Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Aroer


AROER.

1. Localitate în Transiordania, pe malul de N al pârâului Amon (Wadi Mojib), veghind asupra văii adânci a acestuia (D. Baly, The Geography of the Bible, 1957, fig. 72 la p. 237); localitatea modernă ’Ara’ir (N. Glueck, Explorations in Eastern Palestine I (= AASOR 14, 1934, p. 3,49-51 cu fig. 21 a şi Planşa 11), la cca. 22 de km E de Marea Moartă (Deuteronom 2:36; 3:12; 4:48; Iosua 12:2). La început a simbolizat limita de S a regatului amorit al lui Sihon, apoi, limita teritoriului lui Ruben (Iosua 13:9, 16; Judecători 11:26 şi probabil 33), fiind sediul unei familii din Ruben (1 Cronici 5:8) şi, mai târziu, limita cuceririlor lui Hazael, regele Damascului, în timpul lui Iehu (2 Împăraţi 10:33). Cam în această vreme, Meşa, regele Moabului, „a zidit Aroer şi a construit drumul de lângă Amon" (Piatra Moabită, rândul 26); Aroer a rămas o cetate moabită până în vremea lui Ieremia (Ieremia 48:18-20). În Numeri 32:34 se pare că Gad a ajutat la repararea cetăţilor recent cucerite, inclusiv Aroer, înainte ca Moise să împartă teritoriile lui Ruben şi Gad. În 2 Samuel 24:5 citim că Ioan a început recensământul poruncit de David de la Aroer şi de la cetatea din vale care este înspre Gad, şi până la Iaezer. Isaia (17-1-3) a profeţit împotriva Aroerului (aflat în mâinile moabiţilor), împotriva Damascului şi a lui Efraim. „Cetatea care este în vale" (Deuteronom 2:36; Iosua 13:9,16, în toate RV (dar nu şi 12:2, vezi AV, RSV); 2 Samuel 24:5) se poate să fie localitatea contemporană Khirbet el-Medeiyineh, la cca. 11 km SE de Aroer (Simons, Geographical and Topographical Texts of the Old Testament, 1959, sec. 298, p. 116-117; pentru o descriere, vezi Glueck, op. cit., p. 36, No. 93).

2. Localitate în Transiordania, „înainte de Raba" (Iosua 13:25); ar putea fi localitatea modernă (es-Sweiwina), la c. 3 1/2 km SV de Raba (Glueck, Explorations in Eastern Palestine III (=AASOR 18,19), 1939, p. 247, 249; pentru o descriere, vezi ibid., p. 168-170 şi fig. 55). Existenţa acestui Aroer, în afara celui de la punctul 1. este îndoielnică, iar textul din Iosua 13:25 ar putea fi tradus „...jumătate din ţara Amoniţilor până la Aroer, care (ţară se întinde) până la Raba" (Glueck, op. cit., p. 249).

3. Localitate în Neghev (partea de sud), în Iuda, la 19 km SE de Beer-Şeba; în prezent Khirbet Ar areh (N. Glueck, Rivers in the desert, 1959, p. 131-132, 184-185). Printre iudeii care au primit daruri de la David la Ţiclag (1 Samuel 30:26-28) s-au aflat „cei din Aroer"; printre vitejii săi erau doi fii ai lui „Hotam, din Aroer" (1 Cronici 11:44).

K.A.K.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: