bătrâneţe



BĂTRÂNEŢE. Pretutindeni în Orientul Apropiat antic bătrânii erau respectaţi pentru experienţa şi înţelepciunea lor (Iov 12:12; 32:7). La evrei lucrul acesta s-a datorat nu numai semnelor exterioare cum sunt barba căruntă (de aici derivă cuvântul „bătrân", zaqen sau cu părul cărunt (sbh), ci pentru că atingerea „plinătăţii zilelor" sau „intrarea în (multe) zile" era considerată un semn de favoare divină datorat fricii de Domnul şi respectării poruncilor Lui (Levitic 19:32; Deuteronom 30:19-20), arătând în felul acesta dependenţa faţă de autoritatea rânduită de Dumnezeu (Exod 20:12). Cu toate acestea, dacă lipseşte neprihănirea, capul cărunt nu este o coroană de glorie (Proverbe 16:31; cf. Eclesiastul 4:13). Cristos, în glorie, este zugrăvit cu „păr alb" (Apocalipsa 1:14) şi este identificat cu „Cel îmbătrânit de zile" (cf. Daniel 7:9).

Oamenii în vârstă erau puşi în funcţii de autoritate şi responsabilitate, în calitate de *bătrâni ai poporului. „Podoaba bătrânilor sunt perii albi" (sau, în altă traducere, „Frumuseţea bătrâneţii este părul cărunt") (Proverbe 20:29). Vârstă înaintată ar trebui să fie caracterizată în egală măsură de înţelepciune (1 Împăraţi 12:6-8; Iov 12:20; 15:10; 32:7). De aceea lipsa de respect faţă de bătrâni este un semn caracteristic al unei societăţi decadente (Isaia 3:5), cum a fost societatea babiloniană care „nu a avut milă de bătrâni", de „omul gârbov sub povara perilor albi" (2 Cronici 36:17; vezi însă şi Herodot 2. 80). Pe de altă parte, respectul faţă de bătrâni aduce binecuvântare pentru comunitate (Isaia 65:20; Zaharia 8:4).

Handicapurile bătrâneţii nu sunt trecute cu vederea (Psalmul 71:9) şi în Eclesiastul 12:2-7 sunt descrise prin pierderea vederii, a vigorii, a dinţilor, creşterea insomniei, a temerii, cât şi scăderea ambiţiilor. Avraam şi Sara erau consideraţi trecuţi de vârstă la care ar fi putut să aibă copii (Geneza 18:11-14; cf. Luca 1:18), iar pierderea vederii i-a afectat pe Isaac (Geneza 27:1), Iacov (Geneza 48:10), Eli (1 Samuel 3:2; 4:15) şi Ahia (1 Împăraţi 14:4). Barzilai şi-a pierdut simţul gustului şi auzul (2 Samuel 19:35), în timp ce David a suferit de circulaţie sanguină deficitară sau hipotermie (1 Împăraţi 1:1-4). În afară de vârstele neobişnuite atribuite de *genealogiile dinainte de potop în Geneza 5 şi 11 sau de vârstele primilor domnitori babilonieni, Patriarhii au atins vârste înaintate (Avraam 175, Geneza 25:7; Isaac 180, Geneza 35:28; Iacov 147, Geneza 47:28; iar Iosif 110, Geneza 50:22). Cu toate acestea, Moise la vârstă de 120 de ani (Deuteronom 34:7) sau Iehoiada la 130 de ani (2 Cronici 24:15) erau încă în plină putere.

Trecerea de la maturitate la „bătrâneţe" era considerată la vârstă de 60 de ani (cf. Levitic 27:1-8; Psalmul 90:10). Astfel, „la 60 de ani omul atinge bătrâneţea; la 70 capul cărunt, la 80 putere specială, la 90 încovoiere, iar la 100 este ca şi mort" (Pirqe Aboth 21). Această afirmaţie poate fi comparată cu o concepţie babiloniană contemporană potrivit căreia „60 înseamnă maturitate; 70 viaţă lungă; 80 bătrâneţe; 90 bătrâneţe extremă" (Tăbliţa Sultanului Tepe 400:45-49).

D.J.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: