după cum voieşte.

Există trei trăsături speciale ale biruinţei Domnului care ne permit să întrezărim caracterul ei lăuntric. În primul rând, biruinţa Domnului înseamnă uneori înfrângerea poporului Său (de ex. Judecători 2:14; Isaia 4:24-25; Ieremia 25:8-9). Biruinţa Domnului este exercitarea suveranităţii sfinte în cursul istoriei. „Biruinţă" este un alt fel de a spune că stăpânirea lumii se află în mâinile unui Dumnezeu sfânt care organizează toate lucrurile potrivit cu principiile inflexibile de moralitate, aşa încât uneori sfinţenia Sa trebuie impusă împotriva poporului Său şi devine „lucrarea Lui ciudată" (Isaia 28:21).

În al doilea rând, această guvernare sfântă a lumii va avea ca rezultat biruinţa escatologică măreaţă din *„Ziua Domnului". Puterea biruinţei este asociată cu stăpânirea sfântă a singurului Dumnezeu. Prin urmare, rezultatul acelui conflict nu este în dubiu. La fel cum la creaţie nu a existat posibilitatea opoziţiei faţă de voia Creatorului, tot aşa, când va avea loc noua creaţie, El va vorbi şi totul se va face (Ezechiel 38-39; Apocalipsa 19).

În al treilea rând, oamenii lui Dumnezu primesc biruinţa prin ascultarea credinţei: adică, ei au parte de biruinţă în biruinţa lui Dumnezeu (Exod 14:13-14; Deuteronom 28:1-14; Psalmul 20; Efeseni 6:16; 1 Ioan 5:4-5). Aşa cum a spus Domnul Isus, numai Fiul îi poate elibera pe oameni (Ioan 8:36); cei care rămân în Cuvântul Lui cunosc adevărul şi adevărul îi face liberi (Ioan 8:31-32).

VT asociază *„pacea", *„îndreptăţirea" şi *„mântuirea" cu biruinţa. Pacea biruitorului (de ex. 1 Împăraţi 22:28; Isaia 41:3) nu înseamnă doar încetarea ostilităţilor - chiar şi cei înfrânţi pot avea pace! Pacea este capacitatea de a te bucura de bunăstarea generală pe care o aduce biruinţa. În sensul pozitiv, mântuirea reprezintă creşterea personală pe care o efectuează biruinţa, iar în cel negativ ea reprezintă izbăvirea (1 Samuel 14:45; Judecători 6:14). Îndreptăţirea sau neprihănirea este calitatea personală care garantează biruinţa (Isaia 59:16-17). Toate acestea se înmănunchiază într-un mod unic în jurul crucii Domnului Isus Cristos, biruinţa supremă a lui Dumnezeu: pace (Efeseni 2:14 ş.urm.), mântuire (Tit 3:4-7) şi neprihănire (Romani 1:17; 3:21-27).

BIBLIOGRAFIE
J. Pedersen, Israel, 1-4, 1926-1940, Index s.v. „Victory", J.-J. von Allmen, Vocabulary of the Bible, 1958, s.v., „Victory".

J.A.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: