apă



APĂ. (în ebr. mayim; în gr. hydor). Într-o parte a lumii unde resursele de apă sunt limitate, este normal ca apa să aibă un loc important în vieţile oamenilor din Biblie. Nimic nu este mai grav decât lipsa apei (1 Împăraţi 17:11 ş.urm.; Ieremia 14:3; Ioel 1:20; Hagai 1:11), iar pe de altă parte, ploaia este un semn al îndurării şi al bunătăţii lui Dumnezeu. Un pericol la fel de mare este apa care a fost poluată sau care a devenit nepotabilă. Aceasta a fost una dintre plăgile din Egipt (Exod 7:17 ş.urm.). Israeliţii au descoperit că apele de la Mara erau amare (Exod 15:23), iar fântâna de la Ierihon nu avea apă bună pe vremea lui Elisei (2 Împăraţi 2:19-22). În timp de război era un lucru obişnuit ca armata invadatoare să taie alimentarea cu apă a cetăţii asediate, aşa cum a făcut Iosafat cu izvoarele Moabului (2 Împăraţi 3:19, 25) şi cum a făcut Holofernes la Betulia (Iudit 7:7 ş.urm.). Ezechia a prevenit pericolul acesta prin construirea unui tunel care s-a păstrat până în zilele noastre în Ierusalim; tunelul mergea de la fântâna Fecioarei (Ghihon), aflată în afara zidurilor cetăţii pe vremea lui, până la bazinul *Siloam (2 Cronici 32:30). În împrejurări când apa trebuia să fie împărţită cu porţia (Plângerile 5:4; Ezechiel 4:11, 16), expresia „apa întristării" putea fi folosită pe bună dreptate (Isaia 30:20), dar contextul sugerează de obicei o pedeapsă (1 Împăraţi 22:27; 2 Cronici 18:26).

Deseori apa simbolizează binecuvântarea lui Dumnezeu şi înviorarea spirituală, ca în Psalmul 23:2; Isaia 32:2; 35:6-7; 41:18, etc., iar dorul după apă indică nevoia spirituală (Psalmul 42:1; 63:1; Amos 8:11). În vedenia pe care Ezechiel o are cu privire la casa lui Dumnezeu (47:1-11) apa care curgea de sub prag reprezenta revărsarea nestânjenită a binecuvântărilor lui Iahve peste poporul Său (cf. Zaharia 14:8). Ieremia L-a descris pe Iahve ca „Izvorul apelor vii" (2:13; 17:13), o expresie repetată în Ioan 7:38 cu privire la Duhul Sfânt. În NT apa este legată de viaţa veşnică, binecuvântarea supremă pe care o dă Dumnezeu (Ioan 4:14; Apocalipsa 7:17; 21:6; 22:1, 17), dar în Efeseni 5:26; Evrei 10:22, ideea predominantă este aceea de curăţire prin botez pentru iertarea păcatelor.

Ideea de curăţire apare alături de aceea de împrospătare. În sistemul ceremonial spălarea era o trăsătură proeminentă. Preoţii se spălau când erau consacraţi (Exod 29:4); leviţii, de asemenea, erau stropiţi cu apă (Numeri 8:7). Marele preot trebuia să facă o serie de spălări speciale în Ziua Ispăşirii (Levitic 16:4,24,26); de asemenea, preoţii trebuiau să îndeplinească ritualul „apei de curăţire" (Numeri 19:1-10), la fel ca şi toţi oamenii care trebuiau să se curăţească de pângărirea ceremonială (Luca 11:40; 15:5 ş.urm.; 17:15; 22:6; Deuteronom 23:11). Ligheanul de lângă *cortul întâlnirii era o aducere aminte constantă a nevoii de curăţire când oamenii se apropie de Dumnezeu (Exod 30:18-21). O formă dezvoltată a acestui ritual de curăţire era practicată de secta de la Qumran şi de o mulţime de secte evreieşti care se botezau şi care au prosperat înainte şi după începutul erei creştine. Acestea au oferit cadrul pentru botezul pocăinţei propovăduit de Ioan şi pentru *botezul creştin de curăţire, iniţiere şi încorporare în Cristos.

Un al treilea aspect este acela al pericolului şi al morţii. Istoria Potopului, înnecarea egiptenilor în Marea Roşie şi teama generală de mare şi de ape adânci, exprimată de psalmist (18:1; 32:6; 46:3; 69:1 ş.urm., etc.) arată că în mâinile lui Iahve apa putea fi şi un instrument de judecată, deşi în acelaşi timp conţinea ideea salvării din pericol a oamenilor credincioşi lui Dumnezeu (cf. Isaia 43:2; 59:19). Este greu de spus în ce măsură aceste idei au fost afectate de miturile canaanite despre lupta lui Baal cu apele tiranice ale mării, relatate în textele de la Ras Shamra. Cercetători scandinavi şi şcoala de gândire „Mit şi ritual", a lui Hooke, au văzut în aceste referiri din VT, în special în Psalmi, un lucru ce indica existenţa în Israel a unui festival regal anual la care era prezentată dramatic victoria lui Iahve, personificat de rege. Este clar că gândirea şi poezia ebr. a reflectat limbajul mitologic din Orientul Apropiat (vezi referirile la Rahab, leviatan, balaur, etc.), dar nu există nici o dovadă pentru a susţine că ritualurile canaanite sau crezurile doctrinare care stau la baza lor au fost preluate de religia israelită. Ideile lui Gunkel, Mowinckel şi ale altora sunt discutate de A. R. Johnson în capitolul „Psalmii" din OTMS, 1951.

BIBLIOGRAFIE
O. Bocher, R. K. Harrison, în NIDNTT 3, p. 982-993.

J.B.Tr.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: