Antiohia Siriei
ANTIOHIA SIRIEI.
Antiohia de pe Orontes, în prezent Antakya, în SE Turciei, la vreo 500 de km N
de Ierusalim, a fost întemeiată în cca. 300 î.Cr. de către Seleucus I Nicator,
după victoria sa asupra lui Antigonus, la Issus (310 î.Cr.). A fost cea mai
faimoasă dintre cele 16 Antiohii întemeiate de Seleucus în onoarea tatălui său.
Construită la poalele Muntelui Silpius, domina râul navigabil Orontes şi se
mândrea cu un port maritim înfloritor, Seleucia Pieria. Deşi populaţia din
Antiohia a fost întotdeauna amestecată, Josephus scrie că Seleucizii i-au
încurajat pe evrei să emigreze acolo în număr mare şi le-a dat drepturi depline
de cetăţenie (Ant. 12,119).
Antiohia a căzut în mâinile lui Pompei în anul 64 î.Cr. şi
el a făcut-o cetate liberă. A devenit capitala provinciei romane Siria şi a
fost al treilea oraş ca mărime din imperiu. Seleucizii şi romanii au ridicat
temple măreţe şi alte clădiri.
Încă de pe vremea Seleucizilor locuitorii au dobândit o
reputaţie pentru violenţă, insolenţă şi instabilitate, care s-a manifestat
într-o serie de revolte împotriva stăpânirii romane. Cu toate acestea, Antiohia
a fost renumită pentru cultura sa, fiind lăudată în această privinţă de însuşi
Cicero (Pro Archia 4). În apropierea cetăţii erau renumitele dumbrăvi
ale Daphnei şi un sanctuar dedicat lui Apolo, unde erau celebrate ritualuri
orgiastice în numele religiei. În ciuda standardului moral scăzut, viaţa din
Antiohia la începutul erei creştine era complexă şi variată.
Nici un alt oraş, afară de Ierusalim, nu este atât de strâns
legat de începuturile creştinismului. Nicolae, unul dintre cei şapte
„diaconi" din Faptele Apostolilor 6:5, era din Antiohia, şi era un
ne-evreu convertit la iudaism. În timpul persecuţiei care a urmat după moartea
lui Ştefan, unii dintre ucenici s-au îndreptat spre nord, până la Antiohia
(Faptele Apostolilor 11:19) şi au predicat la evrei. Cei care au sosit mai
târziu au predicat creştinismul şi grecilor, iar când au avut loc numeroase
convertiri, biserica din Ierusalim l-a trimis pe Barnaba la Antiohia. După ce a
evaluat situaţia, s-a dus la Tars şi l-a adus cu sine pe Saul şi amândoi i-au
învăţat pe credincioşii din Antiohia timp de un an. Ucenicii au fost numiţi
pentru prima dată „creştini" în Antiohia (Faptele Apostolilor 11:26).
Firea energică a creştinilor din Antiohia a fost dovedită
prin felul în care au trimis ajutoare la biserica mamă din Ierusalim atunci
când a venit o foamete (Faptele Apostolilor 11:27-30). A fost potrivit ca
cetatea în care a fost întemeiată prima biserică creştină alcătuită din
ne-evrei, şi unde creştinii au primit acest nume, poate în batjocură, să devină
locul de naştere al misiunilor creştine pentru străinătate (Faptele Apostolilor
13:1-3). Pavel şi Barnaba au plecat din portul maritim al Antiohiei şi au
navigat spre Cipru. Această primă călătorie în Asia Mică s-a încheiat atunci
când Pavel şi Barbaria s-au întors la Antiohia şi au prezentat un raport
bisericii întrunite.
Unii dintre refugiaţii din vremea persecuţiei prilejuită de moartea lui Ştefan au luat iniţiativa de a predica în Antiohia în egală măsură la evrei şi ne-evrei (Faptele Apostolilor 11:20). Problema ne-evreilor a ajuns în centrul atenţiei când nişte evrei au vizitat Antiohia şi au proclamat necesitatea circumciziei pentru ne-evrei, ca o condiţie preliminară pentru a deveni creştini. Întrucât s-a împotrivit acestui principiu, biserica din Antiohia a trimis o delegaţie condusă de Pavel şi Barnaba la Ierusalim, ca să dezbată problema (Faptele Apostolilor 15:1-2).
Iacov a prezidat adunarea şi s-a discutat pe larg dacă
circumcizia era sau nu obligatorie pentru creştinii ne-evrei. Petru întâmpinase
deja dificultăţi cu privire la relaţia dintre evrei şi ne-evrei la alte nivele
decât cel comercial (Faptele Apostolilor 10:28). Deşi se părea că el priveşte
favorabil asemenea contacte, el a fost criticat de către biserica din Ierusalim
pentru că a mâncat cu cei necircumcişi (Faptele Apostolilor 11:3; cf. Galateni
2:12). Acum el a recunoscut că după Rusalii, Dumnezeu nu a făcut diferenţă
între evrei şi ne-evrei.
După ce Pavel a arătat binecuvântârile pe care le-au primit
ne-evreii, Iacov şi-a exprimat părerea că singurele lucruri care trebuie cerute
convertiţilor ne-evrei sunt abstinenţa de la a mânca sânge, de la lucrurile
sugrumate, de la idolatrie şi de la imoralitate. Aceste prevederi au fost
scrise într-o scrisoare apostolică pentru biserica din Antiohia şi din
provincia sa. Pavel s-a întors la Antiohia ca apostolul recunoscut pentru cei
necircumcişi (Faptele Apostolilor 15:22-26).
Avem motive puternice să credem că *Epistola către galateni
a fost scrisă în ajunul acestui Conciliu de la Ierusalim, probabil din
Antiohia. Se pare că Conciliul a rezolvat în principiu problemele pentru care
Pavel a trebuit să se lupte cu galatenii.
Pavel a început şi a încheiat a doua sa călătorie misionară
la Antiohia. Această cetate importantă a fost punctul de plecare în cea de-a
treia călătorie misionară. Zelul evanghelistic a conferit Antiohiei o poziţie
importantă în istoria ulterioară a bisericii. Descoperirile arheologice din
Antiohia au scos la lumină ruinele a peste douăzeci de biserici datând din
secolul al 4-lea d.Cr.
Vezi G. Downey, Ancient Antioch, 1963.
R.K.H.
C.J.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu