amin



AMIN în ebr. amen, „cu siguranţă, cu adevărat", derivă de la o rădăcină care înseamnă „a fi ferm, statornic, demn de încredere" - cf. emuna, „credincioşie", emet, „adevăr". Este folosită în VT ca o formulă liturgică prin care adunarea sau persoanele individuale acceptă atât valabilitatea unui jurământ sau unui blestem, cât şi consecinţele (Numeri 5:22; Deuteronom 27:15 ş.urm.); Neemia 5:13; Ieremia 11:5). A fost de asemenea răspunsul la o benedicţie (1 Cronici 16:36; Neemia 8:6), şi este indus în doxologiile cu care se încheie cele patru cărţi de Psalmi (Psalmul 41:13; 72:19; 89:52; 106:48). Este folosit în răspunsul ironic al lui Ieremia la profeţia lui Anania că exilul va fi de scurtă durată (Ieremia 28:6); este folosit de asemenea în răspunsul lui Benaia când acceptă porunca lui David de a-l încorona pe Solomon ca rege (1 Împăraţi 1:36). În amândouă cazurile, termenul constituie introducerea la o rugăciune ca Dumnezeu să binecuvânteze afirmaţia precedentă. Legătura pe care o are atât cu binecuvântările cât şi cu blestemurile este o explicaţie suficientă pentru descrierea lui Dumnezeu ca „Dumnezeul adevărului" (lit. „Dumnezeul amin") în Isaia 65:16. În afara VT, cuvântul este folosit într-un document din secolul al 7-lea î.Cr., ca introducere a unui jurământ în care se declară nevinovăţia: „Amin, eu sunt nevinovat..."

În vremea NT, cuvântul era folosit cu regularitate la sfârşitul rugăciunilor şi a doxologiilor şi este un răspuns aşteptat de la cei care participă la închinăciunea publică (1 Corinteni 14:16). Felul în care Cristos a folosit cuvântul în expresii cum este „Amin, vă spun" („Adevărat, adevărat vă spun") probabil că îi este specific şi nu există nici o dovadă că apostolii ar fi urmat exemplul Lui; expresia lui Cristos a conferit cuvintelor Sale o autoritate mesianică distinctă. De aici rezultă asocierea termenului cu promisiunile lui Dumnezeu, împlinite în mod unic în El (2 Corinteni 1:20) şi faptul că I se atribuie titlul „Amin" (Apocalipsa 3:14),

BIBLIOGRAFIE
H. Bietenhard, NIDNTT 1, p. 97-99; S. Talmon, Textus 7, 1969, p. 124-129.

J.B.Tr.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: