altar


ALTAR

1. În Vechiul Testament

Cu excepţia a patru cazuri, cuvântul „altar" care apare în VT, este cuvântul evreiesc mizbeah, care înseamnă „loc de jertfă" (de la zabah „a junghia jertfa"), şi în unul dintre celelalte cazuri (Ezra 7:17) este echivalentul aramaic madbah. În timp ce etimologia termenului include junghierea, folosirea termenului nu este întotdeauna atât de limitată, fiind aplicat şi la altarul pentru arderea tămâiei (Exod 30:1).

a. Patriarhii

Patriarhii şi-au construit propriile lor altare şi au adus jertfe pe ele fără să folosească preoţi. Noe a construit un altar după potop şi a adus arderi de tot pe el (Geneza 8:20). Avraam a construit altare pentru Iahve la Sihem, între Betel şi Ai, la Hebron şi pe Moria, unde a adus ca jertfă un berbec în locul lui Isaac (Geneza 12:6-8; 13:18; 22:9). Isaac a ridicat un altar la Beer-Şeba (Geneza 26:25), Iacov la Sihem şi Betel (Geneza 33:20; 35:1-7), iar Moise la Refidim după victoria israeliţilor asupra lui Amalec (Exod 17:15). Este evident că altarele au fost ridicate în principal pentru a comemora un eveniment în care persoana respectivă a avut de-a face cu Dumnezeu. Nu ne sunt date informaţii cu privire la construcţia lor, dar este logic să presupunem că ele au fost de acelaşi tip ca şi altarele prescrise mai târziu în Legea mozaică, (vezi punctul d de mai jos).

b. Altare preisraelite în Palestina  

La începutul explorării arheologice a Palestinei, multe obiecte care astăzi se ştie că sunt instalaţii casnice, agricole sau industriale, erau considerate în mod obişnuit ca fiind altare. Cu toate acestea au fost descoperite altare adevărate în câteva locuri, altare ce provin din anumite perioade. La Ai, d-na J. Marquet-Krause a descoperit un templu mic din prima parte a epocii bronzului, iar lângă unul dintre pereţi era un altar din pietre prinse între ele cu mortar, pe care au fost aduse jertfe de animale şi mâncare. La jumătatea epocii bronzului, la *Meghido (nivelul XV) au fost găsite două temple care conţineau altare dreptunghiulare, unul din cărămizi de lut şi celălalt din pietre calcaroase legate între ele cu mortar. Temple din ultima parte a epocii bronzului conţinând altare similare au fost găsite la Lachiş, Bet-Şean şi Haţor. În nivelele din această perioadă la Haţor a fost descoperit un bloc mare de piatră cioplită, cu două bazine săpate în el, probabil pentru a aduna sângele animalelor jertfite. La Meghido şi Naharieh au fost descoperite platforme mari de piatră, dar acestea pot fi clasificate mai degrabă ca *„înălţimi" decât ca adevărate altare.

La Meghido au fost găsite o serie de altare de piatră cioplită, cu patru coame în colţuri, datând din perioada cuceririi. Dacă judecăm după mărimea lor redusă (cel mai mare dintre ele de aprox. 70 cm înălţime), probabil că aceste altare au fost folosite pentru arderea de mirodenii. Numeroase altare de lut care se poate să fi fost folosite pentru arderea de tămâie au fost descoperite în locuri cum sunt Meghido, Bet-Şean şi Lachiş, din nivelele corespunzând epocii bronzului şi a fierului.

Prin urmare, altarele erau folosite de canaaniţi în Ţara Promisă şi acest fapt explică reglementările stricte cu privire la altare în revelaţia de pe Muntele Sinai. Faptul că altarele nu au fost limitate la Palestina este dovedit de descoperirile făcute în locuri cum sunt: Eridu, Ur, Kafagiah şi Asur în Mesopotamia, şi din această perspectivă poate fi înţeles şi episodul în care Balaam a ridicat şapte altare la Chiriat-Huţot (Numeri 23) şi a jertfit berbeci pe ele.

c. Altarele din Cortul Întânirii

La Sinai Dumnezeu i-a revelat lui Moise dimensiunile pentru două altare care trebuiau să fie folosite în *Cortul întâlnirii: altarul pentru arderea de tot  şi altarul tămâierii .

d. Altare clădite

În Exod 20:24-26, Dumnezeu i-a spus lui Moise să poruncească poporului să facă un altar din lut (mizbah adama) sau din pietre (necioplite) (mizbah abanim), pe care să sacrifice jertfele lor. Altarul trebuia făcut fără trepte, aşa încât „goliciunea" celui ce aducea jertfa să nu fie descoperită. Forma acestui pasaj, în care Dumnezeu îi porunceşte lui Moise să transmită aceste instrucţiuni poporului, sugerează că, la fel ca şi Cele Zece Porunci de la începutul capitolului, porunca era adresată fiecărui israelit în parte, şi nu doar lui Moise, ca reprezentant al lor - aşa cum este cazul în Exod 27. Se poate ca după prevederile acestei porunci laicilor li s-a permis să facă ei înşişi acest lucru, şi probabil că acest fapt a fost avut în vedere când Iosua a clădit altare pe Mt. Ebal (Iosua 8:30-31; cf. Deuteronom 27:5), când Ghedeon a clădit un altar la Ofra (Judecători 6:24-26), când David a clădit un altar în aria de treierat a lui Aravna (2 Samuel 24:18-25), când Ilie a clădit un altar pe Mt. Carmel (1 Împăraţi 18), şi tot prin această prismă trebuie privite întâmplările descrise în Iosua 22:10-34 şi 1 Samuel 20:6, 29 (cf. Exod 24:4).

e. Templul lui Solomon

Când Solomon a construit *Templul, deşi a fost influenţat de asociaţii săi fenicieni, el a căutat să urmeze planul de bază al cortului întâlnirii şi al curţilor acestuia. Deşi David clădise deja un altar pentru arderile de tot  (2 Samuel 24:25), Solomon probabil că a construit unul nou, aşa cum este arătat la 1 Împăraţi 8:22,54, 64 şi 9:25 (altarul nu este menţionat în descrierea principală din 1 Împăraţi 6-7). Altare din această perioadă au fost găsite în săpăturile arheologice (perioada IAII) de la Arad, unde în curtea templului se afla un altar pentru arderile de tot, făcut din cărămidă şi din lut (cf. Exod 20:25), lung şi lat de 5 coţi (2,5 m), la fel ca şi cel din cortul întâlnirii (Exod 17:1; cf. 2 Cronici 6:13). Două altare pentru tămâiere, confecţionate din piatră, cu adâncituri în partea de sus, au fost găsite pe o treaptă care ducea la „sfânta sfintelor". Alte altare pentru tămâiere, datând din perioada israelită, au fost descoperite la Beer-Şeba, etc.

f. Altare false

Altare interzise de Legea mozaică erau folosite atât în Israel cât şi în Iuda, aşa cum se vede în condamnarea rostită de profeţi (Amos 3:14; Osea 8:11), în descrierea păcatelor lui Ieroboam în 1 Împăraţi 12:28-33, cât şi în descoperirile arheologice .

g. Vedenia lui Ezechiel

În timpul Exilului, Ezechiel a avut o vedenie a Israelului restaurat şi a Templului rezidit (Ezechiel 40-44) şi, în timp ce nu este menţionat nici un altar pentru tămâiere, altarul pentru arderea de tot este descris în detaliu (43:13-17). Era alcătuit din trei trepte, ajungând la o înălţime de 11 coţi şi având o bază pătrată de 18 coţi. Forma lui amintea de ziguratele babiloniene şi această impresie era întărită de numele date unor părţi componente. Baza, heq ha ‘areş (Ezechiel 43:14, „temelia de pe pământ", literal „s\nul pământului") ne aduce aminte de termenul acadian irat irşiti, având acelaşi înţeles, iar termenii har ‘el şi ari’el, traduşi „altar" în v. 15-16, pot fi forme ebraice ale cuvântului acadian arallu, un nume al lumii spiritelor subpământene, care avea înţelesul secundar „muntele zeilor". Asemenea împrumuturi din vocabularul babilonian, independente de sensul lor etimologic, sunt normale după un exil îndelungat în Babilonia. La altar se urca pe nişte trepte iar în cele patru colţuri el avea coame.

h. Templul al doilea

Când a fost reconstruit Templul, după întoarcerea din Exil, se presupune că a fost dotat cu altare. La acestea se face referire în scrierile lui Josephus (Contra Apionem 1.198)şi în Scrisoarea lui Aristeas, dar afirmaţiile lor despre această perioadă trebuie primite cu rezerve. În 169 î.Cr. Antiochus Epiphanes a scos „altarul de aur" (1 Macabei 1:21) şi 2 ani mai târziu el a aşezat deasupra altarului arderilor de tot o „urâciune" (1 Macabei 1:54), probabil un chip al lui Zeus. Macabeii au construit un altar nou şi au restaurat altarul tămâierii (1 Macabei 4:44-49) şi probabil că acestea au continuat să fie folosite atunci când Irod a mărit *Templul, în ultima parte a secolului 1 î.Cr. Pe vremea lui altarul pentru arderile de tot era făcut dintr-un morman de pietre necioplite şi pentru a ajunge la el trebuia să urci pe o rampă.

II. În Noul Testament

În NT sunt folosite două cuvinte pentru „altar", cel mai des întâlnit fiind thysiosterion, care este folosit adesea în LXX pentru mizbeah, Cuvântul este folosit pentru altarul pe care Avraam l-a pregătit ca să-l jertfească pe Isaac (Iacov 2:21), pentru altarul pentru arderile de tot din Templu (Matei 5:23-24; 23:18-20, 35; Luca 11:51; 1 Corinteni 9:13; 10:18; Evrei 7:13; Apocalipsa 11:1) şi pentru altarul tămâierii, nu numai din Templul pământesc (Luca 1:11) ci şi din cel ceresc (Apocalipsa 6:9; 8:5; 9:13; 14:18; 16:7; cf. Romani 11:3; Evrei 13:10). Celălalt cuvânt, bomos este folosit o singură dată (Faptele Apostolilor 17:23). Termenul a fost folosit în LXX atât pentru mizbeah cât şi pentru bama (*ÎNĂLŢIMI), şi a avut înţelesul principal de „loc înalt” („ridicătură").

BIBLIOGRAFIE
R. de Vaux, Ancient Israel. Its Life and Institutions, 1961, p. 406-414, 546; B. F. Westcott, The Epistle to the Hebrews, 1889, p. 453 ş.urm.; A. Edersheim, The Temple, Its Ministry and Services as they were at the Time of Jesus Christ, 1874, p. 32-33.

T.C.M.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: