Aleluia



ALELUIA. Acest cuvânt este o transliterare a strigătului liturgic ebr. halleluyah, „lăudaţi-L pe Iah", forma prescurtată de la Iahve" (vezi *DUMNEZEU, NUMELE LUI), şi este întâlnit de 24 de ori în Psaltire. Deşi este doar o variantă dintre mai multe strigăte de laudă, faptul că se găseşte întotdeauna la începutul sau la sfârşitul psalmilor (cu o singură excepţie, Psalmul 135:3) şi că toţi aceşti psalmi sunt anonimi şi, probabil, mai târzii, sugerează că a devenit o strigare de laudă obişnuită în închinarea la Templu după exil.

Psalmii în care este întâlnită pot fi împărţiţi în mai multe grupe: (1) Psalmul 104-105 (la sfârşit), 106 (la început şi la sfârşit, ultimul psalm făcând parte din doxologia la Cartea a Patra a Psaltirii). (2) Psalmul 111-113 (la început), 115-117 (la sfârşit); LXX probabil că pune în mod corect repetiţia de la sfârşitul Psalmul 113 la începutul Psalmul 114, completând în felul acesta seria. (3) Psalmul 135, la început şi la sfârşit, dar LXX plasează în mod corect ultimul „Aleluia" la începutul Psalmul 136. (4) Psalmul 146-150, la începutul şi la sfârşitul fiecărui psalm.

Din NT („Aleluia", Apocalipsa 19:1, 3-4, 6), strigarea a fost preluată în închinarea creştină. Majoritatea psalmilor care conţin strigătul Aleluia au un rol special în închinarea din sinagogă. Psalmul 113-118, Halelul egiptean, sunt cântaţi la sărbătoarea *Paştelor, *Cincizecimii, *Corturilor şi *Dedicării; la Paşte Psalmul 113-114 sunt cântaţi înainte de masă, Psalmul 115-118 după al treilea pahar (cf. Marcu 14:26). Psalmul 135-136 sunt cântaţi în Sabat, iar Halelul Mare (Psalmul 146-150) şi Psalmul 145 sunt cântaţi la serviciile de dimineaţă.

H.L.E.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: