Abba
ABBA. O formă emfatică a cuvântului aramaic care înseamnă „tată". Cuvântul a intrat în limba ebraică şi apare frecvent în TB, unde este folosit când un copil se adresează tatălui său, sau ca o formulă prin care cineva se adresa unui rabin. Termenul comunică atât un sens de intimitate cât şi un sens de respect filial; totuşi, în cercurile evreieşti nu a fost folosit niciodată ca o formulă prin care cineva se putea adresa Celui Atotputernic.
În NT cuvântul apare de 3 ori, fiind transliterat în greacă; în fiecare caz este un vocativ, adresându-I-se lui Dumnezeu, şi termenul grecesc echivalent este adăugat lângă cel ebraic (Marcu 14:36; Romani 8:15; Galateni 4:6). Se pare că expresia ebraico-greacă era obişnuită în biserica de limbă greacă, unde este posibil să fi fost folosită ca o expresie liturgică. (Probabil că în limba aramaică rugăciunea „Tatăl nostru" probabil că în limba aramaică a început cu cuvântul ‘abba.)
Se pare că Isus a fost cel dintâi care a folosit termenul pentru a Se adresa lui Dumnezeu, şi El le-a dat ucenicilor autoritatea să facă acelaşi lucru. Pavel consideră că acest termen este un simbol al adoptării creştinului ca fiu al lui Dumnezeu şi a faptului că este stăpânit de Duhul.
BIBLIOGRAFIE
J. Jeremias, The Central Message of the NT, 1965, p. 9-30; idem., Abba, 1966, p. 1-67; TDNT 1, p. 5 ş.urm.; 5, p. 1006; NIDNTT 1, p. 614 şi urm.
D.F.P.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu