Alalah
ALALAH. (în acad.
huriană a-la-la-ah; în egipt ‘irrh). Capitala unui oraş-stat de
pe râul Orontes în câmpia Amq din N Siriei, de unde 468 de texte din Nivelele
VII (cca. 1900-1750 î.Cr.) şi IV (cca. 1500-1470 î.Cr.) furnizează detalii care
pot fi comparate cu perioada patriarhală din Geneza (vezi şi *EBLA, *MARI,
*UGARIT). Locul de la Tell (Atsana) (în turc. Acana) a fost excavat de
Sir Leonard Wooley, care în 1937-39 şi 1946-49 a dezgropat 16 nivele diferite
de ocupare între cca. 3100 î.Cr. (XVI) şi cca. 1200 î.Cr. (I) cu afinităţi faţă
de Palestina şi Mesopotamia.
Cele 172 de texte de la palatul Yarimlim (VII) au fost în
principal contracte şi liste de raţii alimentare. Cetatea a fost stăpânită de o
familie semitică din V care stăpânea Aleppo (Halab), oraş al cărei guvernator
Abba’el (sau Abban) a suprimat o revoltă la Irrid, în apropiere de Carchemiş
şi, în cca. 1720, a dat cetatea Alalah fratelui său Yarimlim (AT 1). Textul
acestui tratat-legământ vechi, şi înţelegerile care-l însoţesc, descriu
situaţia istorică, stipulaţiile, mărturiile şi blestemurile divine, ca în
formulele de *legământ de mai târziu. Un document separat, scris de acelaşi
scrib înşiră obligaţiile religioase (AT 126). Yarimlim a lăsat cetatea fiului
său, printr-un testament (AT 6) atestat de oficiali ai statului, probabil
pentru a evita rivalităţi în urma morţii sale (cf. 1 Împăraţi 1:17-36). Cu
toate acestea, un alt fiu, Irkabtum, a reuşit să facă pace cu triburile seminomade
Hapiru (*EVREU, *AVRAAM). Cetatea a căzut în mâinile regelui hitit Mursilis I
când acesta a cucerit Aleppo (cca. 1600 î.Cr.).
După o perioadă (V), Idrimi, fiul cel mai tânăr al regelui
din Aleppo, a fost exilat, aşa cum spune el în autobiografia sa, înscrisă ca un
monolog pe statuia sa. După ce a locuit timp de 7 ani printre cei din tribul
Hapiru în Canaan, el a primit confirmarea divină pentru a organiza o operaţie
amfibie ca să recucerească cetatea Mukish. El a intrat din nou în capitala sa
Alalah în aclamaţiile poporului, a fost făcut rege şi a construit un palat şi
un templu cu prăzile luate în război (cca 1470 î.Cr.). Această naraţiune a fost
comparată cu experienţele lui David (1 Samuel 22:3 ş.urm.). Idrimi a făcut
tratate cu ţările vecine, reglementând extrădarea sclavilor fugari (AT 3, ANET.
p. 532). În mod asemănător, Şimei a intrat în teritoriul filistean ca să caute
doi sclavi fugari, iar Achiş din Gat i-a dat înapoi la cererea lui Şimei (1
Împăraţi 2:39-40). De aici se poate subînţelege un tratat de acelaşi tip, poate
între Solomon şi Gat, ca urmare a şederii lui David acolo (1 Samuel 27:5
ş.urm.). Faptul acesta aruncă lumină asupra prevederii care interzicea
extrădarea fugarilor evrei, în Deuteronom 23:15-16 (IEJ 5, 1955, p. 65-72). Un alt
tratat îi obliga pe bătrânii cetăţii să înapoieze fugarii (AT 2, ANET, p. 531
ş.urm.; Deuteronom 23:15-16). Alalah a ajuns mai târziu sub stăpânirea hitită
(Nivelul III), la fel cum anterior fusese stăpânită de triburi din NE, în
secolele 19-20 î.Cr. Nu avem nici un motiv să nu credem că *hitiţii se poate să
fi locuit în S Palestinei în zilele lui Avraam (Geneza 23:5-7; JTVI, 1956, p.
124). Cetatea Alalah a fost distrusă în cele din urmă de „Oamenii mării",
probabil cei aliaţi cu *filistenii.
Interesul principal pe care-l prezintă aceste texte pentru
VT stă în compararea obiceiurilor şi a limbajului cu naraţiunile din Geneza. În
contractele de căsătorie (AT 91-94), mireasa era „cerută" de la viitorul
socru (cf. Geneza 29:18), iar mireasa primea daruri de peţire (AT 17). Unele
contracte prevăd că dacă soţia nu năştea un fiu în timp de 7 ani, soţul putea
să trăiască cu o concubină (cf. Geneza 29:18-21); cu toate acestea, dacă prima
soţie naşte mai târziu un fiu, acesta este socotit întâiul născut (AT 92; cf.
Geneza 21:10).
Regele a deţinut control legal şi economic ferm asupra cetăţenilor din toate clasele sociale, inclusiv războinicii de elită maryanu (care aveau şi obligaţii religioase, AT 15), asupra oamenilor liberi şi asupra celor semi-liberi de la sate, între care erau trecuţi hupsu) (hopsi), Deuteronom 15:12-18).
Unii oameni erau obligaţi să-şi plătească datoriile prin
muncă, mergând la palat ca „să locuiască în casa regelui" (AT 18-27, 32;
cf. Psalmul 23:6). Sclavii nu erau numeroşi şi puteau fi primiţi ca prizonieri
de război sau ca dar (AT 224). Ei valorau mulţi bani şi unele contracte
includeau clauze care nu permiteau eliberarea sclavilor în cazul unor amnistii
regale (AT 65). Corvoada (munca forţată) era impusă la Alalah, la fel ca în
Israelul de mai târziu (AT 246; Iosua 17:13). Samuel probabil că s-a gândit la
toate aceste lucruri când israeliţii au cerut un rege (1 Samuel 8).
Un alt obicei care ar putea ilustra practici biblice este
schimbul de sate pentru a menţine graniţele politice de-a lungul unor graniţe
naturale uşor de apărat. Lucrul acesta poate fi reflectat în faptul că Solomon
a „dăruit" 20 de sate lui Hiram, regele Tirului, şi a primit în schimb
lemn şi aur (1 Împăraţi 9:10-14; JBL 79, 1960, p. 59-60). Ceremoniile de
sigilare a tratatelor includeau sacrificarea de oi şi participanţii declarau:
„Dacă voi lua vreodată înapoi ceea ce am dat...", lăsând să se înţeleagă
„fie ca zeii să-mi ia viaţa", o idee simuară cu cea din jurămintele din VT
(de ex. 1 Samuel 3:17). În unele contracte erau date haine ca o plată
suplimentară, aşa cum întâlnim mai târziu în Siria, potrivit cu 2 Împăraţi
5:5-27. Este posibil ca Ahab să fi încercat să-şi justifice acţiunea de
confiscare a proprietăţii lui Nabot (1 Împăraţi 21:15) pe baza obiceiului
potrivit căruia proprietatea cuiva care se răzvrătea împotriva regelui era
luată de rege după executarea răufăcătorului (AT 17, ANET, p. 546, no. 15).
Folosirea termenului mistannu, „echivalent" (AT 3, ANET, p. 532),
în documentele de eliberare a sclavilor (cf. misneh, Deuteronom 15:18)
contrazice textul din Ieremia 16:18 care-l „stigmatizează pe Dumnezeu ca fiind
nerezonabil şi nedrept" (HUCA 29, 1958, p. 125 ş.urm.).
Amestecul de populaţii semite şi huriane în regiunea aceea
încă din vremuri vechi (VII) oferă paralele huriane (*HORIT) semnificative
pentru nume cum sunt Ana, Oholibama, Alva, Aia, Dişon, Eter (Geneza 36), Ana şi
Şamgar (Judecători 3:31), Toi (2 Samuel 8:9), Aghe (2 Samuel 23:11), Eliahba (2
Samuel 23:32) (JTVI 82, 1950, p. 6).
BIBLIOGRAFIE
C. L. Wooley, A Forgotten Kingdom, 1953; Alalakh,
1955; D. J. Wiseman, The Alalakh Tablets, 1953 (=AT); AOTS, 1967, p.
119-135; IBDS, 1976, p. 16-17; Sidney Smith, The Statue of Idrimi, 1949;
cf. ANET, 1969, p. 557-558.
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu