aproapele



APROAPELE. În VT cuvântul „aproapele" traduce termenii ebr. saken, ’amit, qarob şi rea’. În Levitic 19:18 LXX foloseşte ho plesion. În NT (unde porunca aceasta este citată de opt ori) Luca şi Ioan folosesc cuvintele geiton şi perioikos; în altă parte (inclusiv în Luca 10:27-36; Faptele Apostolilor 7:27) apare expresia din LXX.

Termenul ebr. rea are un sens mai general decât termenul nostru „aproapele". Este folosit chiar şi cu referire la obiecte neînsufleţite (Geneza 15:10), cât şi în expresia „unii pe alţii"; este folosit şi în sensul de „prieten apropiat" (Proverbe 27:10), „iubit" (Cântarea Cântărilor 5:16) şi chiar „soţ" Geneza 3:20). La fel ca şi ’amit, rea’ este folosit aproape în exclusivitate în contexte în care se discută principii morale (qarob şi saken exprimă doar proximitatea geografică sau fizică). Dintre pasajele în care termenul rea’ este definit în context (de ex. se referă la anumite persoane), există numai trei cazuri (1 Samuel 15:28; 28:17; 2 Samuel 12:11) în care nu poate fi tradus „prieten" şi toate acestea pot primi o interpretare ironică. Prin urmare, fie că termenul este folosit în sens precis şi înseamnă un om care a acţionat - sau, în mod surprinzător, care nu a acţionat (Psalmul 38:11) - într-un mod adecvat, adică un „prieten"- fie că este folosit în sens nedefinit cu privire la oameni faţă de care este de aşteptat o comportare adecvată. Termenul rea’ este întâlnit adesea în texte paralele cu "ah, „frate" şi Biblia foloseşte această dihotomie pentru a dezvolta o serie de sensuri. Astfel, o rudenie este prezentată în contrast cu o altă rudenie dinţi un clan, un evreu este contrastat cu un ne-evreu şi, în fine, un credincios cu un necredincios.

Este important să-i iubim pe cei faţă de care avem o obligaţie naturală sau legală, dar este la fel de important să-i iubim pe cei cu care avem numai contacte întâmplătoare: ideile distincte de hesed şi ’ahaba (dragoste prin „legământ" şi dragoste „electivă" - cf. N. H. Snaith, Distinctive Ideas of the Old Testament, 1944, p. 94-95) se îmbină în NT în dragostea agape; care i se cere creştinului să o aibă faţă de cei din biserică şi faţă de cei din afara ei. Biblia ne învaţă lucrul acesta în următoarele moduri:

1. Biblia îi laudă pe cei care au avut o purtare exemplară faţă de oameni pe care ar fi fost de aşteptat să-i urască: vezi în special felul în care Rahav i-a tratat pe spioni (Iosua 2:1); refuzul lui Rut de a o părăsi pe soacra sa, deşi era dezlegată de orice obligaţie în urma morţii soţului ei (întreaga povestire este deosebit de instructivă în sensul acesta şi poate că nu este întâmplâtor că „Rut" este un substantiv abstract derivat de la aceeaşi rădăcină cu rea’); grija văduvei pentru Ilie (într-o comparaţie subînţeleasă cu păsările necurate (1 Împăraţi 17:6) care l-au hrănit; Sarepta se afla în teritoriul Sidonului, de unde provenea Izabela).

2. Biblia mustră independenţa mândră a evreului (cf. Amos 2:6 ş.urm.; Isaia 1:17; Iona passim; Iov 12:2).

3. În pilda Samariteanului milostiv este dat un exemplu clar de învăţătură biblică în care se combină 1 şi 2. La întrebarea: „Cine este aproapele meu?" Isus a răspuns: „Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?" (Luca 10:36).

BIBLIOGRAFIE
U. Falkenroth, NIDNTT 1, p. 258 ş.urm.

J.B.J.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: