baie, îmbăiere



BAIE, ÎMBĂIERE (ebr. rahas, „a spăla", „a freca"; gr. louo, nipto se distinge în Ioan 13:10). Căldura şi praful din ţările Orientului impun îmbăierea permanentă care este necesară atât pentru sănătate cât şi pentru înviorare. Este probabil că îmbăierea fiicei lui Faraon în Nil (Exod 2:5) era un lucru obişnuit într-o ţară unde preoţii, potrivit lui Herodot (2.27), se îmbăiau de patru ori pe zi . Gazda trebuia să pună la dispoziţia călătorilor care soseau de pe drum apă pentru a-şi spăla picioarele  (Geneza 18:4; 19:2; 1 Samuel 25:41; cf. Ioan 13:1-10; *PICIOR). Bat-Şeba făcea baie când a fost văzută prima dată de David (2 Samuel 11:2); cuvintele spuse de Naomi lui Rut (Rut 3:3) sugerează că era obiceiul să te îmbăiezi înainte de a vizita o persoană de rang superior; în 1 Împăraţi 22:38 există o aluzie obscură la îmbăiere.

Cu toate acestea, îmbăierea aşa cum o ştim noi, este menţionată rareori în Biblie. Curăţia trupului a fost accentuată de poruncile din Lege şi majoritatea aluziilor biblice la spălare sunt legate de ocazii ceremoniale (*CURAT ŞI NECURAT). Se face referire la îmbăierea cu scop curativ (2 Împăraţi 5:14; cf. Ioan 9:11), deşi aici credinţa constituie o parte necesară.

Josephus menţionează izvoarele fierbinţi de la Tiberiada, Gadara, etc., pe la începutul erei creştine (Ant. 17. 171; 18. 36); el menţionează de asemenea băile publice  (19. 336), dar în Palestina nu există nici o dovadă certă cu privire la existenţa lor înainte de perioada greco-romană .

J.D.D.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: