bătrân



BĂTRÂN. În majoritatea civilizaţiilor autoritatea a fost acordată celor care în virtutea vârstei sau a experienţei au fost consideraţi cei mai calificaţi pentru conducere. De aceea, nu este surprinzător că liderii din multe comunităţi antice au purtat un titlu derivat din rădăcina unui termen care înseamnă „bătrâneţe". Astfel, termenul ebr. „bătrân" (zaqen) poate fi pus alături de termenul homeric gerontes, de spartanul presbys, de romanul senatus şi alături de termenul arab. sheikh (şeic).

În Pentateuh bătrânii sunt menţionaţi la egipteni (Geneza 50:7), moabiţi şi madianiţi (Numeri 22:7), cât şi la israeliţi. În Exod 3:16 ni se arată că israeliţii aveau lideri numiţi „bătrâni" încă din timpul robiei în Egipt şi lui Moise i s-a poruncit să colabreze cu ei în efortul lui de a obţine libertatea. Probabil că la început aceştia erau capii de familii, dar în Exod 24:1 se spune că numărul lor era fixat la 70. Peste acest grup de 70 de bâtrâni a turnat Domnul duhul pentru ca ei să ia parte la conducerea poporului alături de Moise (Numeri 11:25).

După timpul petrecut în pustie se pare că fiecare cetate a avut propriul ei grup de lideri bătrâni ale căror îndatoriri, potrivit legislaţiei deuteronomice, includeau judecarea criminalilor arestaţi (Deuteronom 19:12), investigarea problemelor (Deuteronom 21:2) şi soluţionarea disputelor matrimoniale (Deuteronom 22:15; 25:7). Dacă cetatea lor era o cetate de refugiu ei trebuiau să judece şi cererile de azil (Iosua 20:4; vezi însă şi Numeri 35:24). Numărul lor varia - la Sucot erau 77 (Judecători 8:14) şi ei erau asociaţi cu alţi funcţionari civili, de ex. şefi de trib (Deuteronom 5:23; 29:10), comandanţi militari şi judecători (Iosua 8:33). S-ar putea ca termenul „bătrâni" să fi fost un termen general referitor la o structură de guvemământ şi el îi includea şi pe unii dintre aceşti funcţionari oficiali.

Grupul naţional de „bătrâni ai lui Israel" a continuat să exercite o influenţă considerabilă în timpul Monarhiei în calitate de căpetenii ale poporului, fiind primii care au cerut un rege (1 Samuel 8:4 ş.urm.), şi care ulterior l-au acceptat pe David (2 Samuel 5:3). Poziţia şi influenţa lor a fost recunoscută de Solomon (1 Împăraţi 8:1, 3), de Ahab (1 Împăraţi 20:7), de Izabela (1 Împăraţi 21:8), de Iehu (7 Împ. 10:1), de Ezechia (2 Împăraţi 19:2) şi de Iosia (2 Împăraţi 23:1). Când Ezechiel era în robie a avut de-a face cu ei (Ezechiel 18:1; 14:1; 20:1); ei au apărut de asemenea în timpul lui Ezra şi în perioada greacă. Deşi la început autoritatea lor a fost în sfera civilă, în vremea NT „bătrânii poporului" (presbyteroi tou laou) deţineau împreună cu marii preoţi puterea de a lua decizii în problemele religioase şi, dacă era necesar, puteau decide expulzarea din *sinagogă. Vezi de asemenea *Sinedriu şi *Prezbiter (pentru folosirea termenului în NT).

J.B.Tr.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: