baie, îmbăiere
BAIE, ÎMBĂIERE
(ebr. rahas, „a spăla", „a freca"; gr. louo, nipto se
distinge în Ioan 13:10). Căldura şi praful din ţările Orientului impun
îmbăierea permanentă care este necesară atât pentru sănătate cât şi pentru
înviorare. Este probabil că îmbăierea fiicei lui Faraon în Nil (Exod 2:5) era
un lucru obişnuit într-o ţară unde preoţii, potrivit lui Herodot (2.27), se
îmbăiau de patru ori pe zi . Gazda trebuia să pună la dispoziţia călătorilor
care soseau de pe drum apă pentru a-şi spăla picioarele (Geneza 18:4; 19:2; 1 Samuel 25:41; cf. Ioan
13:1-10; *PICIOR). Bat-Şeba făcea baie când a fost văzută prima dată de David
(2 Samuel 11:2); cuvintele spuse de Naomi lui Rut (Rut 3:3) sugerează că era
obiceiul să te îmbăiezi înainte de a vizita o persoană de rang superior; în 1
Împăraţi 22:38 există o aluzie obscură la îmbăiere.
Cu toate acestea, îmbăierea aşa cum o ştim noi, este menţionată
rareori în Biblie. Curăţia trupului a fost accentuată de poruncile din Lege şi
majoritatea aluziilor biblice la spălare sunt legate de ocazii ceremoniale
(*CURAT ŞI NECURAT). Se face referire la îmbăierea cu scop curativ (2 Împăraţi
5:14; cf. Ioan 9:11), deşi aici credinţa constituie o parte necesară.
Josephus menţionează izvoarele fierbinţi de la Tiberiada,
Gadara, etc., pe la începutul erei creştine (Ant. 17. 171; 18. 36); el
menţionează de asemenea băile publice
(19. 336), dar în Palestina nu există nici o dovadă certă cu privire la
existenţa lor înainte de perioada greco-romană .
J.D.D.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu