Betel



BETEL. Identificat de majoritatea cercetătorilor cu Tell Beitin, pe drumul de la cumpăna apelor, la 19 km N de Ierusalim. Deşi au fost găsite urme ale unei ocupări mai vechi, se pare că cetatea a fost întemeiată la începutul Epocii medii a bronzului. În timpul acestei perioade, Avram şi-a întins cortul la E de Betel, unde a zidit un altar pentru Iahve (Geneza 12:8). După vizita sa în Egipt, s-a întors la acest loc (Geneza 13:3). Pentru Iacov, Betel a fost punctul de pornire în cunoaşterea lui Dumnezeu, care pentru el a fost „Dumnezeul Betelului" (Geneza 31:13; 35:7). Ca urmare a vedeniei lui Iahve el a numit acest loc „Casa lui Dumnezeu" (ebr. bet ‘el) şi a ridicat un *stâlp de aducere aminte (ebr. masseba, Geneza 28:11-22). La întoarcerea sa din Haran, a fost atras la Betel şi acolo a zidit un altar şi a ridicat un stâlp de aducere aminte, repetând numele pe care l-a dat mai înainte (Geneza 35:1-15). Probabil că locul este Burg Beitin, la SE de Tell Beitin, „umărul din Luz" (Iosua 18:13).

Excavaţiile au scos la lumină rămăşiţe din prima parte a Epocii bronzului, între care un altar („înălţime") de piatră pe care arheologii susţin că sunt pete de sânge. Această interpretare pare improbabilă, iar afirmaţia că această piatră a fost înlocuită cu un altar în Epoca medie a bronzului este de asemenea dubioasă. Cetatea din Epoca medie a bronzului a fost prosperă, dar a fost distrusă în jur de 1550 î.Cr.; pe acelaşi loc au fost construite case de bună calitate către sfârşitul Epocii bronzului. Acestea, la rândul lor, au fost jefuite, iar clădirile din Epoca fierului marchează o schimbare culturală completă, pe care arheologii o leagă de cucerirea israelită (Iosua 12:16; Judecători 1:22-26). Betelul a fost dat triburilor care descind din Iosif care l-au cucerit, şi anume lui Efraim (1 Cronici 7:28), şi se învecina cu teritoriul lui Beniamin (Iosua 18:13). Israeliţii au repopulat curând oraşul dându-i în loc de Luz numele pe care i l-a dat Iacov în urma vedeniei avute (Judecători 1:23). Când a fost necesar ca Israel să pedepsească seminţia lui Beniamin, poporul a cerut călăuzire cu privire la desfăşurarea bătăliei şi s-a închinat la Betel pentru că „acolo se găsea atunci chivotul legământului" (Judecători 20:18-28; 21:1-4). A fost un sanctuar şi în vremea lui Samuel, care îl vizita în fiecare an (1 Samuel 7:16; 10:3). Urmele materiale din această perioadă indică o comunitate săracă şi nesigură de viitor. Aşezarea a fost arsă de două ori, probabil de către filisteni.

În primii ani ai monarhiei cetatea a prosperat, devenind chiar centrul cultului rival instituit de Ieroboam, dar condamnat de un om al lui Dumnezeu din Iuda (1 Împăraţi 12:28-13:32). Abia, împăratul lui Iuda, a cucerit Betelul (2 Cronici 13:19), şi se poate ca fiul său, Asa, să fi distrus Betelul (2 Cronici 14:8). Elisei a întâlnit un grup de „fii ai profeţilor" din Betel, dar şi nişte băieţi care şi-au bătut joc de el (2 Împăraţi 2:3, 23). Amos a condamnat ritualurile de la sanctuarul împărătesc israelit (Amos 4:4; 5:5-6; 7:13; cf. Osea 10:15), iar Ieremia a arătat zădărnicia lor (Ieremia 48:13). Preotul trimis să-i instruiască pe coloniştii asirieni din Samaria s-a stabilit la Betel (2 Împăraţi 17:28) şi este evident că închinarea a continuat acolo până când Iosia, profitând de slăbiciunea Asiriei, a invadat Israelul şi a distrus sanctuarele sale. Nu a fost descoperită nici o rămăşiţă din altarele lui Ieroboam; se poate ca ele să fi fost în afara oraşului propriu-zis, pe locul altarelor patriarhale. În sec. al 6-lea î.Cr. cetatea a fost distrusă de foc. Unii evrei întorşi din exil s-au stabilit la Betel (Neemia 11:31), dar închinăciunea îşi avea centrul la Ierusalim (Zaharia 7:2-3). Cetatea a crescut în perioada elenistică până când a fost fortificată de Bacchides, pe la 160 î.Cr. (1 Macabei 9:50). După ce Vespasian a cucerit Betelul în anul 69 d.Cr., a trecut un timp scurt până când a fost reconstruit ca un oraş roman. A continuat să înflorească până în perioada cuceririi arabe. (*BET-AVEN.)

BIBLIOGRAFIE

W. F. Albright şi J. L. Kelso, „The Excavation of Bethel (1934-60)", AASOR 39, 1968; D. L. Newlands, „Sacrificial Blood at Bethel?" PEQ 104, 1972, p. 155. Pentru identificarea cu localitatea modernă Bireh, vezi D. Livingston, WTJ 33, 1970, p. 20-44; 34, 1971, p. 39-50; criticată de A. F. Rainey, WTJ 33, 1971, p. 175-188.

A.R.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: