amin
AMIN în ebr. amen,
„cu siguranţă, cu adevărat", derivă de la o rădăcină care înseamnă „a fi
ferm, statornic, demn de încredere" - cf. emuna,
„credincioşie", emet, „adevăr". Este folosită în VT ca o
formulă liturgică prin care adunarea sau persoanele individuale acceptă atât
valabilitatea unui jurământ sau unui blestem, cât şi consecinţele (Numeri 5:22;
Deuteronom 27:15 ş.urm.); Neemia 5:13; Ieremia 11:5). A fost de asemenea răspunsul
la o benedicţie (1 Cronici 16:36; Neemia 8:6), şi este indus în doxologiile cu
care se încheie cele patru cărţi de Psalmi (Psalmul 41:13; 72:19; 89:52;
106:48). Este folosit în răspunsul ironic al lui Ieremia la profeţia lui Anania
că exilul va fi de scurtă durată (Ieremia 28:6); este folosit de asemenea în
răspunsul lui Benaia când acceptă porunca lui David de a-l încorona pe Solomon
ca rege (1 Împăraţi 1:36). În amândouă cazurile, termenul constituie
introducerea la o rugăciune ca Dumnezeu să binecuvânteze afirmaţia precedentă.
Legătura pe care o are atât cu binecuvântările cât şi cu blestemurile este o
explicaţie suficientă pentru descrierea lui Dumnezeu ca „Dumnezeul
adevărului" (lit. „Dumnezeul amin") în Isaia 65:16. În afara VT, cuvântul
este folosit într-un document din secolul al 7-lea î.Cr., ca introducere a unui
jurământ în care se declară nevinovăţia: „Amin, eu sunt nevinovat..."
În vremea NT, cuvântul era folosit cu regularitate la
sfârşitul rugăciunilor şi a doxologiilor şi este un răspuns aşteptat de la cei
care participă la închinăciunea publică (1 Corinteni 14:16). Felul în care
Cristos a folosit cuvântul în expresii cum este „Amin, vă spun"
(„Adevărat, adevărat vă spun") probabil că îi este specific şi nu există
nici o dovadă că apostolii ar fi urmat exemplul Lui; expresia lui Cristos a
conferit cuvintelor Sale o autoritate mesianică distinctă. De aici rezultă
asocierea termenului cu promisiunile lui Dumnezeu, împlinite în mod unic în El
(2 Corinteni 1:20) şi faptul că I se atribuie titlul „Amin" (Apocalipsa
3:14),
BIBLIOGRAFIE
H. Bietenhard, NIDNTT 1, p. 97-99; S. Talmon, Textus
7, 1969, p. 124-129.
J.B.Tr.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu