Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Aaron


AARON (în ebr. aharon). Potrivit genealogiei din Exod 6:14 ş.urm., Aaron a fost unul dintre cei doi fii ai lui Amram şi Iochebed (celălalt a fost Moise), al treilea în linia descendenţilor lui Levi (Levi-Chehat-Amram-Aaron); potrivit cu Exod 7:7 el a fost cu 3 ani mai în vârstă decât Moise. Maria, sora lor, a fost mai în vârstă decât amândoi, dacă ea este „sora" lui Moise al cărei nume nu ne este dat în Exod 2:4,7 ş.urm.

Aaron apare prima dată în naraţiunea din Exodul ca şi „Aaron Levitul" care s-a dus să-l întâlnească pe fratele său Moise când acesta din urmă s-a întors în Egipt, după teofania de la rugul care ardea. Datorită elocvenţei sale superioare, el a fost purtătorul de cuvânt al lui Moise pentru israeliţi şi pentru Faraon (Exod 4:14 ş.urm.). În tot cursul carierei sale el a fost în mare măsură un personaj secundar alături de fratele său mai dinamic. În împrejurarea când a acţionat independent de instrucţiunile lui Moise, el a acţionat greşit (Exod 32:1-6). În afară de faptul că a fost purtătorul de cuvânt al lui Moise, el a îndeplinit şi un rol taumaturgic: el a fost cel care a mânuit toiagul care s-a transformat în şarpe şi a înghiţit toiegele-şerpi ale vrăjitorilor egipteni (Exod 7:8 ş.urm.) şi care, când a fost îndreptat spre Nil, a transformat apele Nilului în sânge şi apoi a adus plăgile succesive: broaştele şi păduchii (Exod 7:19; 8:5 ş.urm., 16 ş.urm.).

După trecerea Mării Roşii, Aaron a fost unul dintre cei doi care au sprijinit mâinile lui Moise în timpul luptei cu amaleciţii (Exod 17:8 ş.urm.), şi s-a urcat pe muntele Sinai alături de Moise (Exod 19:24), împreună cu fiii săi, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel; ei au avut o vedenie a Dumnezeului lui Israel şi au mâncat în prezenţa Lui (Exod 24:9 ş.urm.). În ocazia următoare, însă, când Moise s-a urcat pe Muntele Sinai însoţit numai de Iosua (Exod 24:12 ş.urm.), Aaron a fost înduplecat de popor să facă o imagine vizibilă a prezenţei divine şi a făcut un viţel de aur atrăgând mânia lui Moise (Exod 32:1 ş.urm.) Formula cu care a prezentat viţelul de aur poporului „Iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!" (Exod 32:4), a furnizat lui Ieroboam I un precedent atunci când a instalat viţeii de aur la Betel şi Dan (1 Împăraţi 12:28).

În legile preoţiei din Pentateuh, Aaron este instalat ca mare preot iar fiii săi ca preoţi, ca să slujească în cortul din pustie (Exod 28:1 ş.urm.; Levitic 8:1 ş.urm.). Aaron este uns cu ulei sfinţit şi de-aici încolo este „preotul uns" (Levitic 4:3, etc.; cf. uleiul de pe barba lui Aaron, în Psalmul 133:2). El şi fiii săi au primit veşminte speciale, dar ale lui Aaron sunt mai deosebite. Pe diadema turbanului său este scris: „Sfinţenie Domnului" (sau „Sfânt pentru Iahve" (Exod 28:36); efodul său include un pieptar cu douăsprezece pietre preţioase (câte una pentru fiecare seminţie) şi un loc pentru Urim şi Tumim, obiectele cu care se făcea tragerea la sorţi pentru a stabili voia lui Iehova pentru poporul Său (Exod 28:15 ş.urm.).


Cea mai importantă zi a anului pentru Aaron (şi pentru fiecare „preot uns" care l-a succedat) era Ziua ispăşirii (Tişri 10), când trecea dincolo de perdeaua care separa compartimentul exterior al sanctuarului (Locul sfânt) de cel interior (Sfânta sfintelor) şi aducea acolo sângele unei jertfe de ispăşire pentru păcatele poporului (Levitic 16:1 ş.urm.). Cu această ocazie el nu era îmbrăcat cu veşmintele lui de „glorie şi frumuseţe", bogate în culori, ci purta o haină albă de in.

Soţia lui Aaron a fost Elişeba, din seminţia lui Iuda. Fii lor cei mai mari, Nadab şi Abihu, au murit în pustie după ce au adus un „foc străin" pentru tămâiere (Levitic 10:1 ş.urm.); din ceilalţi doi fii ai lor care au supravieţuit, Eleazar şi Itamar, au descins mai târziu familii preoţeşti rivale (1 Cronici 24:3).

În ciuda poziţiei lui Aaron, Moise a rămas profetul lui Iahve pentru Israel şi principalul mijlocitor pentru popor înaintea lui Iahve, şi lucrul acesta a stârnit invidia lui Aaron şi Maria (Numeri 12:1 ş.urm.). Aaron însuşi (împreună cu Moise) a atras invidia altor familii levitice, al căror lider a fost Core (Numeri 16:1 ş.urm.). Îndoielile lor cu privire la privilegiile lui Aaron au fost spulberate de minunea petrecută cu toiagul lui Aaron.*

Aaron, la fel ca şi Moise, a fost oprit să intre în Canaan la sfârşitul pribegiei prin pustie; el a murit şi a fost îngropat pe Mt. Hor, la graniţa cu Edom, iar slujba şi veşmintele lui i-au fost transferate lui Eleazar (Numeri 20:22 ş.urm.).

Preoţii din Israel au ajuns să fie cunoscuţi ca „fiii lui Aaron". „Fiii lui Ţadoc", care au slujit ca preoţi în Templul din Ierusalim de la dedicarea acestuia până în anul 171 î.Cr. (cu excepţia întreruperii cauzate de exilul babilonian), sunt incluşi în familia lui Aaron, între urmaşii lui Eleazar. În genealogia din 1 Cronici 6:1 ş.urm. La 10 ani după abolirea preoţiei urmaşilor lui Ţadoc, Alcimus, marele preot instalat de Seleucizi, a fost recunoscut şi de Hasideeni ca „preot din spiţa lui Aaron" (1 Macabei 7:12 ş.urm.), descendenţa lui fiind trasată probabil prin Itamar. Ben Şira rosteşte discursul elogios al lui Aaron în Eclesiasticul 45:6 ş.urm. Bărbaţii de la Qumran au format o comunitate a lui „Israel şi Aaron", adică, evrei laici şi preoţi (CD 1:7), preoţii constituind o „sfântă a sfintelor Aaronică" (1 QS 8:5 ş.urm., 8 ş.urm.), aşteptând venirea unui Mesia Aaronic (preoţesc) împreună cu „Mesia lui Israel" (laic) (1 QS 9:11; CD 12:23 ş.urm.; 20:1).

În NT Aaron este prezentat ca strămoş al Elisabetei, mama lui Ioan Botezătorul (Luca 1:5), şi este menţionat în discursul lui Ştefan despre istoria lui Israel (Faptele Apostolilor 7:40). Scriitorul Epistolei către evrei prezintă în contrast preoţia limitată şi ereditară a lui Aaron şi slujba perfectă şi perpetuă a lui Isus în sanctuarul ceresc (Evrei 5:4; 7:11, etc.).

BIBLIOGRAFIE
R. de Vaux, Ancient Israel, 1965, p. 345-401.

F.F.B.

Cele mai citite articole: