Agar


AGAR. Un nume semitic şi nu egiptean; probabil că Avraam i-a dat femeii acest nume când a plecat din Egipt. Poate însemna „fugă" sau ceva similar, cf. arab. hegira. Agar a fost o sclavă egipteană din casa lui Avraam, servitoarea Sarei; probabil că Avraam a cumpărat-o în timpul vizitei sale în Egipt. Cu trecerea anilor Avraam a simţit tot mai puternic lipsa unui fiu şi a unui moştenitor şi, după războiul cu regii invadatori (Geneza 14), a avut o credinţă mare în promisiunea lui Dumnezeu că va avea într-adevăr un fiu (Geneza 15:2-6). Dar cu trecerea timpului, Avraam şi Sara au avut îndoieli şi au căutat să aibă un moştenitor prin eforturile lor lipsite de aprobarea lui Dumnezeu: potrivit legii obişnuite din perioada aceea (atestată în tăbliţele de la Ur şi Nuzi), Sara, care nu avea copii, l-a îndemnat pe Avraam să aibă un fiu cu slujitoarea sa Agar - şi aşa s-a născut Ismael, fiul sclavei (Geneza 16). În timpul sarcinii, Agar a dispreţuit-o pe Sara care era stearpă şi a fugit în pustie din faţa mâniei Sarei. La fântână Dumnezeu i-a poruncit să se întoarcă la stăpâna ei şi i-a promis urmaşi numeroşi. Fiind copleşită de întâlnirea cu Dumnezeu, Agar a pus izvorului numele „Izvorul celui care trăieşte şi mă vede" (Beer-lahairoi). La vremea rânduită (Geneza 21:1-7) s-a născut fiul promis, Isaac, darul iniţiativei şi harului supranatural al lui Dumnezeu. Ismael, care era pe jumătate sclav, a râs când Isaac a fost înţărcat Isaac; atunci Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam (contrar obiceiurilor din vremea aceea) să o alunge pe Agar şi pe fiul ei (Gordon, BA 3, 1940, p. 3), deoarece urmaşii promisiunii trebuia să descindă din Isaac, iar Dumnezeu avea un alt destin pentru Ismael (Geneza 21:9-14). În pustie cei doi fugari au rămas curând fără apă şi Agar a stat de-o parte ca să nu-l vadă pe Ismael murind. Atunci Dumnezeu i-a arătat un izvor de apă. Ismael a crescut în Paran (în NE Sinaiului) ca vânător cu arcul şi Agar i-a adus o soţie din Egipt, din ţara ei (Geneza 21:15-21).

Două milenii mai târziu, Pavel i-a mustrat pe convertiţii din Galatia pentru că ei căutau o „îndreptăţire" înşelătoare dobândită prin eforturile lor de a respecta prevederile legii, în loc să persevereze în Cristos, prin credinţă (Galateni 3-5). El a folosit ca alegorie povestea lui Agar şi Ismael, Sara şi Isaac. Ismael a fost fiul născut de sclava Agar, printr-un efort omenesc, în mod asemănător, evreii (adică, „Ierusalimul prezent") erau „fiii" legământului de la Sinai (ilustrat de Agar); faptul că ei nu au reuşit să respecte fără greşeală legământul demonstrează puterea păcatului şi zădărnicia încercării de justificare prin eforturi proprii. Isaac a fost fiul unei promisiuni primite prin credinţă, darul harului lui Dumnezeu: Sara a simbolizat legământul promisiunii şi al harului (cf. Geneza 15), iar toţi cei renăscuţi spiritual prin credinţa mântuitoare sunt socotiţi alături de Isaac. La fel cum Isaac a fost adevăratul moştenitor, iar Agar şi Ismael au fost alungaţi, tot aşa Legea, fiind o fază limitată în planul de mântuire al lui Dumnezeu, a fost înlocuită la vremea potrivită de legământul credinţei stabilit în mod definitiv şi etern în Cristos (Galateni 4:21-5:1).

K.A.K.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: