Alexandria



ALEXANDRIA

I. Cetatea

a. Aşezarea

Un mare port maritim pe coasta de NV a Deltei Egiptului, pe istmul îngust dintre mare şi Lacul Mareotis. A fost întemeiat între anul 332 î.Cr. de către Alexandru Macedon  (Cel Mare) şi a primit numele de la el. O mică aşezare egipteană, Rakotis, a fost singura precursoare în acel loc şi a fost absorbită în partea de vest a noului oraş; în jargonul egiptean (exemplificat de manuscrisul Coptic, câteva secole mai târziu), numele Rakotis a fost folosit pentru întreaga Alexandrie. Se pare că oraşul a fost construit după un plan în care străzile se încrucişau şi formau insule; dar, întrucât rămăşiţele oraşului antic sunt îngropate sub oraşul modern şi nu pot fi dezgropate, orice reconstituire a planului şi aşezării clădirilor importante trebuie să se bazeze în cea mai mare măsură pe referiri literare nu prea precise şi, prin urmare, nu pot fi exacte. Abia în vremea lui Ptolomeu II (285-246 î.Cr.) a ajuns Alexandria să atingă splendorile arhitecturale pentru care este atât de faimoasă în scrierile autorilor de mai târziu. Între ţărm şi Insula Pharos se întindea un drum de legătură, „Heptastadion" („şapte stadii", lung de 1.300 m.); acesta despărţea zona de ancorare într-o parte de vest a portului şi o parte de est numită şi Marele Port, a cărui intrare era dominată de turnul farului din Pharos . Acolo se afla şi portul regal care era flancat la E de palatul regal. Cetatea se întindea în partea de S a ţărmului, pe toată lungimea lui până la Lacul Mareotis.

b. Populaţia

De la bun jnceput Alexandria a fost un oraş cosrnopolitan. În afară de cetăţenii ei greci şi de o comunitate numeroasă de emigranţi greci săraci, exista o comunitate evreiască considerabilă (cf. mai târziu, Faptele Apostolilor 6:9; 18:24) condusă de un etnarh propriu şi având un cartier propriu (deşi comunitatea nu a fost limitată la acest cartier până în anul 38 d.Cr), şi un număr mare de locuitori egipteni băştinaşi, în special în districtul Rakotis din vest. În Rakotis se afla Serapeum, templul zeităţii egiptiano-eleniste Sarapis, al cărei cult a fost promovat în special de către  Ptolomeu I, probabil pentru a servi ca o punte de legătură între greci şi egipteni (Sir H.I. Bell).

c. Rolul oraşului

Din punct de vedere politic, Alexandria a devenit capitala Egiptului sub *Ptolomei, regii greco-macedonieni ai Egiptului, 323-39 î.Cr. Sub conducerea primilor regi din această dinastie, Alexandria a devenit cel mai important oraş elenist din zilele acelea. Alexandria a continuat să fie capitala administrativă a Egiptului şi în timpul Imperiului Roman şi în epoca bizantină. Alexandria a fost centrul bancar al întregului Egipt, un oraş activ în domeniul manufacturier (pânză, sticlă, papirus etc.) şi un port înfloritor. Era un punct de tranzit pentru produsele exotice din Arabia, India şi Orient, şi de aici au navigat în vremurile romane corăbii mari cu grâne (cf. Faptele Apostolilor 27:6; 28:11) ca să ducă grâu ieftin pentru plebea romană. În fine, Alexandria a devenit curând şi a rămas multă vreme o cetate strălucitoare a culturii. Din perioada domniei lui  Ptolomeu I (323-285 î.Cr.) sau Ptolomeu II (285-246 î.d.Cr) datează „Muzeum", unde învăţaţii cercetau şi predau artele şi ştiinţa, cât şi Biblioteca care a ajuns să conţină mii de lucrări în multe zeci de mii de suluri de papirus .

II. Iudaism şi Creştinism

Comunitatea evreiască foarte numeroasă din Alexandria a fost concentrată în sectorul de est, dar locurile de închinare se aflau pretutindeni în oraş. (Filo, Legatio ad Gaium 132). O sinagogă faimoasă, decorată în mod magnific, era atât de mare încât trebuiau folosite steaguri ca să dea semnalul de Amin (TB Sukkah 51b, citat în BC 1, p. 152 ş.urm.). În afară de aceasta, Alexandria a fost un centru intelectual şi literar al evreilor din Diaspora. Aici a fost produs VT în limba greacă, Septuaginta (*TEXTE ŞI TRADUCERI), şi de aici au provenit lucrări cum sunt Cartea înţelepciunii (*APOCRIFE), prezentând modificările platonice ale ideilor din VT şi interesul grecilor pentru cosmologie şi imortalitate. A fost oraşul natal al lui *Filo, probabil primul savant de seamă care a folosit materialul biblic ca material filozofic - deşi „scopul lui nu este să investigheze ci să armonizeze" (Bigg, p. 32) - şi primul exponent important al exegezei alegorice a Scripturii. Oricare ar fi deficienţele încercării de sinteză a Atenei şi Ierusalimului (adică, a credinţei iudaice şi a filozofiei greceşti, n.tr.) făcută de evreii din Alexandria (şi unele rezultate au fost nişte enormităţi), scrierile care ne-au rămas depun mărturie despre vigoarea intelectuală, preocuparea misionară şi seriozitatea profundă cu privire la Scripturi, în ciuda abaterilor îndrăzneţe de la formele tradiţionale.

Aceste aspecte au avut o influenţă considerabilă asupra creştinismului grec din primul secol.

Este semnificativ faptul că predicatorul foarte elocvent *Apolo, care a devenit o persoană importantă în biserica apostolică, era un evreu din Alexandria bun cunoscător al Scripturii (Faptele Apostolilor 18:24). Deoarece Epistola către evrei foloseşte terminologia atât de îndrăgită la Alexandria şi datorită folosirii sale caracteristice a Vechiului Testament, a fost asociată cu Apolo sau cel puţin cu un cadru alexandrin; la fel au fost asociate şi alte cărţi din noul Testament dar pe baza unor motive mai puţin întemeiate (J. N. Sanders The Fourth Gospel în The Early Church, 1943; S. G. F. Brandon, The Fall of Jerusalim and the Christian Church, 1951). Cu excepţia unor tradiţii cu puţină credibilitate despre lucrarea evanghelistului Marcu (care este posibil să fi avut de a face iniţial cu primirea evangheliei sale în Alexandria), originea şi istoria bisericii din Alexandria sunt complet necunoscute (*AFRICA).

S-a sugerat că iudaismul alexandrin a înlăturat speranţa mesianică prin abordarea filozofică a credinţei încât propovăduirea creştină primară a progresat încet aici. Nu există dovezi suficiente pentru a verifica această ipoteză. Nu încape îndoială că atunci când creştinismul din Alexandria a ajuns la dezvoltare plenară a fost în mod vădit moştenitorul iudaismului alexandrin. Zelul misionar, apologetica filozofică, exegeza alegorică, folosirea comentariului biblic şi pasiunea pentru sinteza intelectuală care duce uneori doctrina la dezastru, sunt trăsături comune pentru creştinismul alexandrin şi pentru iudaismul creştin. Există legături, necunoscute în prezent, între Filo şi Clement din Alexandria; nu facem o afirmaţie prea îndrăzneaţă dacă spunem că acestei legături se datorează convertirea la Cristos a unui număr substanţial de evrei sau adepţi ai lor din Alexandria în perioada apostolică sau post-apostolică.

BIBLIOGRAFIE
Pentru o prezentare a cadrului istoric şi cultural din Alexandria, pentru cultura ptolomaică şi bizantină, vezi respectiv CAH 7, 1928, cap. IV, secţ. VII, p. 142-148, şi cap. VIII-XI, p. 249-311, şi ibid., 12, 1939, cap. MV, secţ. i, p. 176-492. O lucrare utilă şi compactă, cu referiri la ruinele de astăzi ale oraşului este cartea lui E. Breccia, Alexandrea ad Aegyptum, A Guide..., 1922. O lucrare populară despre istoria şi viaţa din Alexandria antică este cartea lui H.T. Davis, Alexandria, the Golden City, 2 vol., 1957. Un studiu excelent al păgânismului, al iudaismului, al naşterii şi al triumfului creştinităţii în Egipt, în general, şi de asemenea în Alexandria, ni-l oferă Sir Harold Idris Bell în cartea Cults and Creeds în Graeco-Roman Egypt, 1953. Cu privire la legătura dintre Alexandria şi creştinism, vezi de asemenea J. M. Creed în S.R.K. Glanville (ed), The Legacy of Egipt, 1942, pp. 300-316.

A.F. Shore, în The Legacy of Egypt, 1971, p. 300-398, editată de J .R. Hanis; C. Bigg, The Christian Platonists of Alexandria, 1913; J.E.L. Oulton şi H. Chadwick, Alexandrian Christianity 1954; L.W. Barnard, „St. Mark and Alexandria", HTR 57, 1964, p. 145-150.

A.F.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: