Bet-Şean, Bet-Şan
BET-ŞEAN, BET-ŞAN.
Cetate situată la joncţiunea importantă a Văii *Izreelului cu Valea Iordanului
. Numele apare în Biblie ca bet se’an (Iosua 17:11, 16; Judecători 1:27;
1 Împăraţi 4:12; 1 Cronici 7:29) şi bet san (1 Samuel 31:10,12; 2 Samuel
21:12), dar nu încape îndoială că ambele nume se referă la acelaşi loc. Numele
este păstrat în satul Beisan din zilele noastre, lângă care se află Tell
el-Hosn, locul cetăţii antice, care a fost excavat sub conducerea lui C. S.
Fisher (1921-1923), A. Rowe (1925-1928) şi G. M. Fitzgerald (1930-1933). Deşi a
fost făcut un sondaj în adâncime, care a arătat că au existat aşezări încă în
mileniul al patrulea şi o cetate canaanită importantă în Epoca Timpurie a
Bronzului, excavaţiile principale au fost dedicate ultimelor 9 nivele, care se
întind din secolul al 14-lea î.Cr. până în perioada islamică. O mare parte de
timp de la începutul acestei perioade, Bet-Şeanul a fost un avanpost fortificat
al Egiptului. Încă în secolul al 15-lea, Tutmes III menţionează că Bet-Şean se
afla în stăpânirea sa (au fost găsiţi acolo scarabei care purtau numele său),
iar în secolul următor una dintre scrisorile de la Amarna vorbeşte despre
întăriturile trimise la garnizoana bit-sa-a-ni din partea Egiptului.
Nivelul principal cel mai vechi (IX) probabil că datează din acest secol
(nivelele au fost redatate pe baza succesiunii ceramicii, întrucât datele
iniţiale ale arheologilor s-au bazat pe criterii mai puţin certe); în acest
nivel a fost descoperit un templu mare dedicat lui „Mekal, Domnul (Ba’al)
Bet-Şeanului". În templu au fost găsite rămăşiţele unui taur de 3 ani,
sacrificat. (*JERTFE ŞI DARURI).
Nivelul VIII a fost relativ lipsit de importanţă, datând de
pe la sfârşitului sec. al 14-lea, dar în această perioadă Sethos (Seti) I a încercat
să restaureze stăpânirea Egiptului asupra Asiei, care fusese pierdută în mare
măsură de ultimii regi din dinastia 18, şi în primul an al domniei sale el a
cucerit din nou Bet-Şean. Aici au fost găsite două dintre stelele lui regale,
una dintre ele menţionând că el s-a luptat în apropiere cu ’pr. w
(*EVREI). Nivelul VII (cca. sec. 13) a conţinut un templu în care a fost găsită
o stelă zugrăvind o zeiţă cu o coroană cu două coame (*AŞTEROT-CARNAIM), iar în
nivelul VI a fost descoperit un templu similar. Acest nivel datează probabil
din sec. al 12-lea, din timpul lui Ramses III, a cărui statuie a fost găsită
aici, iar descoperirea în cimitirul cetăţii a unor sicrie antropoide de lut,
caracteristice *filistenilor, sugerează că aceştia erau staţionaţi de Ramses la
Bet-Şean ca o garnizoană de mercenari. Israel a sosit în Palestina la scurtă
vreme după aceea şi Manase, care a primit Bet-Şeanul (Iosua 17;11), a
considerat că cetatea era prea puternică pentru a o cuceri (Iosua 17:16;
Judecători 1:27), aşa că a rămas în mâini duşmane până în vremea lui David.
Importanţa cetăţii în vremea aceasta este sugerată de faptul că Biblia vorbeşte
despre Bet-Şean „şi fiicele ei" (adică, satele dependente). Pe vremea lui
Saul se afla tot în mâinile filistenilor, deoarece trupul lui Saul şi ale
fiilor săi au fost spânzurate pe zidurile acestei cetăţi, de unde le-au luat
locuitorii din Iabes-Galaad (1 Samuel 31:10, 12).
În nivelul V (cca. sec. 11-lea î.Cr.) au fost descoperite
două temple, unul (cel din S) dedicat zeului Resheph şi celălalt dedicat zeiţei
Antit, iar Rowe a sugerat că acestea sunt templele lui Dagon şi Astartea în
care filistenii au expus capul şi armura lui Saul (1 Cronici 10:10; 1 Samuel
31:10). Cetatea trebuie să fi căzut în cele din urmă în mâinile israeliţilor,
în vremea lui David, iar săpăturile au scos la lumină prea puţine urme
materiale din acea aşezare (nivelul IV), până în perioada elenistică (nivelul
III). În această vreme se spune că Bet-Şeanul cu împrejurimile sale („tot
Bet-Şeanul", kolbet se’an) făcea parte din al cincilea district
administrativ al lui Solomon (1 Împăraţi 4:12), iar în timpul domniei lui
Roboam (1 Împăraţi 14:25) a fost cucerit de Sheshonq (*ŞIŞAC). Cetatea a fost
întemeiată din nou în perioada elenistică, sub numele de Scythopolis, iar mai
târziu a făcut parte din *Decapolis.
BIBLIOGRAFIE
A. Rowe, Beth-shan, 1, The Topography and History
of Beth-shan, 1930; 2, i, The Four Canaanite Temples of Beth-shan,
1940; vezi de asemenea G. E. Wright, AIA 45, 1941, p. 483-485; G. M. Fitzgerald,
Beth-shan, 2, ii, 1930; 3, 1931; ANET, p. 242, 249, 253; J. Knudtzon,
Die El-Amarna Tafeln 1, 1907, p. 874 ş.urm., no. 289. 20-2, 1915, p.
1343 (=ANET, p. 489); W. F. Albright, „The Smaller Beth-Shan Stele of Sethos I
(1309-1290 BC)", BASOR 125, 1952, p. 24-32; G. Posener în J. Bottéro, Le
Probléme des Habiru, 1954, p. 168 (=AAET, p. 255); G. E. Wright, BA 22,
1959, p. 53-56, 65; (cu privire la sicriele antropoide) G. M. Fitzgerald, în
AOTS, p. 185-196; EAEHL, 1, p. 207-229.
T.C.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu