bijuterii şi pietre preţioase
BIJUTERII ŞI PIETRE PREŢIOASE. În vremurile biblice, la fel ca în zilele noastre, diferite
tipuri de bijuterii erau purtate şi preţuite atât de bărbaţi cât şi de
femei (Exod 11:2; Isaia 3:18-21).
Bijuteriile erau date în dar (Geneza 24:22, 53) şi erau o pradă de război
importantă (2 Cronici 20:25). Ele reprezentau o formă de bogăţie, în special
înainte de folosirea monedelor (2 Cronici 21:3), şi erau folosite ca un
standard de valoare (Iov 28:16; Proverbe 3:15; Apocalipsa 21:11). Între
diferitele tipuri de bijuterii folosite găsim că sunt menţionate brăţări pentru
mâini (Geneza 24:22,30,47; Ezechiel 16:11),
podoabe pentru glezne (Isaia 3:18, 20), lănţişoare purtate la gât (Geneza
41:42; cf. Luca. 15:8, unde cele zece monede de argint se poate să fi fost
prinse împreună pe un fir pentru a forma un lănţişor), coroane (Zaharia 9:16;
aici poporul Domnului este comparat cu bijuterii strălucitoare dintr-o
coroană), cercei (Geneza 24:22), inele de purtat în nas (Isaia 3:21) şi inele
de purtat pe deget (Geneza 41:42; Estera 3:10; Luca 15:22). Acestea puteau fi
confecţionate din aur , argint sau din alte metale (Exod 3:22).
Era cunoscut un număr considerabil de pietre preţioase şi
semipreţioase care erau folosite pentru bijuterii. Au fost descoperite sigilii
purtând inscripţii şi care erau confecţionate din cornalină, calcedoniu, jasp,
agat, onix, cuarţ transparent (cristal de stâncă), hematit, jad, opal şi
ametist (D. Diringer, „Seals", în DOTT, p. 218-226). Pietrele erau
preţuite pentru raritatea, frumuseţea şi durabilitatea lor. Nu erau folosite
metodele moderne de făţuire; în schimb, pietrele erau rotunjite şi şlefuite, şi
adesea erau gravate sau sculptate.
În general oamenii din antichitate erau mai familiarizaţi cu
pietrele semipreţioase decât cu cele preţioase. întrucât multe specii de pietre
preţioase pot fi întâlnite într-o varietate de culori şi, întrucât nu fusese
elaborată încă o terminologie ştiinţifică, identificarea diferitelor pietre
menţionate în Biblie nu este întotdeauna simplă şi, în unele cazuri putem doar
ghici sensul termenilor folosiţi. Etimologia nu este de mare ajutor deoarece
rădăcina multor cuvinte înseamnă doar „sclipitor", „strălucitor" sau
ceva asemănător. Lista de mai jos este bazată pe traducerea engleză VSR.
Agat (sebo,
Exod 28:19; 39:12) probabil că a fost agatul modern, un tip de cuarţ translucid
cu straturi de diferite culori, sau poate că a fost onixul, care este foarte
asemănător. În Isaia 54:12; Ezechiel 27:16 (kadkod) se poate să fie
vorba despre o piatră roşie, poate carbuncul, jasp roşu (NEB) sau rubin (JB)
(vezi şi Ezechiel 27:16, unde Symmachus traduce karchedonion,
„carbuncul"). Pentru textul din Apocalipsa 21:19 (VSR, TEV), vezi Calcedoniu.
Cuvântul alabastru (alabastron, Marcu 14:3 =
Matei 26:7; Luca 7:37), a fost la început forma neutră a adjectivului alabastros
şi a fost folosit pentru a indica un vas de alabastru cu un gât lung, folosit
pentru păstrarea parfumului, gâtul vasului fiind rupt atunci când era folosit
parfumul. Cuvântul a ajuns să fie folosit pentru a indica flacoane de această
formă, indiferent din ce material erau confecţionate. Alabastrul din
antichitate era o varietate de carbonat de calciu format prin depozitarea
treptată dintr-o soluţie apoasă, la fel ca şi stalactitele; alabastrul modern
este o piatră mai moale, o varietate de gips (sulfat de calciu).
Ametistul (’ahlama, Exod 28:19; 39:12) era piatra binecunoscută cu acest nume, o varietate purpurie de cuarţ cristalin transparent. (NEB îl traduce cu „jasp" şi îl identifică cu o piatră egipteană.) Termenul apare şi în Apocalipsa 21:20 (amethystos, numit astfel deoarece se credea că previne intoxicaţiile).
Berilul (tarsis,
Exod 28:20; 39:13; Cântarea Cântărilor 5:14; Ezechiel 1:16; 10:9; 28:13; Daniel
10:6) era asociat cu Spania (Tarşiş) şi probabil că era topazul spaniol auriu,
cunoscut în lumea antică sub numele de hrisolit. În Apocalipsa 21:20 (beryllos)
este vorba despre berilul verde obişnuit.
Carbuncul (bareqet,
Exod 28:17; 39:10; bareqat, Ezechiel 28:13) probabil că a fost o piatră
verde, dacă ţinem seamă de traducerea LXX „smarald" (smaragdos) în
textele din Exodul; s-ar putea să fie vorba de feldspatul verde (NEB).
(Carbunculul modern este o piatră roşie.). În Isaia 54:12 (‘eqdah) este
vorba de o piatră roşie, dacă ţinem seamă de derivarea de la qadah, „a
aprinde", şi s-ar putea să fie granat.
Pentru carneol (sau „cornalină") vezi Sardiu,
mai jos.
Calcedoniul (chalkedon,
Apocalipsa 21:19, NEB, RSV „agat") se crede de obicei că era o piatră
verde, întrucât Pliniu s-a referit la smarald şi jasp ca fiind calcedoniu (din
Calcedonia, în Asia Mică). (Scriitorii moderni folosesc acest cuvânt pentru
diferite tipuri de cuarţ translucid, inclusiv pentru agat, onix, cornalină şi
crisopras.)
Crisolltul (chiysolithos,
Apocalipsa 21:20) este termenul antic pentru topaz galben (fluoro-silicat de
aluminiu) sau cuarţ galben. (De observat că crisolitul este echivalent cu
topazul modern, şi viceversa.) Pentru Ezechiel 1:16; 10:9; 28:13, RSV, vezi Beril,
mai sus. Pentru Exod 28:17, NEB, vezi Topaz.
Crisoprazul (chrysoprasos,
Apocalipsa 21:20) este în zilele noastre o formă de calcedoniu de culoare verde
ca mărul, dar identificarea de aici este incertă. Numele sugerează o varietate
de nuanţă aurie.
Coralul (ra’mot,
Iov 28:18; Ezechiel 27:16) ar putea să fie coralul negru sau roşu. Desigur, nu
este o piatră preţioasă în sensul strict al cuvântului, întrucât este scheletul
a nenumăraţi polipi marini minusculi. Termenul ra’mot apare de asemenea
în Proverbe 24:7, TM, dar probabil că ar trebui să citim ramot,
„înalt". VSR traduce termenul peninim cu „coral" în Plângerile
4:7, unde se menţionează o piatră roşie oarecare (vezi Perlă, mai jos).
Cristalul (gabis,
Iov 28:18a) este o substanţă translucidă (cf. ‘elgabis, „grindină")
dar G. R. Driver crede că este vorba de gips (cf. NEB „alabastru").
Cuvântul zekokit („cristal", Iov 28:17, VA) era folosit în lumea
antică nu numai pentru cristalul de stâncă (cuarţ cristalin pur şi transparent)
ci şi pentru orice substanţă dură, transparentă şi incoloră. S-ar putea să fie
vorba de sticlă. Termenul qerah (Ezechiel 1:22) este tradus în altă
parte „brumă" sau „gheaţă". În Apocalipsa 4:6; 21:11; 23:1 (krystallon,
krystallizo) se poate traduce gheaţă sau cristal de sticlă.
Diamantul (yahalom,
Exod 28:18; 39:11; Ezechiel 28:13) nu este identificat cu certitudine.
Diamantul modern probabil că nu a fost cunoscut în vremea VT, întrucât prima
referire la diamant se pare să-i aparţină lui Manilius (secolul 1 d.Cr.).
Probabil că este vorba de o piatră albă, opacă (poate fi filinit sau piatră de
lună); G. R. Driver sugerează jadeită sau nefrită (cf. NEB). În Ieremia 17:1 (samir)
este vorba de adamant sau piatră de şlefuit, o formă de corindon (cea mai dură
substanţă cunoscută, cu excepţia diamantului) (vezi şi Ezechiel 3:9; Zaharia
7:12).
Smaraldul (nopek,
Exod 28:18; 39:11; vezi şi Ezechiel 27:16, unde diferiţi cercetători consideră
că textul este incert) se poate să fi fost o piatră verde la fel ca şi
smaraldul modern, dar dacă avem în vedere traducerea LXX (anthrax,
„cărbune aprins"), unii cercetători preferă granitul purpuriu almandin
(NEB). Apocalipsa 4:3 (smaragdinos) şi 21:9 (smaragdos) se referă
la smaraldul verde.
Pentru Sticlă, vezi Cristal.
De obicei se crede că hiacintul (lesem, Exod
28:19; 39:12) a fost o piatră galbenă. G. R. Driver preferă o piatră albastră
cum este turcoazul (NEB). În NT hiacintul (hyakinthos, Apocalipsa 21:20)
este o piatră albastră, acuamarin (o varietate albastră de beril), safir sau
turcoaz). (Hiacintul modern este complet diferit.) Numele a fost folosit pentru
a indica o culoare albastră (în greaca clasică substantivul însemna
„zambilă"), ca în Apocalipsa 9:17 (hyakinthinos), unde VSR îl
explică în adnotări prin „hiacint" iar în textul propriu-zis îl reda prin
„safir".
Jaspul (yasepeh,
Exod 28:28; 39:13; Ezechiel 28:13) este o piatră verde translucidă. În
Apocalipsa 4:3; 21:11,18-19 (iaspis), s-ar putea să fie vorba de cuarţ
verde. În 21:11 referirea la cristal sugerează că este vorba de o piatră
transparentă.
Pentru Lapislazuri (lazurit) vezi Safir.
Onixul (soham,
Geneza 2:12; Exod 25:7; 28:8, 20; 35:9, 27; 39:6, 13; 1 Cronici 29:2; Iov
28:16; Ezechiel 28:13) a fost identificat cu o piatră verde (cf. LXX
„beril" în unele dintre aceste versete) sau cu onixul (agat translucid cu
straturi negre şi albe). Cuvântul înseamnă „unghie" şi piatra a fost
numită astfel datorită înfăţisăşii sale. S. R. Driver preferă carneolul roşu.
Pentru Apocalipsa 21:20, vezi Sardonix, mai jos.
Perla (mărgăritarul)
este găsită ui VT în Iov 28:18 (gabis) VA, iar VSR redă „cristal".
În VSR cuvântul „perlă" traduce termenul peninim din Iov 28:18b (VA
„rubine"). Acelaşi cuvânt ebr. apare în Proverbe 3:15; 8:11; 20:15; 31:10
şi Plângerile 4:7 (unii cercetători îl acceptă şi printr-o modificare în
Psalmul 45:14). În toate aceste cazuri VA traduce „rubine" iar VSR traduce
„bijuterii" sau „pietre scumpe", cu excepţia textului din Plângerile
4:7 unde foloseşte „coral". BDB preferă „corali" (cf. NEB), dar E.
Burrows (JTS 42, 1941, p. 53-64) argumentează că acest cuvânt înseamnă de fapt
„perle" dar poate fi folosit şi în sensul generic de „bijuterii". Unger’s
Bible Dictionary (1957, p. 742) sugerează că este vorba de perlele roz din
Marea Roşie şi această idee ar soluţiona şi dificultatea din Plângerile 4:7,
unde este indicată o piatră roşiatică.
Nu încape îndoială că în NT margarites înseamnă
„perlă". Perlele sunt menţionate ca podoabe femeieşti (1 Timotei 2:9, unde
sunt dezaprobate; Apocalipsa 17:4) şi ca mărfuri (Matei 13:45 ş.urm. Apocalipsa
18:12, 16). Porţile Noului Ierusalim sunt făcute fiecare dintr-o singură perlă
mare sau poate din sidef (Apocalipsa 21:21). Împărăţia cerurilor se
aseamănă cu o perlă scumpă pe care un om caută să o obţină în schimbul a tot ce
are (Matei 13:45 ş.urm. Dacă avem în vedere contextul, este puţin probabil că
această pildă se referă la faptul că Isus Cristos îşi dă viaţa pentru oameni,
deşi Cristos Însuşi este exemplul suprem de renunţare totală de dragul
Împărăţiei). Pe de altă parte, a prezenta mesajul creştin unor oameni care
refuză să-l aprecieze este la fel de absurd ca şi cum ai arunca perle înaintea
porcilor (Matei 7:6; cf. Didache 9. 5, unde afirmaţia lui Cristos este
folosită pentru a justifica excluderea celor nebotezaţi de la Masa Domnului).
Rubinul este găsit în
VA ca traducere a termenului peninim în şase locuri (vezi Perlă,
mai sus). VR traduce termenul kadkod cu „rubin" în Isaia 54:12 şi
Ezechiel 27:16 (vezi Agat, mai sus).
Safir (sappir, Exod 24:10; 28:18; 39:11; Iov 28:6; Cântarea Cântărilor 5:14; Isaia 54:11; Plângerile 4:7; Ezechiel 1:26; 10:1; 28:13) a fost numele antic al lazuritului, o piatră albastru închis cu fulgi aurii de pirite de fier (cf. „pulbere de aur", Iov 28:6). Despre lazurit este vorba şi în Apocalipsa 21:19 (sappheiros). Safirul modern (corindon albastru) era prea puţin cunoscut în antichitate. Pentru Apocalipsa 9:17, RSV, vezi Hiacint, mai sus.
Sardiul (‘odem,
Exod 28:17; 29:10; Ezechiel 28:13) a fost în mod cert o piatră roşie (de la ‘adam,
„a fi roşu"), probabil agatul portocaliu modern (o formă de cornalină; cf.
Ezechiel 28:13, VSR), adică, o formă de cuarţ maro închis sau roşu. Este
menţionat de asemenea în Apocalipsa 21:20 (sardios) şi este piatra
sardină din Apocalipsa 4:3 (sardinos); VSR şi NEB traduc în ambele
locuri „cornalină".
Sardonixul (sardonyx,
Apocalipsa 21:20; VR, NEB, VSR „onix") este în terminologia modernă o
formă de agat cu straturi maro şi albe; potrivit cu LSJ, în antichitate piatra
era numiţi „onix" atunci când fondul închis la culoare era doar striat sau
pătat cu alb, şi piatra era numită „sardonix" atunci când diferitele
culori erau aranjate în straturi.
Topazul (piteda,
Exod 28:17; 39:10; Iov 28:19; Ezechiel 28:13) era o piatră galbenă, probabil
cuarţ galben sau crisolit (o varietate de peridot galben palid); cf. Ezechiel
1:16; 10:9; 28:13, NEB (tarsis). Acelaşi termen este întâlnit şi în
Apocalipsa 22:20 (topazion).
Cea mai completă listă de pietre din VT este dată în
descrierea pieptarului marelui preot (Exod 28:17-20, descriere repetată în
39:10-13). Pe pieptar erau patru rânduri de câte trei pietre şi pe fiecare
piatră era gravat numele unuia dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel.
Autorii de mai târziu care au scris comentarii la VT au considerat cele
douăsprezece pietre ca simboluri pentru cele douăsprezece luni ale anului sau
pentru semnele zodiacului (Philo, Vit. Mos. 2. 124 ş.urm.; Josephus,
Ant. 3.186), dar este imposibil să stabilim o asemenea corelaţie. Unii
cercetători au rearanjat ordinea pietrelor în TM pe baza traducerii LXX, dar
această procedură este dubioasă.
O versiune abreviată a aceleiaşi liste de pietre este găsită
în Ezechiel 28:13, o descriere a veşmântului regelui Tirului când, potrivit
imaginii poetice folosite aici, se afla în Eden, grădina lui Dumnezeu. Sunt
menţionate nouă dintre pietre şi sunt omise hiacintul, agatul şi ametistul. În
versiunea LXX a acestui verset, însă, este dată lista completă de douăsprezece
pietre.
O listă de douăsprezece pietre este dată în Apocalipsa 21:19
ş.urm. ca decoraţii ale temeliilor noului Ierusalim. Este clar că această
descriere se bazează pe Isaia 54:11 ş.urm. (vezi şi Tobit 13:16-18). Numărul
doisprezece este un număr semnificativ pentru Ioan şi au fost făcute diferite
încercări de a stabili dacă cele douăsprezece pietre au vreun înţeles special.
Este probabil că forma vedeniei a fost influenţată de descrierea celor
douăsprezece pietre de pe pieptarul marelui preot; teologii au încercat să
stabilească o legătură mai strânsă între cele două liste de pietre, dar dacă
avem în vedere dificultăţile de traducere din ebr. în gr. şi faptul că Ioan
după toate probabilităţile, nu a citat ad literara din Exod, este foarte
îndoielnic că putem spune mai mult decât că Ioan a fost influenţat în general
de descrirerea din Exodul. R. H. Charles (ICC, ad. loc.) a preluat simbolismul
semnelor zodiacului menţionat mai sus şi susţine că pietrele reprezintă aceste
semne aranjate exact în ordine inversă faţă de direcţia în care trece soarele prin
zodiac, arătând în felui acesta că noul Ierusalim şi creştinismul nu au nici o
legătură cu acele religii care venerează soarele; această teorie nu este
plauzibilă (T. F. Glasson, JTS n.s. 26, 1975, p. 95-100). Este posibil ca
pietrele, la fel ca şi cele douăsprezece porţi ale cetăţii, să simbolizeze
triburile lui Israel (A. M. Farrer, A Rebirth of Images, 1949, p. 216
ş.urm.), dar şi în cazul acesta este imposibil să facem o identificare
convingătoare a pietrelor cu triburile individuale. În lumina textului din
21:14 probabil că are o greutate mai mare sugestia că pietrele reprezintă pe
cei doisprezece apostoli şi în acest caz este clar că nu trebuie încercată o
identificare individuală. În simbolismul acesta nu încape îndoială că în noul
Ierusalim vedem împlinirea prorociei VT despre cetatea perfectă a lui Dumnezeu
în care îşi au locul sfinţii din vechiul şi din noul legământ. (*MINERIT ŞI
METALE, *PODOABE.)
BIBLIOGRAFIE
H. Quiring, Sudhoffs Archiv 38, 1954, p. 193-213; G.
R. Driver, HDB, p. 497-500; J. S. Harris, ALUOS 4, 1962-3, p. 49-83; 5, 1963-5,
p. 40-62; U. Jart, ST 24, 1970, p. 150-181; RAC, 4, p. 505-535; C. Aldred, Jewels
of the Pharaons, 1971; N. Hillyer, „Precious Stones in the
Apocalypse", NIDNTT 3, p. 395; 398.
I.H.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu