bijuterii şi pietre preţioase



BIJUTERII ŞI PIETRE PREŢIOASE. În vremurile biblice, la fel ca în zilele noastre, diferite tipuri de bijuterii erau purtate şi preţuite atât de bărbaţi cât şi de femei  (Exod 11:2; Isaia 3:18-21). Bijuteriile erau date în dar (Geneza 24:22, 53) şi erau o pradă de război importantă (2 Cronici 20:25). Ele reprezentau o formă de bogăţie, în special înainte de folosirea monedelor (2 Cronici 21:3), şi erau folosite ca un standard de valoare (Iov 28:16; Proverbe 3:15; Apocalipsa 21:11). Între diferitele tipuri de bijuterii folosite găsim că sunt menţionate brăţări pentru mâini  (Geneza 24:22,30,47; Ezechiel 16:11), podoabe pentru glezne (Isaia 3:18, 20), lănţişoare purtate la gât (Geneza 41:42; cf. Luca. 15:8, unde cele zece monede de argint se poate să fi fost prinse împreună pe un fir pentru a forma un lănţişor), coroane (Zaharia 9:16; aici poporul Domnului este comparat cu bijuterii strălucitoare dintr-o coroană), cercei (Geneza 24:22), inele de purtat în nas (Isaia 3:21) şi inele de purtat pe deget (Geneza 41:42; Estera 3:10; Luca 15:22). Acestea puteau fi confecţionate din aur , argint sau din alte metale (Exod 3:22).

Era cunoscut un număr considerabil de pietre preţioase şi semipreţioase care erau folosite pentru bijuterii. Au fost descoperite sigilii purtând inscripţii şi care erau confecţionate din cornalină, calcedoniu, jasp, agat, onix, cuarţ transparent (cristal de stâncă), hematit, jad, opal şi ametist (D. Diringer, „Seals", în DOTT, p. 218-226). Pietrele erau preţuite pentru raritatea, frumuseţea şi durabilitatea lor. Nu erau folosite metodele moderne de făţuire; în schimb, pietrele erau rotunjite şi şlefuite, şi adesea erau gravate sau sculptate.

În general oamenii din antichitate erau mai familiarizaţi cu pietrele semipreţioase decât cu cele preţioase. întrucât multe specii de pietre preţioase pot fi întâlnite într-o varietate de culori şi, întrucât nu fusese elaborată încă o terminologie ştiinţifică, identificarea diferitelor pietre menţionate în Biblie nu este întotdeauna simplă şi, în unele cazuri putem doar ghici sensul termenilor folosiţi. Etimologia nu este de mare ajutor deoarece rădăcina multor cuvinte înseamnă doar „sclipitor", „strălucitor" sau ceva asemănător. Lista de mai jos este bazată pe traducerea engleză VSR.

Agat (sebo, Exod 28:19; 39:12) probabil că a fost agatul modern, un tip de cuarţ translucid cu straturi de diferite culori, sau poate că a fost onixul, care este foarte asemănător. În Isaia 54:12; Ezechiel 27:16 (kadkod) se poate să fie vorba despre o piatră roşie, poate carbuncul, jasp roşu (NEB) sau rubin (JB) (vezi şi Ezechiel 27:16, unde Symmachus traduce karchedonion, „carbuncul"). Pentru textul din Apocalipsa 21:19 (VSR, TEV), vezi Calcedoniu.

Cuvântul alabastru (alabastron, Marcu 14:3 = Matei 26:7; Luca 7:37), a fost la început forma neutră a adjectivului alabastros şi a fost folosit pentru a indica un vas de alabastru cu un gât lung, folosit pentru păstrarea parfumului, gâtul vasului fiind rupt atunci când era folosit parfumul. Cuvântul a ajuns să fie folosit pentru a indica flacoane de această formă, indiferent din ce material erau confecţionate. Alabastrul din antichitate era o varietate de carbonat de calciu format prin depozitarea treptată dintr-o soluţie apoasă, la fel ca şi stalactitele; alabastrul modern este o piatră mai moale, o varietate de gips (sulfat de calciu).

Ametistul (’ahlama, Exod 28:19; 39:12) era piatra binecunoscută cu acest nume, o varietate purpurie de cuarţ cristalin transparent. (NEB îl traduce cu „jasp" şi îl identifică cu o piatră egipteană.) Termenul apare şi în Apocalipsa 21:20 (amethystos, numit astfel deoarece se credea că previne intoxicaţiile).

Berilul (tarsis, Exod 28:20; 39:13; Cântarea Cântărilor 5:14; Ezechiel 1:16; 10:9; 28:13; Daniel 10:6) era asociat cu Spania (Tarşiş) şi probabil că era topazul spaniol auriu, cunoscut în lumea antică sub numele de hrisolit. În Apocalipsa 21:20 (beryllos) este vorba despre berilul verde obişnuit.

Carbuncul (bareqet, Exod 28:17; 39:10; bareqat, Ezechiel 28:13) probabil că a fost o piatră verde, dacă ţinem seamă de traducerea LXX „smarald" (smaragdos) în textele din Exodul; s-ar putea să fie vorba de feldspatul verde (NEB). (Carbunculul modern este o piatră roşie.). În Isaia 54:12 (‘eqdah) este vorba de o piatră roşie, dacă ţinem seamă de derivarea de la qadah, „a aprinde", şi s-ar putea să fie granat.

Pentru carneol (sau „cornalină") vezi Sardiu, mai jos.

Calcedoniul (chalkedon, Apocalipsa 21:19, NEB, RSV „agat") se crede de obicei că era o piatră verde, întrucât Pliniu s-a referit la smarald şi jasp ca fiind calcedoniu (din Calcedonia, în Asia Mică). (Scriitorii moderni folosesc acest cuvânt pentru diferite tipuri de cuarţ translucid, inclusiv pentru agat, onix, cornalină şi crisopras.)

Crisolltul (chiysolithos, Apocalipsa 21:20) este termenul antic pentru topaz galben (fluoro-silicat de aluminiu) sau cuarţ galben. (De observat că crisolitul este echivalent cu topazul modern, şi viceversa.) Pentru Ezechiel 1:16; 10:9; 28:13, RSV, vezi Beril, mai sus. Pentru Exod 28:17, NEB, vezi Topaz.

Crisoprazul (chrysoprasos, Apocalipsa 21:20) este în zilele noastre o formă de calcedoniu de culoare verde ca mărul, dar identificarea de aici este incertă. Numele sugerează o varietate de nuanţă aurie.

Coralul (ra’mot, Iov 28:18; Ezechiel 27:16) ar putea să fie coralul negru sau roşu. Desigur, nu este o piatră preţioasă în sensul strict al cuvântului, întrucât este scheletul a nenumăraţi polipi marini minusculi. Termenul ra’mot apare de asemenea în Proverbe 24:7, TM, dar probabil că ar trebui să citim ramot, „înalt". VSR traduce termenul peninim cu „coral" în Plângerile 4:7, unde se menţionează o piatră roşie oarecare (vezi Perlă, mai jos).

Cristalul (gabis, Iov 28:18a) este o substanţă translucidă (cf. ‘elgabis, „grindină") dar G. R. Driver crede că este vorba de gips (cf. NEB „alabastru"). Cuvântul zekokit („cristal", Iov 28:17, VA) era folosit în lumea antică nu numai pentru cristalul de stâncă (cuarţ cristalin pur şi transparent) ci şi pentru orice substanţă dură, transparentă şi incoloră. S-ar putea să fie vorba de sticlă. Termenul qerah (Ezechiel 1:22) este tradus în altă parte „brumă" sau „gheaţă". În Apocalipsa 4:6; 21:11; 23:1 (krystallon, krystallizo) se poate traduce gheaţă sau cristal de sticlă.

Diamantul (yahalom, Exod 28:18; 39:11; Ezechiel 28:13) nu este identificat cu certitudine. Diamantul modern probabil că nu a fost cunoscut în vremea VT, întrucât prima referire la diamant se pare să-i aparţină lui Manilius (secolul 1 d.Cr.). Probabil că este vorba de o piatră albă, opacă (poate fi filinit sau piatră de lună); G. R. Driver sugerează jadeită sau nefrită (cf. NEB). În Ieremia 17:1 (samir) este vorba de adamant sau piatră de şlefuit, o formă de corindon (cea mai dură substanţă cunoscută, cu excepţia diamantului) (vezi şi Ezechiel 3:9; Zaharia 7:12).

Smaraldul (nopek, Exod 28:18; 39:11; vezi şi Ezechiel 27:16, unde diferiţi cercetători consideră că textul este incert) se poate să fi fost o piatră verde la fel ca şi smaraldul modern, dar dacă avem în vedere traducerea LXX (anthrax, „cărbune aprins"), unii cercetători preferă granitul purpuriu almandin (NEB). Apocalipsa 4:3 (smaragdinos) şi 21:9 (smaragdos) se referă la smaraldul verde.

Pentru Sticlă, vezi Cristal.

De obicei se crede că hiacintul (lesem, Exod 28:19; 39:12) a fost o piatră galbenă. G. R. Driver preferă o piatră albastră cum este turcoazul (NEB). În NT hiacintul (hyakinthos, Apocalipsa 21:20) este o piatră albastră, acuamarin (o varietate albastră de beril), safir sau turcoaz). (Hiacintul modern este complet diferit.) Numele a fost folosit pentru a indica o culoare albastră (în greaca clasică substantivul însemna „zambilă"), ca în Apocalipsa 9:17 (hyakinthinos), unde VSR îl explică în adnotări prin „hiacint" iar în textul propriu-zis îl reda prin „safir".

Jaspul (yasepeh, Exod 28:28; 39:13; Ezechiel 28:13) este o piatră verde translucidă. În Apocalipsa 4:3; 21:11,18-19 (iaspis), s-ar putea să fie vorba de cuarţ verde. În 21:11 referirea la cristal sugerează că este vorba de o piatră transparentă.

Pentru Lapislazuri (lazurit) vezi Safir.

Onixul (soham, Geneza 2:12; Exod 25:7; 28:8, 20; 35:9, 27; 39:6, 13; 1 Cronici 29:2; Iov 28:16; Ezechiel 28:13) a fost identificat cu o piatră verde (cf. LXX „beril" în unele dintre aceste versete) sau cu onixul (agat translucid cu straturi negre şi albe). Cuvântul înseamnă „unghie" şi piatra a fost numită astfel datorită înfăţisăşii sale. S. R. Driver preferă carneolul roşu. Pentru Apocalipsa 21:20, vezi Sardonix, mai jos.

Perla (mărgăritarul) este găsită ui VT în Iov 28:18 (gabis) VA, iar VSR redă „cristal". În VSR cuvântul „perlă" traduce termenul peninim din Iov 28:18b (VA „rubine"). Acelaşi cuvânt ebr. apare în Proverbe 3:15; 8:11; 20:15; 31:10 şi Plângerile 4:7 (unii cercetători îl acceptă şi printr-o modificare în Psalmul 45:14). În toate aceste cazuri VA traduce „rubine" iar VSR traduce „bijuterii" sau „pietre scumpe", cu excepţia textului din Plângerile 4:7 unde foloseşte „coral". BDB preferă „corali" (cf. NEB), dar E. Burrows (JTS 42, 1941, p. 53-64) argumentează că acest cuvânt înseamnă de fapt „perle" dar poate fi folosit şi în sensul generic de „bijuterii". Unger’s Bible Dictionary (1957, p. 742) sugerează că este vorba de perlele roz din Marea Roşie şi această idee ar soluţiona şi dificultatea din Plângerile 4:7, unde este indicată o piatră roşiatică.

Nu încape îndoială că în NT margarites înseamnă „perlă". Perlele sunt menţionate ca podoabe femeieşti (1 Timotei 2:9, unde sunt dezaprobate; Apocalipsa 17:4) şi ca mărfuri (Matei 13:45 ş.urm. Apocalipsa 18:12, 16). Porţile Noului Ierusalim sunt făcute fiecare dintr-o singură perlă mare sau poate din sidef (Apocalipsa 21:21). Împărăţia cerurilor se aseamănă cu o perlă scumpă pe care un om caută să o obţină în schimbul a tot ce are (Matei 13:45 ş.urm. Dacă avem în vedere contextul, este puţin probabil că această pildă se referă la faptul că Isus Cristos îşi dă viaţa pentru oameni, deşi Cristos Însuşi este exemplul suprem de renunţare totală de dragul Împărăţiei). Pe de altă parte, a prezenta mesajul creştin unor oameni care refuză să-l aprecieze este la fel de absurd ca şi cum ai arunca perle înaintea porcilor (Matei 7:6; cf. Didache 9. 5, unde afirmaţia lui Cristos este folosită pentru a justifica excluderea celor nebotezaţi de la Masa Domnului).

Rubinul este găsit în VA ca traducere a termenului peninim în şase locuri (vezi Perlă, mai sus). VR traduce termenul kadkod cu „rubin" în Isaia 54:12 şi Ezechiel 27:16 (vezi Agat, mai sus).

Safir (sappir, Exod 24:10; 28:18; 39:11; Iov 28:6; Cântarea Cântărilor 5:14; Isaia 54:11; Plângerile 4:7; Ezechiel 1:26; 10:1; 28:13) a fost numele antic al lazuritului, o piatră albastru închis cu fulgi aurii de pirite de fier (cf. „pulbere de aur", Iov 28:6). Despre lazurit este vorba şi în Apocalipsa 21:19 (sappheiros). Safirul modern (corindon albastru) era prea puţin cunoscut în antichitate. Pentru Apocalipsa 9:17, RSV, vezi Hiacint, mai sus.

Sardiul (‘odem, Exod 28:17; 29:10; Ezechiel 28:13) a fost în mod cert o piatră roşie (de la ‘adam, „a fi roşu"), probabil agatul portocaliu modern (o formă de cornalină; cf. Ezechiel 28:13, VSR), adică, o formă de cuarţ maro închis sau roşu. Este menţionat de asemenea în Apocalipsa 21:20 (sardios) şi este piatra sardină din Apocalipsa 4:3 (sardinos); VSR şi NEB traduc în ambele locuri „cornalină".

Sardonixul (sardonyx, Apocalipsa 21:20; VR, NEB, VSR „onix") este în terminologia modernă o formă de agat cu straturi maro şi albe; potrivit cu LSJ, în antichitate piatra era numiţi „onix" atunci când fondul închis la culoare era doar striat sau pătat cu alb, şi piatra era numită „sardonix" atunci când diferitele culori erau aranjate în straturi.

Topazul (piteda, Exod 28:17; 39:10; Iov 28:19; Ezechiel 28:13) era o piatră galbenă, probabil cuarţ galben sau crisolit (o varietate de peridot galben palid); cf. Ezechiel 1:16; 10:9; 28:13, NEB (tarsis). Acelaşi termen este întâlnit şi în Apocalipsa 22:20 (topazion).

Cea mai completă listă de pietre din VT este dată în descrierea pieptarului marelui preot (Exod 28:17-20, descriere repetată în 39:10-13). Pe pieptar erau patru rânduri de câte trei pietre şi pe fiecare piatră era gravat numele unuia dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Autorii de mai târziu care au scris comentarii la VT au considerat cele douăsprezece pietre ca simboluri pentru cele douăsprezece luni ale anului sau pentru semnele zodiacului (Philo, Vit. Mos. 2. 124 ş.urm.; Josephus, Ant. 3.186), dar este imposibil să stabilim o asemenea corelaţie. Unii cercetători au rearanjat ordinea pietrelor în TM pe baza traducerii LXX, dar această procedură este dubioasă.

O versiune abreviată a aceleiaşi liste de pietre este găsită în Ezechiel 28:13, o descriere a veşmântului regelui Tirului când, potrivit imaginii poetice folosite aici, se afla în Eden, grădina lui Dumnezeu. Sunt menţionate nouă dintre pietre şi sunt omise hiacintul, agatul şi ametistul. În versiunea LXX a acestui verset, însă, este dată lista completă de douăsprezece pietre.

O listă de douăsprezece pietre este dată în Apocalipsa 21:19 ş.urm. ca decoraţii ale temeliilor noului Ierusalim. Este clar că această descriere se bazează pe Isaia 54:11 ş.urm. (vezi şi Tobit 13:16-18). Numărul doisprezece este un număr semnificativ pentru Ioan şi au fost făcute diferite încercări de a stabili dacă cele douăsprezece pietre au vreun înţeles special. Este probabil că forma vedeniei a fost influenţată de descrierea celor douăsprezece pietre de pe pieptarul marelui preot; teologii au încercat să stabilească o legătură mai strânsă între cele două liste de pietre, dar dacă avem în vedere dificultăţile de traducere din ebr. în gr. şi faptul că Ioan după toate probabilităţile, nu a citat ad literara din Exod, este foarte îndoielnic că putem spune mai mult decât că Ioan a fost influenţat în general de descrirerea din Exodul. R. H. Charles (ICC, ad. loc.) a preluat simbolismul semnelor zodiacului menţionat mai sus şi susţine că pietrele reprezintă aceste semne aranjate exact în ordine inversă faţă de direcţia în care trece soarele prin zodiac, arătând în felui acesta că noul Ierusalim şi creştinismul nu au nici o legătură cu acele religii care venerează soarele; această teorie nu este plauzibilă (T. F. Glasson, JTS n.s. 26, 1975, p. 95-100). Este posibil ca pietrele, la fel ca şi cele douăsprezece porţi ale cetăţii, să simbolizeze triburile lui Israel (A. M. Farrer, A Rebirth of Images, 1949, p. 216 ş.urm.), dar şi în cazul acesta este imposibil să facem o identificare convingătoare a pietrelor cu triburile individuale. În lumina textului din 21:14 probabil că are o greutate mai mare sugestia că pietrele reprezintă pe cei doisprezece apostoli şi în acest caz este clar că nu trebuie încercată o identificare individuală. În simbolismul acesta nu încape îndoială că în noul Ierusalim vedem împlinirea prorociei VT despre cetatea perfectă a lui Dumnezeu în care îşi au locul sfinţii din vechiul şi din noul legământ. (*MINERIT ŞI METALE, *PODOABE.)

BIBLIOGRAFIE
H. Quiring, Sudhoffs Archiv 38, 1954, p. 193-213; G. R. Driver, HDB, p. 497-500; J. S. Harris, ALUOS 4, 1962-3, p. 49-83; 5, 1963-5, p. 40-62; U. Jart, ST 24, 1970, p. 150-181; RAC, 4, p. 505-535; C. Aldred, Jewels of the Pharaons, 1971; N. Hillyer, „Precious Stones in the Apocalypse", NIDNTT 3, p. 395; 398.

I.H.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: