Antioh (Antiochus)
ANTIOH (ANTIOCHUS).
Numele a 13 regi din dinastia Seleucizilor care în cei 40 de ani după moartea
lui Alexandru cel Mare, în 323 î.Cr., au devenit stăpâni pe Asia Mică, Siria şi
părţile apusene ale teritoriilor Orientale ocupate de Alexandru. Fiind o
dinastie elenistă, ei au căutat să menţină stăpânirea asupra acestui imperiu
vast prin întemeierea sau reaşezarea unui lanţ de cetăţi greco-macedoniene în
lungul şi latul imperiului. Oraşul *Antiohia de pe Orontes a fost capitala lor,
iar Seleucia, pe Tigru, a fost a doua capitală, administrând provinciile
răsăritene.
Antiochus I a fost fiul lui Seleucos I, fondatorul
dinastiei, şi Apama I. A fost co-regent cu tatăl său din anul 292, iar la
începutul anului 280 l-a succedat la tron şi a domnit până la moartea sa, în 1
sau 2 iunie 261. Prin anul 275 a fost onorat cu titlul Soter („salvator")
pentru că a eliberat câteva cetăţi din Asia Mică de sub stăpânirea galilor; el
a întemeiat multe cetăţi eleniste. În timpul domniei sale au avut loc multe
conflicte cu dinastia Ptolomeilor din Egipt.
Antiochus II, fiul mai tânăr al lui Antiochus I şi
Stratonice, l-a succedat pe tatăl său în 261 î.Cr. El a eliberat Efesul, Ionia,
Cilicia şi Pamfilia de sub stăpânirea egipteană, iar în schimbul autonomiei lor
aceste cetăţi din Asia Mică i-au dat titlul Theos („dumnezeu") . El a
alungat-o pe prima sa soţie, verişoara sa Laodice, împreună cu doi fii şi două
fiice, şi în anul 252 s-a căsătorit cu Berenice, fiica lui Ptolomeus (Ptolomeu)
II Philadelphus, regele Egiptului. A murit în anul 246.
Antiochus III [Antioh III], fiul mai tânăr al lui Seleucos
II şi nepotul lui Antiochus II şi Laodice, l-a succedat pe fratele său mai mare
Alexandru Seleucos în Soter în urma asasinării acestuia în anul 223. În timp
cea slăbit S Siriei şi Palestina, în anul 217 a fost învins la Raphia de către
Ptolomeus IV Philopator, regele Egiptului, dar o victorie la Panion (Cezarea
lui Filip, în NT) în anul 198 î.Cr. i-a dat stăpânirea asupra acestor regiuni
care făcuseră parte din imperiul Ptolomeilor. După ce a înăbuşit două revolte
interne, a condus o armată victorioasă înspre E până în Bactria, ca să
recucerească vechiul Imperiu Seleucid; din această cauză a fost numit de greci
„cel Mare" când şi-a asumat titlul achaemenid de „Mare Rege".
Campaniile din Asia Mică şi Grecia au avut ca rezultat înfrângeri succesive în
faţa Romei, culminând cu bătălia de la Magnesia (189) şi tratatul de la Apamea,
care a urmat după bătălie şi prin care a cedat Romei toată Asia Mică la N şi V
de Munţii Taurus. În 187 a murit şi a fost succedat de fiul său Seleucos IV
Philopator.
Antiochus IV, fiul cel mai tânăr al lui Antiochus III şi Laodice III, l-a succedat pe fratele său Seleucos IV în anul 175. Până în 170/169 a domnit împreună cu nepotul său Antiochus, fiul cel mai tânăr al lui Seleucos, care a fost omorât de Andronicus în absenţa lui Antiochus. Andomicus a aranjat de asemenea asasinarea lui Onias III, marele preot destituit pe nedrept, şi a fost el însuşi răsplătit cu execuţia (2 Macabei 4:32-38). În timpul domniei sale au existat multe intrigi între Iason şi Menelaus (Menelau), pentru ocuparea funcţiei de mare preot; datorită purtării lor nepotrivite Antiochus a vizitat Ierusalimul în 169 şi a insistat să intre în Sfânta sfintelor, şi a luat de la templu vase de aur şi de argint. Presiunea din partea Egiptului l-a convins de necesitatea de a eleniza Palestina şi măsurile luate împotriva vechii religii au avut ca rezultat încetarea jertfelor la Templu şi ridicarea unui altar grec în locul celui vechi, în 25 decembrie 167. Revolta condusă de Matatia, din familia Hashmon, şi cei cinci fii ai săi, a dus la reconsacrarea templului trei ani mai târziu. Antiochus, care pe monede din anii de pe urmă ai domniei sale s-a numit pe sine (Theos) (Epiphanes), „(dumnezeu) arătat oamenilor", a murit în timpul campaniei din Media, în 164.
Antiochus V Eupator, fiul lui Epiphanes şi Laodice, a fost
omorât de armată în anul 162, în urma sosirii în Siria a vărului său Demetrius
I Soter (Dimitrie), fiul mai tânăr al lui Seleucus IV, succesorul legitim al
lui Epiphanes.
Antiochus IV Epiphanes Dionysus, fiul minor al
pretendentului la tron Alexandru Balas (a domnit între 150-145), a fost
întronat de către Diodotus (Tryphon) (Diodot) în 143, detronat de el în 142 şi
apoi omorât tot de Diodotus în 138.
Antiochus VII Sidetes, fiul lui Demetrius I Soter, l-a
detronat pe Tryphon (Trifon) în 139 şi a domnit până în 130/129. După decretul
dat pentru evrei (1 Macabei 15:1-9), prin care le-a permis pentru prima dată să
emită monedă proprie, în anul 134 a invadat şi a supus Iudea, acordând
locuitorilor libertate religioasă.
Restul istoriei dinastiei este o rivalitate constantă pentru
tron. Antiochus VIII Grypus (nepotul lui Sidetes) a domnit între 125 şi 115,
când a fost expulzat de Antiochus IX Philopator (Cyzicenus), fiul mamei lui
Grypus, Cleopatra Thea şi Sidetes. Grypus s-a întors în 111 şi a recucerit tot
regatul cu excepţia provinciei Coele-Siria, pe care Cyzicenus a condus-o până
la moartea sa în anul 95. Grypus a murit în anul 96 şi printre pretendenţii la
tron care au purtat acest nume au fost doi fii ai lui Grypus (Antiochus XI
Epiphanes Philadelphia şi Antiochus XII Dionysus), cât şi un fiu şi un nepot al
lui Cyzicenus (Antiochus X Eusebes Philopator şi Antiochus XIII Asiaticus).
Ultimul dintre aceştia a domnit între 69 şi 65 şi a fost ultimul dintre regii
Seleucizi; în anul 64 Pompei a anexat provincia Siria la Imperiul Roman.
BIBLIOGRAFIE
CAH, 6-9, passim; J. Bright, History of Israel,
cap. 11-12- D. J. Wiseman în Iraq 16, 1954, p. 202-211.
D.H.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu